Era doar o altă zi de vară, dar ce nu știam eu era că acea zi urma să îmi schimbe viața, dacă în bine sau în rău, încă nu știu. Am să dau vina pe destin și am să spun că din cauza acestuia am întâlnit-o pe ea. Era o fată simplă, drăguță, frumoasă, timidă, simpatică și inocentă.
O admiram în timp ce se apropia de mine, era îmbrăcată într-o rochiță și avea un rucsac, părul îl avea prins și avea un zâmbet minunat, iar chipul îi era luminat și radia de fericire. Nu îmi venea să cred că acea fată venea la mine, nu aveam cuvinte, dar eram foarte fericit. Ne-am luat în brațe, iar atunci am simțit că mi-am găsit liniștea, nu aș fi vrut să îi mai dau drumul niciodată.
Până și o persoană rece că mine, cu o inimă de gheață, ce i-a interzis acesteia să mai iubească vreodată, nu a reușit să nu se îndrăgostească de acea fată, cred că și dacă nu i-aș fi permis inimii asta, tot s-ar fi întâmplat.
Sărutul ei m-a dus într-o altă lume, o lume în care eram doar noi și luna. Totul era așa frumos, încât nu îmi venea să cred că era adevărat, era ca-ntr-un vis, din care nu aș fi vrut să mă mai trezesc vreodată.
Dar... Oricât de mult mi-aș fi dorit eu să nu o pierd... Nici măcar o ploaie de stele nu a putut să îmi îndeplinească această dorință.
Când m-am trezit din acel vis, fata pe care o iubeam nu mai era, rămăsesem singur, ea dispăruse, o pierdusem, iar odată cu ea, m-am pierdut și pe mine. Și oricât de mult am căutat-o, să o aduc înapoi, nu mai era, de fapt mi-am dat seama că nici măcar nu a existat vreodată, a fost doar în imaginația mea, iar atunci, am realizat că m-am întors la realitate, înapoi în această lume în care nimănui nu îi pasă de nimeni.
