Moonlight

Capitolul 2

Alarma a sunat. Niște păr roșcat a ieșit de sub pătură și după totul a rămas nemișcat. Peste încă cinci minute alarma a sunat din nou. De data aceasta o mână a ieșit din pătură. Aceasta s-a întins și a apăsat butonul de oprire. Încă un moment de liniște și după pătura a fost aruncată pe jos. O fată frumoasă,roșcată cu ochi albaștri s-a ridicat din pat. A căscat și s-a întins puțin apoi și-a pus papuci mov în picioare. Dintr-odată un strigăt s-a auzit de jos:
   
--- Rose! Te-ai trezit? O să întârzi la școală!
  --- M-am trezit,mamă! Nu-ți mai face griji. Emily a zis că mă poate duce ea astăzi.
   Emily era fiica celei mai bune prietene din facultate a mamei ei. Locuiau în același cartier așa că Emily o știa pe Rose de când era un bebeluș. Diferența de vârstă dintre ele este de aproximativ trei ani, dar astea nu le-a afectat deloc prietenia.

--- Foarte bine. Oricum nu mai voiam să te duci cu autobuzul ăla murdar. De abia aștept să ai voie să conduci și tu!
--- Si eu, dar mai e până atunci. De abia fac 15 ani.
--- Știu, știu. Acum lasă vorba și du-te să te speli pe dinți. Clătitele sunt gata în cinci minute.
 
  Rose s-a dus în baie,care era chiar lângă dormitorul ei, și s-a spălat pe dinți. Peste încă 5 minute era deja îmbrăcată și își prinsese și părul în două codițe spic. A coborât scările în grabă pentru că de abia aștepta să mănânce clătite. S-a așezat la masă lângă mama ei și și-a pus trei clătite pe farfurie peste care a întins niște gem de zmeură.
   --- Mami, știu că e cam din scurt, dar ai putea să-mi faci un tort din clătite pentru petrecerea de mâine?
  --- Am comandat deja ecleirele. O să-ți fac câteva să mănânci după,bine?
  --- Sigur ,spune Rose deși era un pic dezamăgită.

  După ce a terminat de mâncat s-a ridicat de la masă, a băut un pahar cu apă și s-a dus la ușă. Chiar dacă era începutul veri, Rose încă își purta bocancii negri care i-a luat în toamnă. Atâta timp cât nu murea de cald la propriu nu avea de gând să-i mai dea jos. Și-a legat șireturile și și-a pus geaca de blugi peste tricoul ei alb cu Floarea Soarelui.
  --- Pa, mamă! Te iubesc!
  --- Și eu! Ai grijă de tine și fii atentă în ore!
  --- Normal, a spus Rose în timp ce-și dădea ochii peste cap.
 
  După ce a ieșit pe ușa cu ghiozdanul în spate a auzit un claxon. Geamul portierei s-a deschis și prin el a văzut o față cunoscută. Emily ajunsese la țanc.
  --- Bună, R! Ești pregătită de școală?
  --- Cu siguranță! a spus Rose și și-a pus centura.

Afară era cald așa că Emily deschisese geamul din partea ei. Părul ei castaniu era mișcat ușor de vânt și lumina soarelui a făcut-o să-și pună ochelarii de soare. Pe Rose însă nu o deranjau razele orbitoare. Ei îi plăcea să vadă Soarele strălucind chiar dacă câteodată îl simțea mult mai aproape decât era normal. 
La un moment dat o rază s-a reflectat în oglinda de la mașină și ochii albaștrii ai lui Rose s-au închis brusc. A dat din mână ca să-și acopere ochii,dar raza a dispărut dintr-odată ca și cum nici nu a fost acolo.
  --- Ciudat…, a șoptit Rose
  --- Ai spus ceva?
  --- Nu,doar mă gândeam.
  --- Bine…Ai văzut ce am postat azi pe Tik tok?
  --- Nu am avut când. Ai făcut cumva o coregrafie nouă?
  --- Exact. E mai complicată decât cea de săptămâna trecută. Ar trebui să te uiți.
  --- Normal că mă uit. Stai să-mi iau telefonul.

