Lumea după sfârșit

Noua formă de kaiyou

-Davis! Trezește-te! Trezește-te repede. Suntem atacați

-Ce? Hă? Cum? Dormeam?

-Nu știu, e 3 după-amiaza și afară e beznă!

-Poate e din cauza exploziei din New York?

-Nu știu. Aud voci în întunericul ăsta. Nu pot concetra kaiyou-ul mecanic pe motor.

-Așa l-ai numit?

-Da! Dar nu contează asta acum. C-Ce e aia?

-Ce? Ce e ce?

-De ce se apropie aia de noi?

-Ce se apropie? Miranda ce se întâmplă? După ce am zis asta am înghețat. O voce calmă mi-a șoptit:

-Hehe. Nu mai sunteți singiri aici! M-am întors și în portbagaj era un om cu păr negru lăsat peste ochi și o haină lungă neagră.

-Kaiyou. Formă de luptă. Oțel ascuțit!

-Hehe. Aia nu funcționează împotriva celei mai mare frici a ta.

-P-Poftim? Miranda de ce mașina virează spre dreapta? Miranda?! Ce i-ai făcut?

-Eu? Nimic. A făcut un mic infarct. Nu garantez că e moartă. Dar nici vie nu cred că e. Hahhaa!

-O să te fac bucă- mamă? Tată? Ce faceți voi aici?

-Bună fiule, am venit să te luăm.

Nu-mi venea să cred. Mama și tata stăteau în fața mea. Nu dubiosul ăla cu păr negru. Erau chiar ei. Le puteam simți mirosul.

-Unde e Miranda?

-E la ea acasă. Hai la masă. Am făcut chifteluțe cu chilli. Sunt delicioase.

Brusc eram în bucătăria mea de acasă din New York. Simțeam mirosul chiftelelor cu chilli.

-Și ia zi șmechere. Cum a fost la școală?

-Tata. Ce școală? E sfărșitul lumii. Trebuie să plecăm repede. Dulă ce am zis asta am văzut din nou imaginea care mă bântuie. Cum părinților mei le curge sânge din orificiile capului.

-Davey! Salvează-ne! Te rugăm!

-Mama! Tata! Nuuuuuuu!

-Cum a fost? Văd că nu ai făcut infarct.

-Monstrule! Ce ai făcut?

-Asta e specializarea mea kaiyou. Îl numesc kaiyou de distanță. Nu are o formă anume, al meu nu are cel puțin. Are puterea de a îngropa o anumită zonă în beznă totală apou terorizează pe oricine din zona aia ci cele mai mari frici ale lor. Am uitat să mă prezint. Sunt Ryan. Ryan Osiris. Sugestiv nume de familie, nu?

-O să te fac bucăți!

-Vrei să fi terorizat din nou? Sau vrei să oprești manifestarea aia dezgustătoare de kaiyou de pe mâna ta?

-Dacă oprești kaiyou-ul voi opri oțelul ascuțit.

-Știi să negociezi. Bine.

Brusc s-a făcut lumină din nou. Am sărit să opresc mașina dar fiind prins în aceea transă nu am observat că noi cădeam de pe un deal. Miranda a vea ochii albi ca de mort și nu respira. Era albastră și rece. Simțeam pământul cum se apropie. Credeam că acolo era sfârșituk dar tipul ăla Ryan ne-a prins cu un fel de liană și ne-a ridicat înapoi pe drum.

-De ce ai făcut asta? Nu parcă voiai să ne omori?

-Să vă omor? Nici vorbă. Voiam să văd dacă există oameni care pot rezista kaiyou-ului meu, Dark Black.

-L-ai și numit?

-Îl folosesc mereu. Merita un nume. Poate că par malefic, ceea ce sunt. Dar cred că am trecut prin cam aceleași lucruri. Vezi tu, eu văd ce frică are fiecare persoană. Și părinții mei au murit ca ai tăi. Dar asta nu schimbă faptul că ai încercat să mă omori. Dark Black, arată-te.

Cerul s-a făcut iar negru. Știam că urma să fiu din nou terorizat de monstrul ăla. Dar mi-am dat seama că singurul mod de a-l ucide este să materializez un kaiyou de distanță. Unul care să producă lumină.

-Ups, am uitat să menționez ceva, îți pot citi mintea. Nu va merge. Întunericul meu e ca cel dintr-o gaură neagră. Nimic nu-l poate străpunge. Plus că durează ceva să faci un kaiyou de distanță perfect. Ești ca și mort. Privește-ți dragii părinți cum mor în agonie iar și iar până te sinucizi ieftinituro!

-Ești mai prost decât credeam. Sunt cel mai bun utilizator de kaiyou din câți există. Ești ca și mort.

-Știu că minți. Este un mod în care mă poți învinge, dar e practic imposibil. E echivalent suicidului. Ți-ai putea opri activitatea cerebrală. Dar nu știu altă metodă prin care să faci asta în afară de a-ți zbura creierii! Hahahahahahahahaaaa!

"Se pare că de data asta trebuie să mă arunc cu capul înainte."

-Cum te vei arunca cu capul înainte mai ales că nu poți să vezi pe întuneric?

"Eram așa stresat că nu mi-am dat seama când-"

-A dispărut. Nu te poți opri din gândit? Te ajut eu!

Eram din nou în bucătărie privindu-mi neputincios părinții cum agonizează. Îmi simțeam inima cum începe să se oprească. Dar nu m-am lăsat!

-Kaiyou de distanță. Formă perfecționată. Lumină orbitoare!

-Ce e asta? Cum de există lumină în coconul meu de întuneric? Imposibil! Nu se poate așa ceva.

-Se pare că m-ai subestimat. Ți-am spus că sunt cel mai bun utilizator de kaiyou din lume. Dar îți mai dau o șansă. Fă-o bine me Miranda și alătură-te nouă. Altfel te voi bate până implori să mă opresc!

-B-Bine. Nu-mi vine să cred! Am fost învins! Eu, Ryan Osiris.

Din aceea zi am stăpânit noua formă de kaiyou care avea să mă ajute în lupta cu generalul. Kaiyou-ul de distanță.