Ce suntem noi?

Capitolul 21

Și astfel a mai trecut timp, timp în care orice melodie suna a povestea noastră, orice cuvânt ducea la o conversație cu tine.
Alexandru, erai entuziasmat pentru fiecare lucru pe care îl vorbeam împreună. Asta mă făcuse să cred că tu nu ai să te oprești vreodată din a mă plăcea și din a ține la mine atât de mult ca la început.
Acel tip de pe instagram se reîntoarse, așa că mă gândeam să râd pe seama lui. I-am spus totuși "oprește-te cu chestiile ciudate că nu pari interesant, ci doar cu boli mintale", aparent funcționase.
Sper că s-a prins și el că era penibil.
Însă de fiecare dată când îi răspundeam, mă simțeam agitată, de parcă ceva din conversație mă neliniștea. Efect total opus al celui pe care mi-l dădea Alex.
Nimic bun nu se mai întâmpla de o săptămână.
Credeam că dacă las timpul să le rezolve pe toate, mai rău ar fi fost. Voiam să închei acest prim volum din viața mea, iar singura care mă putea ajuta era Bianca ce veche. Mă gândeam cum am devenit în atât de scurt timp și cum am fost.
Și a câștigat curajul... Curaj de care spuneam că am să mă folosesc chiar în seara asta...