Rose a scos din buzunarul mic de la ghiozdan un telefon albastru deschis spre turcoaz cu husă transparentă. A băgat parola și telefonul s-a deschis. Avea un fundal cu Percy Jackson, un personaj din seria ei preferată de cărți. A intrat pe Tik Tok și s-a dus pe contul lui Emily. Username-ul ei era  @Emilydances. Ea poasta numai videoclipuri cu diverse coregrafii. Emily a fost la cursuri de dans de când avea cinci ani și s-a îndrăgostit de acest sport. Rose crede că într-o zi prietena ei va ajunge o dansatoare celebră care își va deschide și o școală de dans așa cum plănuiește acum.
   Rose avea și ea un cont, dar nu posta foarte des. Atunci când o făcea era probabil ceva care avea legătură cu cărți. Ea era pe Booktok (partea de pe Tik Tok unde toți iubitorii de cărți postează lucruri legate de acestea). Rose iubea cărțile enorm! Ea își doarea să devină o scriitoare când va fi mare. De asemenea îl plăcea și fotografia. Pe Tik Tok mai posta și edit-uri cu poze pe care le făcea. Nu primea prea multe inimi, dar nici nu avea nevoie. Era bucuroasă și dacă primea doar cinci. Ea făcea poze pentru că o făcea fericită nu pentru că își dorea inimi.
   Nu a mai durat mult și Emily a parcat lângă școală.
     --- Hai să mergem. Nu vrem să ajungem târziu, spune Emily în timp ce coboară din mașină.

  Liceul lor nu era unul mare, dar asta era destul de bine. Majoritatea colegilor ei locuiau în apropierea casei ei și era prietenă cu cei mai mulți. Astăzi nu avea ore prea grele pentru că era ultima zi înainte de vacanța de vară. Mâine era ziua ei și urma să dea o petrecere cu cele mai bune prietene ale ei.
  Au intrat în liceu.

    --- Pa,E! Ne vedem mâine la petrecere! spune Rose
    --- De abia aștept!
   După au luat-o în direcții diferite și Rose a plecat spre prima ei oră. Când a ajuns în clasă încă nu începuse ora. S-a așezat în bancă lângă Korra una din prietenele ei cele mai bune.
    --- Bună, Korra!
    --- Neața,Rose! Ce mai faci? Totul e gata pentru mâine?
    --- Da,totul e pregătit, a spus Rose în timp ce își punea ghiozdanul într-o parte.
    --- Super! Nu-mi vine să cred că mâine faci 15 ani! Eu mai am de așteptat…
    --- Septembrie nu e chiar așa de departe! O să treacă repede timpul!
    --- Cred că ai dreptate…Vara trece mereu mult prea repede.
    --- Știu, dar hai să ne bucurăm cât putem!
Atunci a sunat clopoțelul și profesoara lor de matematică a intrat în clasă.

*După ora de mate*

Profesoara a ieșit din clasă și elevii au început să-și strângă caietele.

  --- Credeam că nu se mai termină! i-a spus Korra lui Rose
  --- Și eu, dar am scăpat de orele de mate până anul viitor!
  --- Da, dar ne-a dat destul de multe teme…
  --- Da. Să sperăm că sunt simple.

După câteva ore au terminat. Rose, Korra și alte prietene de-ale lor s-au adunat în fața școlii.
--- A început vacanța! strigă toate odată.
--- Felicitări nouă  că am supraviețuit încă un an de școală! Spune Rose și celelalte fete aprobă.

  După asta Rose se duce în stația autobuzului. Mama ei nu prea era de acord să meargă cu el, dar lui Rose îi plăcea puțin timp singură ( chiar dacă erau alți oameni acolo, dar nu-i cunoștea).
  Cât aștepta s-a așezat pe bancă lângă o femeie în vârstă ce stătea acolo de când ajunsese Rose. Era îmbrăcată cu haine care aveau un aspect vechi de zici că le-a cumpărat acum 70 de ani, dar erau chiar drăguțe. Pe cap purta un batic roșu cu model floral. Avea o privire caldă și un zâmbet plăcut. Rose se aștepta ca bătrâna să spună ceva, dar aceasta abia dacă se uita la ea. Ceva părea ciudat la această femeie. Avea un aer misterios și parcă chiar magic. Fata a observat asta, dar a decis să nu-i dea prea multă importanță.
  Dintr-o dată s-a lăsat liniștea. Parcă nici măcar mașinile rapizi nu se mai auzeau așa tare cănd treceau pe lângă ele. Soarele era încă pe cer și se pare că a decis să-i intre în ochi lui Rose pentru a doua oara în aceea zi. Fata nu știa cum să-și mai țină capul și mâinile ca să se ferească de lumina orbitoare.

