O bătrână într-o odaie stă singură și se roagă la icoane poate vă trece și pe la ea cineva să o întrebe măcar : mamaie bei un ceai sau măcar o cafea?
Dar nu vine nimeni,nu se vede pe geamul care dă cu vedere spre grădină decât păsările cerului care stau cocoțate pe gardul șubrezit care m- ai are puțin și cade pe casa ei din cârpici care cu sudoarea frunții împreună cu al ei soț ambii pt ea au muncit.
El e mort,bietul moșneag care a plecat în mare grabă răpuns la pat după o boală gravă.
Bătrânețe grea m- ai ești ai luat tinerețea mea frumoasă care era precum în povești,
Eram tânără frumoasă acum sunt o bătrână neputincioasă care numai aude nici măcar șoriceii cum chițăie pe afară.
Tinerețe floare rară am fost și eu cândva de mult o domnișoară,
Stăteam cu feciorii în șezătoare torceam cânepă , făceam fus anii frumoși s-a au dus.
Au dispărut precum soarele la apus
Degeaba aștept să fiu căutată când în al meu sătuc m- ai sunt puține persoane în viață;
Și ei sunt îndurerați că cei dragi la oraș au plecat uitân- d complet de ei
Că sunt bătrânii și singurei trăind viața amărâtă ne știind dacă m- ai apucă ziua de mâine.
18.05.2021
