Admira-mi Cazatura.

Capitolul 1-Cine e fata străvezie?

N-aș fi crezut vreodată că problemele mele se vor înrăutății drastic din cauza unei fete străvezii căzută dintr-o groapă de iepure.

Eram în locul meu preferat. Într-o pădure, pe un pod, având priveliște spre apus. Podul nu trecea peste absolut nimic decat o poteca. Dar, la ce poti să te aștepți , este în firea noastră de demoni să creăm locuri doar pentru propria noastra placere. Ma bucuram de singuratatea mea, dar
-ADAM!a țipat Andrei să trezească toată pădurea.
Am oftat și doar m-am așezat pe marginea podului. Crepusculul urma în cateva momente. Andrei a ajuns gafâind lângă mine, mi-a zâmbit, dar a tăcut. M-a lăsat să savurez ultimii stropi ai luminii. Iubesc ziua, intrucat lumina ma poate veghea cum trebuie. Noaptea e momentul cand monstrul de sub pat vine sa te manance. Dar Andrei astepta sa se bucure de primele mângâieri ale întunericului... dar normal ca un soare are nevoie de intunecime. Si Andrei straluceste in fiecare noapte. As fi vrut sa i spun ca zambetul lui e asa stralucitor incat eclipseaza si lumina din timpul zilei. Am fi ras impreuna. Apoi ar fi zis ca-mi face brioșe. Dar nu am zis nimic. Am tacut amandoi si am admirat. Eu cu disperare, el cu bucurie.
Un tipat s a auzit in departare. Ne-am ridicat.
-Ai...?
-Da.
Urletul continua, crescand in intensirate. Am incercat sa urmam sursa zgomotului si ... buf! La baza unui copac a aparut un... om?!
-Esti bine?!se apropie Andrei să ajute.
Am ramas împietrit. Un om aici? Și ea... ea plângea.
-Bună. Eu sunt Andrei. El e Adam.  Esti în siguranța! Cum te numești?
E PROST SAU E DOAR ANDREI?-am gandit atunci, dar acum, daca regandesc, cred ca Andrei, in ziua aceea, alesese sa fie prima varianta.
-Hei, e ok! Putem respira impreuna!a continuat Andrei vazand ca fata continua sa-si treiasca spaima.
Cum oare a ajuns un om aici?! In Pandemonium e aproape imposibil de venit chiar daca ai plecat de aici! O fi fost moarta si s-a ratacit? Dar ala era un corp întreg! Chiar as fi putut spune că sufletul era cel lipsă. 
-A...ri... A...ri...sa!
-Arisa?a zambit Andrei, iar ea a dat din cap. Ma bucur sa te cunosc. Pot sa te imbratisez?
ANDREI, CE FACI?!m-am crispat imediat, dar n-am putut scoate un sunet. Ea a dat din cap, Andrei a luat-o la piept. S-a uitat la mine si a zis fara sunet ca totul va fi bine. Andrei si-a folosit din magie, iar fata s-a calmat.
-Mulțumesc...
-Cu drag. Acum, știi ce se întâmplă cu tine?a zambit calm Andrei.
-Țin minte că m-am trezit într-o pădure.  Oh... alta decat asta, a zambit ușor. Am stat acolo cateva zile. Niste creaturi mizerabile mă vânau în timpul nopții. Din fericire nu suportau apa și am stat pe niste pietre dintr-un râu. Apoi am gasit o usa în triunghiul unui copac si am intrat. Sperand ca e iesirea. Am cazut ceva timp. Credeam ca o sa mor,a zambit larg. Si cumva am cazut aici din... s-a uitat spre baza copacului.
-Nu-mi spune ca ai cazut din groapa unui iepure?!m-am bagat in vorba total amuzat de aberatiile acelea.
-Adam!imi atrage atenția Andrei.
Nici macar ea nu părea sa se creadă.
-De ce e asa cald aici?!rasufla greu.
-Oh, este din cauza ca  Pandemonium se afla pe o treapta in care exista multa energie. O primim de peste tot cand sufletele ajung aici. O data primita energia continua sa existe.  Noi putem elibera energia doar cand iesim spre o alta lume, dar oricat am iesi, mai multi intra. De aceea e cald, a explicat Andrei.
-Pande...?
-Pandemonium. Tărâmul demoniilor, i-am spus simplu.
Mă asteptam sa incerce sa nege. Sa se sperie. Sa ii cada fata, dar ea ... a ras.
-Deci voi sunteti demoni sa inteleg?
-Da! Dar suntem tineri. Inca studiem!
-Studiati?
Amdrei i-a explicat putin cum functioneaza scoala aici. Iar Arisa a urmarit cu incantare pe fata. Ce e in neregula cu ea?
Pare de-a dreptul fascinata. Dar nu stiu daca reactia ei se datoreaza lui Andrei sau a ce spunea el. Ce-i drept Andrei vorbeste cu atata pasiune. Glasul meu ma facea si pe mine sa cred ca liceul e fantastic.
-Oh, dar chiar se intuneca. Ar trebui sa ne retragem, observa cu voce de copil Andrei.
Poftim? Unde se credea?! La adaposteste un om?! Ce-i drept nu existau legi impotriva oameniilor. Ba cativa au mai fost aici. Dar ei aveau un scop clar! Ea? Nici nu stia cum a ajuns aici!
-Adam, poate sta la tine?
Întrebarea aceea m-a lovit.
-Nu poate sta in viziuina iepurelui?
-Oh, nu vreau sa deranjez... doar ...
-Nu stii unde sa te duci, a zambit cu blândețe Andrei. Avem nevoie de putin timp sa aflam ce cauți aici. Adam, te rog. Stii cum sunt mama si tata. Nu pot sa o iau la mine prea usor. Dar daca nu poti sa o iei serios, e ok. O sa...
-Nu; am inchitit in sec. Vine la mine. E în regulă.
Andrei mi-a zambit. Nu i-am vazut clar acel zambet din cauza întunericului, dar l-am simtit. Andrei i-a dat jacheta lui ca sa o acopere puna ,,sub acoperire". Din fericire, drumul spre casa mereu mi-l fac prin cele mai pustii cărări. I-am spun să nu vorbească până nu ajugem. Macar atat.
Andrei si -a luat la revedere de la ea cu o imbrarisare. O uram deja. Apoi a plecat spre casa lui. Nu avea ora de intoarcere acasa, dar nu voia sa-si ingrijoreze parintii.
Trebuia să ne grabim, pentru ca a mea casa era chiar aproape. In cealalta margine a orașului. De obicei, nu mi pasa. Imi place sa merg si clar nu-mi place sa ajung acasa. Dar, atunci, Arisa era obosita. O simteam. Si speram ca doar eu o simt.

Salvete! Aici Medeea. N-am mai fost de ceva timp aici. S-au schimbat multe. Dar... Sper că v-a plăcut.