O locomotivă și o gară

127 0 0
                                    

Am fost însărcinați cu doua mandate de încredere și ne căznim le ducem la împlinire.
Băiatul ne-a cerut un tren,un tren lung, comandat la gară, pe măsura lui, căci vrea sa se facă ,,mașinist". Trenul fie cam atât de înalt, cât ne-ar ajunge noua la bărbie, cu locomotivă adevarată, care merge cu foc. El va mânui aburul și fluierul și va trece prin gări cu mașina sforăind si nechezând. Si nu se va opri decât atunci când va crede el, ca bea apă si mânce o savarină. Va porni repejor și va străbate toată țara, departe, și va trece, ca să-l vadă, și pe strada unchiului iubit, dând un fluier gros în fața porții, la numărul 13. Dacă o vrea se suie si motanu' Lobonț în tren, el îl primește, însă cu luare-aminte fie, ca trenul o meargă iute și dacă i-o veni amețeală nu o mai poată sări din tren. Mai bine rămâie acasă, după sobă.
Fetița îl și privește cu necaz cum o conducă el trenul, dar ca cumpănească lucrurile, ea ne-a comandat o gară, unde o se oprească negreșit trenul fratelui ei.Dacă nu vrea sa se oprească, ea pune o valiză pe ,,lenie" și trenul peste cap. Orgolios, băiatul crede trenul o taie geamantanul în doua și, ca nu se piardă un obiect de călătorie valoros, o povățuiește și-l ție în mâna, căci  locomotiva lui trece negreșit. O vedem. Până una alta, trebuie fie gata întâi gara și tocmai după aceea trenul; ceea ce este natural, călătorii din tren neputând cumpere bilete și țigări din câmp și având nevoie sa se uite și la ceasornicul mare de peron. Băiatul cere întâi trenul. Întru câtva i-am împăcat, învoindu-ne ca, pe când vine trenul, din partea cealaltă vie și gara. Perfect! I-am convins primească.
Însă gara nu fie o gară mare, ca gara Borsec. Fetiței îi trebuie o gară pe măsura trenului comandat de frate-su, o gară mica, o găricică: totul se prezinte cam ca un coteț de câine, cu o firimă în față, arătând numele gării. După câteva inspirații, ne-am oprit la gara Mihioc, a cărei inscripție va fi deslușită noaptea la un bec pe curent. Punem într-o lampă nițica electricitate și o atârnam de firmă: asta mere lesne. Chestia e: ce ne facem de hamali și de personal? De la șefu' de gară până la frânări, fetița vrea oameni mici de tot și vii, nu suflete de tinichea. Și vrea mulți de tot, ca umple peronul stației Mihioc. Serviciul poștal fie și el aproape microscopic, cu scrisori și plicuri cât boabele de linte si cu timbre,înțelegi, cât de mici. Obiectând ca nu o le poată lipi, ea răspunde nu ne împiedicam în amănunte, căci serviciul poștal îl face ea, în totalitate, telefon și telegraf.
Nevasta patronului de gară stea sus, la o fereastră, și privească trenul răzimata în cot. fie decoltată și frumoasă și se pieptene cu cozi. Odată cu gara mobilată și cu funcționarii, trebuie comandată și o soție de șef. Lasă, ca găsim gata, la magazin. Nu se poate, trebuie special comandată. Bun. Comandăm și asta. Gata? Nu, nu e gata. Nu se poate fără jăvruță. Ne trebuie și o jăvruță mică de tot, care o iasă atât de mică, încât se pierde sau o mănâncă muștele. Defel! Jăvruță o stea în geam pe marginea ferestrei, lângă nevasta șefului de gară. Ea o aibă grijă n-o scape jos, căci distanța până la peron e mare: 35 cm, o prăpastie. Toate bune. Poștele și umbrele pierdute vor fi păstrate la casa de bagaje. Foarte bine; o comandăm și câteva poșete și umbrele pierdute. Dacă o babă o piardă legătura cu covrigi, asta rămâne proprietatea gării; căci dacă nu se mănâncă se strică.
-Îmi dai și mie un covrig? întreabă îngrijorat băiatul.
-Mă lași conduc și eu locomotiva? întreabă fetița.
Întrebarea e lapidară. Stai, se gândească. Treaba se împute. Pentru un covrig ridicul să-i dea pe mână o locomotivă?
-Nu mai vreau covrigi! răspunde hotărât băiatul.
Mai repede se poate lipsi de un covrig decât de o locomotivă. Fetița reclamă cu lacrimi, subit apărute în lumina ochilor. Și ea pesemne și-a făcut socoteală un covrig nu-i așa de mult.
-Zice nu vrea covrigi! se miorlăie fetița.
-Eu cred el îți locomotiva, dacă îi dai și tu gara nițel.
-Nu dau gara! decide fetița răstit.
Ideea gării, concurenta trenului, l-a înduplecat pe băiat o dorească.
-Zice nu-mi gara! se văietă băiatul.
Strânși cu ușa, căutăm o rezolvare și încercăm o propunere.
-Tu n-ai poți conduce toată locomotiva -îi demonstrăm băiatului-pentru n-ai decât două mâini și trebuiesc mai multe. Tu o conduci fluierul și soră-ta fumul.
El preferă fumului fluierul și preferă stea pe cărbuni și, de la distanță, facă mașina sa șuiere. Trenul s-a și dus. I-auzi:
pif! paf!-pif! paf!-Băiatul țipa entuziasmat, fetița moare de bucurie .Dar...
- nu uiți, tătuțule, gara!...notează fetița.
Puși de acord, îi îmbărbătam, punându-le în locomotivă și un sifon rece, din care vor bea amândoi când le-o fi sete. Și ca să-i stea trenului mai bine, hotărâm de comun acord așezăm sifonul deasupra locomotivei, lângă coș.
          Așteptăm ne vie locomotiva și gara...

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Feb 16, 2015 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

O locomotivă si o garăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum