Sunt o persoana cu o stima de sine puternica. Nu accept sa mi se raneasca aceasta stima, nici ca nu s-ar putea. Semnul sub care ma aflu se bazeaza pe stima, pana la urma. Noi pe asta traim, si asta ne patroneaza.
Iti arunc o privire rece. Vrei sa-mi zici ceva, dar eziti. Te astept sa-ti misti buzele, in timp ce te sorb din priviri inghetate. Ma intrebi daca increderea de sine m-a adus unde sunt acum, raportata la societate.
Evident. Multa vreme am incercat sa acaperez atentia si increderea celorlalti ca masura de validare a ceea ce fac. Ma simteam mic, lipsit de aparare, de incredere si de constientizare a propriei puteri. Dar am ajuns la punctul in care, singur fiind ramas, am fost nevoit sa aleg intre pierzanie sau chinul absolut de-a scoate tot ce-i mai bun din mine. Cred ca este vizibila alegerea facuta. Concret este ca, inca mai am de lucru. Dar sunt pe indelungul drum cel bun. Am incredere ca voi ajunge unde trebuie sa ajung. Cert este ca loc pentru societatea asta mizera nu mai exista. Nu in sufletul meu.
E o multime de oameni superficiali ce-si cauta validarea in altii. Continua toata viata lor sa caute exemple. Exemplul cel mai bun esti tu. Persoana ta. Idoli putem cauta, dar viata ta nu se rezuma la parametrii lor.
CITEȘTI
La o cafea, cu mine.
Spiritual" Vreau sa fie iarna pana in iunie", am zis. "De fapt, sa fie iarna pana-n decembrie, dupa iarna iar."
