Legende de groaza

MISTERUL COŞCIUGELOR CARE SE MIŞCĂ

  Barbados, insula cea mai răsărită din Indiile de Vest, este sursa unei poveşti stranii pe care unii scriitori o consideră una dintre cele mai mari taine ale secolului al XIX-lea. Misterul coşciugelor care se mişcă intrigă şi astăzi, după aproape 200 de ani de la straniile evenimente, iar misterul a rămas unul nedesluşit, deşi aproape două generaţii de scriitori, ziarişti, investigatori şi pasionaţi de paranormal au încercat să-l dezlege.




Potrivit legendei, misterioasele evenimente au avut loc în cavoul familiei Chase, la Christchurch, localitate care domină golful Oistin. Straniile fapte s-au desfăşurat în anii 1812 şi 1819 (sau 1820 după alte surse) şi implică mai multe coşciuge care şi-au schimbat locul şi poziţia.

  

Strania întâmplare din Barbados

Prima relatare despre coşciugele care se mişcă a fost publicată de Sir J. E. Alexander în cartea sa „Schiţe transatlantice" (1833) în care scria:

„De fiecare dată când cavoul era deschis, sicriile erau plasate în ordinea lor obişnuită, adică trei puse pe sol unul lângă altul iar trei deasupra lor. Apoi cavoul a fost închis bine; poarta (un bloc masiv de piatră pe care pentru a-l urni era nevoie de şase sau şapte oameni) a fost cimentată de zidari; şi deşi solul era acoperit de nisip nu existau urme de paşi sau apă. Ultima dată cavoul a fost deschis în anul 1819 şi era prezent şi Lordul Combermere, guvernatorul coloniei. Sicriele au fost găsite împrăştiate în dezordine prin cavou, unele răsturnate. Ce fenomen a putut provoca lucrul acesta? Aşa ceva nu s-a întâmplat în nici un alt cavou de pe insulă."

De-a lungul timpului povestea s-a modificat şi au apărut mai multe versiuni. Mai mult decât atât, martorii care se presupune că au asistat la eveniment s-au dovedit nesiguri pe propriile declaraţii. Un foarte bun exemplu este cel al reverendului Thomas H. Orderson, parohul localităţii Christchurch, care a dat mai multe serii de declaraţii contradictorii în faţa investigatorilor.

Alte relatări au fost publicate în 1844 („Istoria insulei Barbados" de Sir Robert Schomburgk) şi în 1860 („Faptele morţilor" de doamna D. H. Cussons). În ediţia din decembrie 1907 al revistei „Folk-Lore", cunoscutul folclorist englez Andrew Lang a recapitulat întregul episod, bazându-se nu doar pe sursele tipărite existente, ci şi pe cercetările întreprinse în Barbados de cumnatul sau, Forster M. Alleyne.

Acesta a examinat arhiva legată de cavou, dar nu a găsit nimic care să vină în sprijinul celor povestite, iar ziarele din perioada respectivă nu menţionau nimic legat de acest subiect. Totuşi, el a dat peste o descriere nepublicată de Nathan Lucas, care a fost prezent la ultima înhumare în cavou, în aprilie 1820. Tatăl lui Alleyne, care în 1820 se afla pe insulă, a făcut referire la tulburările cu sicrie în corespondenţă cu ce s-a păstrat până în prezent.

  Interesul lui Lang a fost alimentat şi de puternica sa atracţie pentru cercetările psihologice. El a relevat un raport în legătură cu întâmplări asemănătoare petrecute într-un cimitir luteran din insula Oesel, din marea Baltică în anul 1844. Dovada despre această întâmplare – recunoaşte el, se baza în întregime pe o poveste istorisită de diplomatul american Robert Dale Owen (preluată în „Paşi la graniţa cu cealaltă lume", 1860); nu au existat dovezi scrise şi nici nu se cunoaşte să se fi aflat vreuna de atunci şi până acum. Lang socotea posibil că aceia care îl informaseră pe Owen să fi plagiat istoria din Barbados, adăugându-i nişte înflorituri proprii (de pildă amănuntul cu mâna sinucigaşei care se ivea din unul din coşciuge).