  --- Ești bine, copilă? întreabă bătrânica pe neașteptate.
  --- Da,sunt. Doar îmi intră Soarele în ochi.
  --- Încearcă să-l dai la o parte.
  --- Poftim?
Însă bătrâna nu-i mai răspunde. Zici că nu a auzit-o, dar Rose știa că nu-i adevărat. Aceasta îi spusese să-l dea la o parte, dar cum poți da Soarele la o
parte? Probabil că auzise greșit.
  Peste un moment vede autobuzul venind. Când să se ridice mișcă din mână și raza de Soare care îi dădea de furcă mai devreme dispare. Se uită curioasă, dar nimic nu părea diferit. Se urcă în autobuz și își scoate căștile din ghiozdan ca să asculte muzică. Înainte ca autobuzul să plece se uită pe fereastră și bătrâna nu mai e acolo. Rose se gândește că poate nu a văzut-o când a intrat în autobuz.
   Pe locul de lângă ea stă un băiat cu părul albastru cam de vârsta ei. El, la fel ca și Rose, are căștile pe urechi și pare absorbit în lumea lui. Nici măcar nu o observă pe Rose, care se uita de ceva timp la părul lui. Nu-și putea da seama dacă era natural sau vopsit. Însă să fim serioși, cine are părul albastru din naștere? A continuat să-l analizeze pentru că era curioasă, dar până la urmă băiatul și-a ridicat deodată ochii din telefon, iar Rose a tresărit și s-a uitat imediat în altă parte.

  --- E natural, spune băiatul. Părul meu. Am văzut că te uitai mai devreme la el.
  --- Scuze, nu am vrut să te deranjez. Eram doar curioasă...nu se întâmplă prea des să vezi o persoană cu părul albastru care să arate așa natural.
  --- Persoana sau părul?
  --- Poftim?
  --- Ai spus că nu se întâmplă prea des să vezi o persoană cu părul albastru care să arate așa natural. Cine să arate natural? Persoana sau părul?
  --- Aaa, mă refeream la păr și cred că ți-ai dat și tu seama de asta.
  --- Vrei să spui că nu arăt natural? continuă băiatul zâmbind.
  --- Nu am spus asta. Normal că arăți natural. Nu e ca și cum ai fi robot sau ai avea puteri supranaturale.
  --- Corect. Sunt un băiat complet natural. Fără puteri.

  Însă în timp ce spunea asta băiatul nu părea total sincer. Întâi bătrâna ciudată, apoi un băiat cu păr albastru natural și care pare să mintă în legătură cu normalitatea lui. Ce se petrece azi?
  După cinci minute băiatul se ridică de pe scaun, dar rămâne în picioare lângă scaunul lui Rose.

   --- Aici trebuie să cobor. Mi-a făcut plăcere să te cunosc, fată naturală. Apropo, eu sunt Kai.
   --- Rose.
   --- Frumos! spune el și după se îndreaptă spre ușă cu un skateboard în mână.

  Peste încă două stații vine și rândul lui Rose să coboare. Era lihnită și de abia aștepta să ajungă acasă.
  Din stația de autobuz până la casa fetei era puțin de mers pe jos. Asta nu era în avantajul ei pentru că foamea îi creștea în continuu. De ce nu exista oare o soluție ca să poată aduce mâncarea la ea în orice moment? Cum ar fi să pocnească din degete și orice mâncare din orice parte a lumii să ajungă în mâna cealaltă. Ar fi un vis devenit realitate, dar din păcate cei din organizația AH trebuiau să reziste pe cont propriu. AH nu este chiar o organizație adevărată, dar așa îi place ei să numească oamenii cărora le este mereu foame ( adică inclusiv ea). AH înseamnă Always Hungry sau în română MF adică mereu flămând.  Să faci parte din această organizație este cel mai rău, dar și cel mai bun lucru. Partea rea este că mereu îți este foame când vezi pe cineva mâncând sau pe cineva preparând măncare ( mai ales la concursurile culinare! Serios, voi cum rezistați să vă uitați la ele fără să mâncați măcar o bucățică de pâine goală? ). Partea bună despre AH este că mâncarea este delicioasă. Mă mir că mâncarea nu a fost considerată vreodată o zeitate în legendele antice, dar niște moși cu mușchi și arme au fost.
  Acum ar fi bine să trecem mai departe înainte să vă înfometez de tot.
  Rose a ajuns într-un final acasă. A deschis ușa și a văzut-o pe mama ei gătind în bucătărie ( Da, știu că am spus că nu vreau să vă înfometez, dar nu prea am ce face acum).

