Legende de groaza

Locuri bantuite din Bucuresti.

Balta Vrăjitoarelor, locul ritualurilor magice

Şi dacă vorbim de paranormal, cum ar putea să lipsească vrăjitoarele. Undeva, în Pădurea Boldu-Creţeasca, există un lac numit Balta Vrăjitoarelor, cu o dimensiune de câţiva zeci de metri pătraţi, care are o istorie învăluită de mister. Se zice că acesta ar fi locul în care a murit decapitat Vlad Ţepeş, trădat de boierii din Ţara Românească. În perioada comunistă, după cutremurul din 1977, mai multe basculante cu moloz au fost descărcate în această baltă, strict cu scopul de a o astupa. În câteva săptămâni însă, dărâmăturile clădirilor au fost înghiţite de apă, iar totul a dispărut ca prin minune.

Vrăjitoarele se strâng, în fiecare an, de Sânziene, Sfântul Gheorghe şi Sfântul Andrei pentru a-şi practica ritualurile magice pe marginea bălţii. Ele spun că, din generaţie în generaţie, şi-au tras puterea de la această baltă reprezentând practic o iniţiere în artele oculte. Localnicii povestesc că, de multe ori, femeile însărcinate, care nu doreau copilul, se duceau la baltă, stăteau câteva minute în apă şi scăpau de sarcină.  Animalele sunt speriate de acest loc sinistru. Nu găseşti nici măcar o broască să vieţuiască în acest lac. Animalele sunt atât de speriate, încât  nu beau apă din baltă.

Sunete stridente, noaptea, în Parcul Bazilescu

Cunoscut în trecut sub numele de Parcul Nicolae Bălcescu, parcul Bazilescu, se află în cartierul Bucureştii Noi. A fost înfiinţat în 1954 şi are o suprafaţă de 13,5 hectare. Terenul pe care a fost construit parcul a fost donat de juristul Bazilescu statului român la începutul secolului XX. În interiorul parcului se află Teatrul de Vara, construit în 1953 şi inaugurat cu ocazia Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenţilor, care avea o capacitate de 2000 de locuri. În prezent, teatrul, aflat în administrarea Ministerului Culturii, este într-o stare avansată de degradare. Noaptea, în zona se aud sunete stridente şi tusea unui bărbat (despre care se spune că ar fi chiar a lui Bazilescu), venind de dincolo de coloanele tea­trului aflat în paragină.

Casa Diavolului de pe str. Prapor­gescu

Probabil una dintre cele mai cu­noscute legende urbane din Bucu­reşti este cea referitoare la Casa Diavolului de pe str. Prapor­gescu. Ar fi vorba de o entitate demonică plină de ură şi de furie, care poate fi simţită şi de la depărtare, chiar din zona Batiştei. Se spune că, în această clădire, două femei au fost omorâte. Legenda mai spu­ne că, în nop­ţile cu luna plină, numărul 666 ar apărea, în mod misterios, pe peretele din exterior al casei.

Casa Sângelui Negru, Mântuleasa 33

Aşezată într-o zona aparent liniştită, casă din Str. Mântuleasa e bântuită de 3 demoni, dar şi de o fantomă. Unii spun că ar fi chiar fantoma lui Mircea Eliade, alţii spun că fantoma l-a inspirat pe savantul român să scrie seria de nuvele fantastice, precum "Domnişoara Cristina". E supranumită Casa Sângelui Negru. Vecinii spun că noaptea se aude un susur suspect dinspre poartă de la intrare şi, uneori, dimineaţa, rămân nişte pete întunecate, care seamănă cu cele de sânge. Aici au avut loc mai multe crime, de-a lungul timpului. Fantoma, pe care vecinii o numesc „Bocănitoarea", ar fi, se zice, o prostituată care şi-a găsit sfârşitul acolo pe la jumătatea secolului XIX. Casa din Mântuleasa n-a mai fost locuită din 1948.

Pe strada Parfumului bântuie groaza. Oamenii spun că fantoma lui Ilarie Voronca îşi vizitează fosta locuinţă

Strada Parfumului... Bucureşti, un cartier în care, dincolo de aparenţe, par să coexiste mai multe dimensiuni ale timpului. Trecutul şi prezentul, cei vii, cei trecuţi în lumea de dincolo, cei prinşi între Pământ şi Rai, îşi fac uneori simţită prezenţa, spun oamenii care locuiesc aici. Scenaristul unui film de groază şi-ar putea găsi inspiraţia pe această stradă. Acolo a trăit, cândva, un poet renumit, Ilarie Voronca, prieten bun cu George Călinescu. Numele său adevărat era Eduard Marcus şi a sfârşit în mod tragic, în 1946. Şi-a pus capăt zilelor după ce iubita sa, Colomba, l-a părăsit fără nicio explicaţie. Se spune că sufletul Ilarie Voronca nu şi-a mai găsit liniştea nici după moarte şi că spiritul s-ar întoarce, adesea, în casa în care a locuit, căutând parcă răspunsuri şi azi.

Autobuzele-fantomă din Bucureşti

Se spune că Bucureştiul are şi vehicule-fantomă. Brusc refrenul "Du-mă acasă mai tramvai", nu mai pare chiar atât de îmbietor. Este vorba despre autobuze fără călători care fac, pe inserat, traseul Rosetti-Gara de Nord sau despre un altul, vechi, despre care se spune că apare în jurul orei 2.00 şi vă poate duce, dacă va încumetaţi, din centru până în zona Herăstrău. Autobuzul este gol şi majo­ritatea martorilor l-au văzut circulând pe la Universitate. Cel de-al doilea caz se referă la tro­leibuzul 75. Unul dintre cei care au va­zut troleibuzul a fost o fată care aştepta, în­tr-o noapte, în staţie, la Teatrul Naţio­nal, troleibuzul 85, pentru a merge la Gara de Nord. Troleibuzul aşteptat nu a apărut, în schimb, în staţie, a oprit tro­leibuzul 75, cu ruta "Piaţa Rosetti-Gara de Nord", scrisă pe o hârtie pusă în geamul din faţă. Urcată în maşină, fata a început să simtă un miros îngrozitor şi a coborât. Când se pregătea să cheme un taxi, a văzut încă un troleibuz 75 oprind în staţie. Acesta părea mai nou şi mai curat. Ea a fost singurul pasager al vehiculului, şoferul nu putea fi văzut nicăieri, dar troleibuzul a mers, fără oprire, până la Gara de Nord. Peste ceva timp, mar­tora întâmplării a verificat listele mijloacelor de transport RATB. Troleibuzul 75 nu apărea nicăieri pe ele.