Orasul Umbrelor

Capitolul 1 : Plec din Westwood.

,, Priveam bataia ploii in geamul camerei mele umbrita de patura de nori ce se apropie din ce in ce mai mult .Mai am cateva ore si eu impreuna cu Felix urmeaza sa parasim casa in care am crescut, pentru a ne muta in alta, singuri, fara parinti.

Unii ar spune ca e o nebunie ca un pusti de 17 ani si sora lui proaspat majora sa isi ia viata in piept asa devreme. Ce fel de parinti incompetenti aveti mai fratilor? Cu siguranta asta ar fi argumentarea majoritatii. Ei bine, lucrurile nu sunt ceea ce par a fi, parintii nostri s-au separat din motive total diferite.

Mama, a vrut ceva mai mult pentru cariera ei neacordand atentie tatalui nostru. Iar capul familiei a cautat ,, alinare '' in alta femeie. Cel putin asa a spus si mama. Eu nu prea sunt afectata de deciziile lor, mereu am fost pe fagasul meu in sensul ca nu ma interesat sa ma bag in discutiile si neintelegerile lor niciodata. Nu stiu de ce sunt mereu asa, poate in alta lume sunt total opusul, eu cred in reincarnare, ei bine nu in totalitatea de a fi vre-o veverita intr-o viata anterioara ci doar a fi altfel de personalitate.

In schimb cu Felix este alta poveste, probabil fiind mezinul e mai sensibil si a pus prea mult la suflet toata povestea asta. Il inteleg intr-un anumit sens deoarece e sentimentul fata de parinti si totusi, eu am o vizita diferita fata de aceasta separare de parinti. La un moment, tot ne vom separa indiferent ca apare ceva, oricine isi va lua viata in maini sa plece si sa fie pe cont propriu, acum depinde si de el, sa nu fie o persoana din aia care sa stea dupa fusta mamicii pana la 70 de ani. Eu una sunt pe jumatate satisfacuta de aceasta idee sa fim mai liberi, dar jumatatea cealalta din mine se gandeste la tristetea si dezamagirea provocata lui Felix, si pierderea unui loc cu atatea amintiri.

Trebuie sa gasesc o consolare rapida pentru Felix.

Este ora 10 AM si sorb dintr-un pahar de cafea luat de la un autonomat din colt si pufaind dintr-o tigara, asteptand sa vina mama inainte de a ne lua la revedere.

Bagajele erau deja incarcate in camioneta mea antica, un Chevrolet din 1963, negru. Chiar daca era deja o antichitate, eu m-am obisnuit cu ea, singura amintire ramasa de la bunicul meu. Probabil o voi reconditiona sa caut de lucru sa treaca si din timp.

Ploua marunt, eu astept melancolica pe terasa de afara sa ajunga odata mama sa terminam cu treaba asta. Bine ca o sa avem ceva cunoscuti in locul unde vom merge. Sharona, matusa mea si vara mea Cristine, cu ele vom locui.

Imi ridic privirea din punctul in care eram fixata si il vad intr-un capat de balustrada stand sprijinit si bosumflat pe Felix.

Sawa: - Presupun ca nu ai de gand sa stai asa pentru tot restul vietii. Spun eu privind spre drumul principal.

Felix: - [pff] Ma tot gandesc cum de sa ajuns la asta. Spune el pasiv.

Sawa: - Nu tine de noi deciziile altora, presupun că trebuie să ne obisnuim cu ideea. Nu cred ca va fi chiar asa de rau pentru tine sa ai parte de ceva mai multa libertate decat sa stai toata ziua dupa mama si sa te joci pe PS GTA. Ar fi un inceput bun sa incepi si tu sa socializezi si sa iti faci niste prieteni adevarati nu virtuali, si eventual sa ai si tu o viata .

Felix: [surade la cuvintele mele] Esti asa de cicalitoare cateodata, dar ai dreptate.

Sawa: - Ma bucur ca imi dai dreptate si mie o data in viata. Nu ai de ce sa fii asa mereu, viata merge inainte. Asa ca vorba aia ,, Carpe Diem ''.

Felix: - Mda, mai dureaza mult pana ajunge?

Trr. Trr.Era un mesaj de la mama. ,, Ajung in 2 minute''

Sawa: - 2 minute. Spun aruncand o privire rapida catre telefon.

Priveam pe alee cum se zarea de pe colt Jaguarul negru al mamei mele. E genul ala de femeie eleganta, putin narcisista si aroganta cateodata, dar nu un om rau.