  --- Bună, mamă! M-am întors!
  --- Mă bucur pentru tine! Ai terminat încă un an de școală! Sunt așa mândră de tine, draga mea!
  --- Mersi, mama! Și eu sunt mândră de tine că știi să gătești așa că dacă te poți grăbi un pic ar fi excelent.
  --- Într-un sfert de oră e gata. Du-te și schimbă-te și după vino înapoi.
  --- Da, să trăiți! spune Rose cu un zâmbet mare pe față și apoi urcă scările până în camera ei.
   A fost o zi lungă așa că Rose a decis să-și facă și un duș ca să se relaxeze. Nu a durat mult, iar după s-a dus să se îmbrace. Și a luat o pereche de pantaloni scurți negri și o bluză cu Floarea Soarelui, dar de data asta neagră. Dacă nu v-ați prins până acum, Rose iubește Floarea Soarelui. Aproape toate hainele ei o au printată pe ele și are o groază de brățări cu mărgele în forma acestei flori. Nu știe exact de ce îi place atât de mult, dar știe de când. Niciodată nu va uita ziua aceea.
  Rose coboară scările în grabă în timp ce își prinde părul într-o coadă. Momentul mesei venise în sfârșit și nu avea de gând să lase nicio șuviță de păr să o deranjeze.
  Când ajunge jos totul era deja pregătit. Se așează lângă mama ei și începe să înfulece. După ce termină se simte plină pentru prima dată în mult timp. Adica cu adevarat plină, nu doar cât să fie de ajuns. Atunci mama ei se apucă să spele vasele.
 
  --- Vrei să te ajut? o întreabă Rose.
  --- Nu, e în regulă.Mâine este ziua ta așa că încep să te tratez de pe acum ca o prințesă.
  --- Mamă, nu mai am 5 ani. Nu am nevoie să fiu tratată ca o prințesă. Am crescut și sunt perfect capabilă să spăl vasele și să te ajut.
  --- Știu, draga mea, dar mai lasă-mă încă câțiva ani să te mai tratez ca pe o prințesă. După o să crești de tot și o să-ți iei zborul.
  --- Nu începe cu asta acum! Am mai avut discuția asta și ți-am spus că nu plec nicăieri! Chiar și când ma voi muta singură o să vin să te vizitez atât de des că o să te saturi de mine!
  --- Te iubesc așa mult!
  --- Și eu te iubesc, mamă. Dacă tot nu mă lași să te ajut, măcar lasă-mă să-ți țin companie.
  --- Asta e o ofertă bună, dar mă tem că nu o pot accepta.
  --- Mamă! Rămân cu tine și nu mă poate obliga nimeni să plec!
  --- Nici dacă îți fac clătite albastre mâine pentru ziua ta?
  Rose nu răspunde imediat. Mama ei era așa determinată să o convingă să plece ca să se odihnească încât a folosit clătitele albastre ca șantaj. Rose nu putea niciodată să le reziste. Toată treaba asta a început de când a citit prima carte din Percy Jackson și Olimpienii. Mama lui Percy, Sally, îi aducea și îi făcea foarte multă mâncare albastră. Fetiței i s-a părut atât de super lucrul ăsta încât a rugat-o și pe mama ei să-i facă clătite albastre. Asta s-a întâmplat, dar nu prea des pentru că mama ei nu prea avea încredere în colorantele pentru mâncare. Însă la ocazii speciale sau la șantaj câteodată, mama ei accepta să-i facă. Ăsta era unul din acele momente, dar Rose nu s-a lăsat.

  --- Nu, mamă. Nu plec nici dacă îmi faci clătite albastre.
  Răspunsul lui Rose a șocat-o. Până acum nu a mai refuzat niciodată. Însă mama ei chiar se bucura că fiica ei dorea să petreacă timp cu ea așa că a renunțat și a lăsat-o pe Rose să rămână.

  --- Mamă, îți mai amintești ziua când a început să-mi placă Floarea Soarelui?
  --- Cum să nu! Îmi amintesc constant de aceea zi de fiecare dată când porți un tricou cu Floare Soarelui pe el. Și știm amândouă că asta se întâmplă aproape în fiecare zi.
  --- Da, spune Rose și surâde. Ți-am mai spus că pentru mine a fost altfel. Tu doar m-ai văzut, dar doar eu știu ce am simțit.
  --- Atunci, ce-ar fi să-mi spui povestea din punctul tău de vedere? spune mama ei în timp ce pune la uscat ultima farfurie și se așează la masă lângă Rose.
  Mulți copii nu-și mai amintesc multe lucruri de când erau mici, dar unele amintiri și se întipărează în minte și rămân acolo chiar și peste mulți ani. Asta i s-a întâmplat lui Rose cu acea amintire. Chiar dacă pe atunci avea doar patru ani, uite-te acum, unsprezece ani mai târziu, că încă îți amintește.

  --- Normal, îi răspunde ea mamei ei. Era o zi însorită de august. Eram în vizită la bunicul Sam și era ziua de cules semințe de Floarea Soarelui. Tot satul se adunase pe câmp, iar noi am decis să mergem cu bunicul. Tata a venit și el cu noi și m-a cărat în brațe până acolo. Mai auzisem de Floarea Soarelui, dar niciodată nu le-am văzut în viața reală. Când am ajuns acolo am rămas cu gura căscată. Acele flori erau așa frumoase și vesele încât am simțit o legătură imediat. Tata m-a lăsat jos, iar eu am alergat imediat către ele. Eram puțin mai înaltă decât ele și le observam de deasupra. Le-am atins petalele și semințele, iar atunci am simțit ca și cum acele plante sunt ceva prețios și magice. M-am îndrăgostit imediat de ele. În acel moment căldura Soarelui m-a înconjurat și am văzut o lumină galbenă venind spre mine. Apoi am simțit cum inima mi se încălzește și m-am simțit așa de bine și de asemenea protejată. Ca și cum un scut invizibil fusese aruncat asupra mea și nimeni nu-mi putea face rău. Când tata a pus mână pe umărul meu ca să mă ia parcă m-am trezit dintr-un vis. El a scos un sunet de durere și m-am întors spre el întrebând-ul dacă e bine. Mi-a spus că s-a ars când m-a atins. Asta m-a făcut să cred că a fost vina mea și am începu să plâng, dar el m-a liniștit și a spus că probabil doar mi se încinsese partea argintie cu care îmi erau legate bretelele de la salopeta. Eu l-am crezut atunci, dar în timp am observat că încă i-a rămas o cicatrice acolo chiar dacă o arsură de acel gen ar trebui să-ți treacă imediat. Și tu știi că chiar și în ziua de azi are cicatricea.

  --- Wow...e impresionant câte detalii îți amintești despre aceea zi. Sigur nu ai inventat nimic? Data trecuta mi-ai spus si că ai reuşit să mişti direcția în care se uita o Floare a Soarelui fără să o atingi...
  --- Ai dreptate! Am uitat complet de asta, dar acum mi-am amintit. Chiar s-a întâmplat!
  --- Cred că ți s-a părut. Probabil a bătut puțin vântul.
  --- Nu, mamă! Știu sigur că am fost eu! Am simțit- o!
  --- Dacă chiar spui că ai simțit-o atunci te cred. Mi se pare imposibil, dar te cred.
  --- Mulțumesc, mamă!

  După conversația asta, Rose s-a dus la ea în cameră. S-a schimbat în pijamale, s-a spălat pe dinți, iar apoi s-a mai uitat puțin pe Tik Tok până să se culce. Mâine era ziua și petrecerea ei așa că era foarte entuziasmată și i-a fost destul de greu să adoarmă.