Dragobetele sărută fetele

3. Mărturisiri

O bătea gândul să plece acasă, să se refugieze în grădina ei și să lase acolo lacrimile să curgă în voie. Dar în schimb, alese să se liniștească și să culeagă alte flori în coșulețul deja plin. Ce ar fi spus tinerii ceilalți dacă ar fi văzut cum se îndreaptă înapoi spre casă plângând? Nu, trebuia să rămână până la sfârșitul sărbătorii, altfel se făcea de râs! Abia spre amiaz putea să meargă înapoi acasă. Spera că Mihai nu avea să o urmărească atunci. Poate că el ar fi preferat să o sărute pe Ilinca în schimbul ei!
Gândul la cei doi îi smulse o grimasă, și, în furia ei, culese pripit o păștiță albă. Privind la cele câteva petale albe ce înconjurau stilurile galbene, își aminti cum în copilărie obișnuia să smulgă câte o petală florilor, rostind "mă iubește, nu mă iubește..." până când floarea rămânea fără corolă.
Zâmbi în sinea ei gândindu-se la Mihai și începu să șoptească, în timp ce smulgea câte o petală:

    — Mă iubește, nu mă iubește...

    — Te iubesc! șopti cineva la urechea ei.

   Eleonora tresări imediat și se întoarse către sursa vocii, rușinată că fusese prinsă "cu mâna-n sac".
   Mihai o trase mai aproape de el, până când simți cum frunțile lor se ating una de alta.
Nora închise ochii și se bucură pentru un moment de liniștea sufletească pe care o simțea alături de el. Toată tulburarea se evaporă instant și simți cum se topește în brațele lui...

    — Ilinca? Și cu mine? Cin' ți-a zis așa ceva? întrebă blând băiatul, fără să îi dea drumul.

   Nora încercă să pună frâu lacrimilor:

    — Ea mi-a zis. Ai fost la Ilinca într-o seară. Mi-a zis că te iubește și că tu o iubești. Mi-a arătat scrisori. A zis că vă vedeți des și că v-ați sărutat!

    Mihai începu să râdă cu glas tare.

    — Taci, nu râde! îl mustră ea, depărtându-se de îmbrățișarea lui. Am văzut cum te uitai și tu la ea. Am văzut cum ai jucat cu ea în horă de anul nou, cum ai râs la glumele ei și cum ai ghiontit-o.

   — Și acum crezi că o iubesc pe Ilinca? întrebă ironic. Crezi că astea sunt dovezi de iubire?

    — Nu?! Atunci care sunt dovezile de iubire?! îl confruntă ea, furioasă.

    Mihai nu stătu deloc pe gânduri și se apropie de ea, zâmbind poznaș. Fulgerător, îi cuprinse talia cu mână și își lipi buzele de ale ei, într-un sărut cald. Când se desprinseră amândoi din îmbrățișare, Nora simți cum obrajii îi iau foc și se rușină.

    — Asta e o dovadă de iubire.

    Nora își aplecă în jos capul.

    — Îmi datorezi niște explicații...

    Băiatul încuviință, simțind că a venit timpul să se mărturisească și îi făcu semn să pornească la drum, căci majoritatea tinerilor o luaseră înainte sus pe deal. Acolo urma ca grupul să aprindă un foc de tabără.

    — Am fost la Ilinca acu' o lună să-i duc cojocul pe care l-am făcut pentru ea. A plătit mai mult decât trebuia. Când l-a văzut a fost bucuroasă că i l-am adus și mi-a sărit în brațe. Ea m-a sărutat.

    Mihai se întoarse către ea și o apucă de mână:

    — Îmi pare rău, am fost luat prin surprindere. Nu credeam că se va lăuda cu așa ceva. M-a invitat în casă, da' am refuzat. Părinții ei nu erau acasă.

Nora înghiți în sec.

    — Dar scrisorile?

    — I-am scris o dată când am fost plecat la București, acu' doi ani. Dar nu era nicicum o scrisoare de dragoste. Îi spuneam că voi fi plecat mai multă vreme și că nu voi avea timp să termin cojocul tatălui ei. Și dacă o văd des? Păi cum să nu o văd dacă ea e la poartă oridecâteori trec prin zonă cu o comandă?

Pentru o clipă se auziră doar pașii lor și râsetele tinerilor din apropiere...

    — Eu cum mă uitam la Ilinca? continuă tânărul, amărât de acuzele care i se aduseseră. Ți s-a părut că mă uitam la ea, sigur erai doar geloasă. Și în timpul horei nici nu am băgat de seamă cine mă ia de mână. E doar un joc, Nora, nu ar trebui să însemne ceva... Și cred că toată lumea râde când aude ceva amuzant. Acu' nu știu ce crezi tu despre asta și de legătura mea cu Ilinca...

    Tot vorbind, ajunseră în vârful dealului, unde toți erau adunați. Băieții puneau ultimele crengi pentru a aprinde un foc mare și prietenii îl strigară pe Mihai să meargă să-i ajute.

    — Mă duc acum. Să te gândești la ce ți-am spus, rosti Mihai, înainte să o ia la fugă către băieți.

    Și cerule! Avea la ce medita...