Anteiku. Singurii care m-au ajutat când eram singura. Singurii care m-au învățat sa îmi stăpânesc instinctul ucigaș și prădător. Cei care de fapt m-au salvat. Aparent am început sa duc o viata normala.
La început îmi era greu sa îmi stăpânesc puterea ghoul dar am reușit sa o controlez. Nu am vrut sa fiu distrusa de ea pe dinăuntru. Nu voiam sa fiu dominata. Voiam doar sa domin.
El.Fără el nu as mai fi trăit. As fi zăcut într-un sicriu așteptând descompunerea. Nimeni nu m-ar fi plâns. Absolut nimeni nu ma cunoaștea. Eram doar o fata euforica care își petrecea timpul citind cărți pe o banca rece neavând chiar o viata sociala dezvoltata. Fumiko. Singura care are aceeași pasiune în arta filelor scrise și împărtășite noua. Singura care m-a înțeles vreodată. Nu am fost niciodată înțeleasă de nimeni. Pana a apărut ea și Anteiku.
Conviețuiam liniștiți pana au apărut ei. CCG. Membrii acestei organizați prăfuite care vor sa înlăture fiecare ghoul existent. Fiecare ghoul doborât de ei devin arme. Puterea lor ghoul este luata și transformata într-o arma. Fără mila ei calcă în picioare ghoulii care merita cu adevărat sa trăiască. Nu am înțeles niciodată ideea de a fi împăiati devenind premiile ucigașilor de pretutindeni. Am fost atrași în capcane și executați fără vreo remușcare. Pătați de sânge continua și continua executări. Cu câțiva ani în urma Anteiku a fost lovita de CCG.
După ce incidentul meu a fost făcut, am devenit un ghoul antrenat și gata de lupta. Evoluasem după o zi pe alta devenind un ghoul extrem de puternic. Toți membri Anteiku posedau cele mai rare forme de ghouli fiind cei mai puternici. Asta a fost destul pentru mine. Motivarea care m-a făcut chiar sa întrec majoritatea ghoulilor. Liderul Anteiku a hotărât ca identitatea noastră sa fie secreta în timpul luptelor. În timpul liber eram "oameni ".Am suferit o pierdere care ne-a făcut sa suferim enorm. Care ne-a făcut sa nu avem mila de CCG.Am învățat ca nu trebuie sa ucizi fără vreun scop sau motiv dar spre deosebire de noi ei nu aveau motiv. Voiau doar sa scape de noi odată pentru totdeauna asa ca ne-au atacat. Greșeala noastră a fost fatala. O membra Anteiku a fost omorâtă. A fost atrasa într-o capcana și folosita ca momeala. Idealul nostru a fost doar sa o salvam dar nu am reușit. A fost supusa la chinuri groaznice. Mutilata pana la moarte. În ultima clipa în fata noastră i-a fost luata puterea ghoul apoi lăsată să ardă devenind cenusa. Toți am devenit mai reci. Toți am decis sa dam uitare evenimentului. Nu ne mai permitem pierderi. Nu era corect ca tot sângele sa fie vărsat fără vreun motiv. De atunci am continuat sa rămânem la viata de oameni. După ce anii au trecut nu au mai fost daune. În afara de noi ghouli mișunau mai rău ca șobolanii căutând victime cu care sa se hrănească. Viețile lor erau pe cronometru. Precum și ale noastre. Investigatorii au început sa apară în ansamblu de număr mare. În fiecare sector. Cel mai de temut investigator. Mado.
Mado era considerat nebun dar era cel mai puternic investigator. El a luat viata celor mai puternici ghouli apoi făcuți trofee și utilizați pentru a fi arme mai eficiente. Căutări peste căutări. Fisele lor indicau puterea fiecărui ghoul. Aveau informații despre fiecare. Asa ca nimic nu ii oprea. Numărul ghoulilor se micșora de pe o zi pe alta. Însă am decis sa rămânem sub acoperire.
Anteiku deține o cafenea obișnuită. Avem clienți umani. Și afacerea e un succes. Majoritatea dintre noi încă suntem elevi deci continuam sa mergem la cursuri. Cealaltă parte a membrilor lucrează în cafenea. În timpul liber și noi lucram pentru a fi de ajutor. Pentru mine totul este un ritm de viata care îmi place. Am ajuns sa cunosc persoane care ma iubesc exact asa cum sunt. O antisociala. Dar cu puțin ajutor din partea lor am început sa îmi fac prieteni umani chiar foarte de încredere. Toți membri Anteiku sunt în relații de prietenie cu oameni. Nu mulți ghouli interacționează cu ei.În afara de ai devora nimic mai mult. Noi nu suntem asa.
Gândurile imi mișună prin cap. O mana îmi bate umărul trezindu-ma la realitate. Pentru mine era mai buna visarea. Realitatea este cu totul asemănata cu un iad cu oameni și ghouli. Fumiko se uita la mine încercând sa ma înțeleagă din priviri :"
Fumiko-trebuie sa plecam pana nu suntem atacate de investigatori.
Eu-mhm. "
Pana în momentul actual admiram realitatea ceea ce înca era pașnică. Puteam fi observate foarte ușor.Stăteam și priveam tot orașul pe un bloc. Era doar o chestiune de timp pana eram găsite. Îmi pun masca pe fata și îmi dau drumul de pe bloc fiind urmata de Fumiko. Ajunse la sol mergem fără a fi observate la cafenea. Ocolim destul de mult pana sa ajungem pe poteca. Poteca aceea unde toți ghouli își fac de cap. Dacă Investigatorii sunt aici, urmam planul.
După multe atacuri și prea mult sânge vărsat am hotărât sa omoram investigatorii sau cel puțin sa ii rănim pentru a da semne ca măcar avem ceva sentimente,ceea ce ei nu aveau. Călcam apăsat pe poteca și mergem în bătaia felinarului ce pâlpâia. Orice sunet și orice mișcare era evidenta și clara. Nu îmi fac griji contra investigatorilor. Nu îmi pot face nimic rău. Însă eu le pot face și nu vreau. Nu cred ca e bine dar în situația noastră sunt gata de orice. Singurul cu care as vrea cu adevărat sa ma lupt este Mado. Cel ce a omorât și a ars fără mila vă fi omorât. Asta este o promisiune. Nu ma interesează nimic altceva decât moartea lui Mado.
Mâinile ii sunt pătate acum. Nu mai poate schimba nimic. Totul este clar. Și-a făcut-o cu mana lui. Mado legendarul e al meu. Un nou obiectiv.
Uciderea lui Mado.
