6 mituri despre scriitori

124 20 12
                                    


Ca să fii scriitor trebuie să ai asta în sânge.
Ca în orice alt domeniu, cel mai eficient e să investești timp, nu să te bazezi pe ADN.

Pentru a scrie, trebuie să-ți eliberezi total programul.
Mitul ăla cum că trebuie să-ți dai demisia, să te muți undeva-n munți, să nu mai acorzi atenție să nu mai acorzi atenție nimănui doar pentru a scrie o carte .. exagerări. Dacă te organizezi, va fi bine.

Trebuie să scrii doar când îți vine inspirație.
Dacă stai pe baza muzei .. vei termina o carte când se va sfârși corupția din România.

Scriitorii sunt boemi, alcoolici, ciudați, sau obsedați sexual
Suntem și noi tot oameni. Relativ normali. Avem și noi ciudățeniile noastre dar doar pentru că avem pasiunea de-a crea propriile lumi în scris nu înseamnă că suntem rupți de realitate sau suferim de handicap.

Scriitorii pot scrie oriunde, oricând, orice
Avem și noi nevoie de research, structurare, ordine în gânduri, obținerea unei stări potrivite, aranjarea unui minim nivel de confort etc.

Scriitorii trăiesc în lumea lor roz, înconjurați de cărți scrise și citite
Citim mult, scriem destul, ne plac lumile pe care le creăm dar ne păstrăm cumva la graniță și recepționăm ce se întâmplă în lumea reală.


ig: propriacarte.ro

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Mar 28, 2021 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

Publică PropriaCarte!Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum