The Return

Capitolul 20

               SERENITY

A DOUA ZI de dimineata ma trezesc cu bagajele in mâna,gata de expediere.
        Abia in dimineata asta mi-a dat voie Alaric sa plec de la spital,și când am ajuns in fata casei,ce sa vezi?Valizele ma așteptau in fata ușii.De parca abia așteptau sa plec.Dar nu ma plang,m-au scăpat de împachetarea bagajelor.Sper doar sa fii pus tot ce-mi trebuie in ele.
Desmond e cel care ma întâmpina călduros,după ce Alaric ma lasă in fata casei.Alaric a spus ca si-ar fi dorit sa ma conducă el,dar pe drum a intervenit ceva urgent la spital.Da,deci se pare ca așa m-am pricopsit cu Desmond.
-Uite cine s-a gândit sa ne bucure cu prezenta ei!E oare,chiar fata cu amnezie? spune ranjind,in timp ce vine cu brațele deschise spre mine.
Nici nu apuc sa ma dezmeticesc bine,ca deja sunt in brațele lui.Imediat caldura-ba nu,fierbințeala-,trupului sau ma acaparează și ma face sa ma clatin pe picioare.Cred ca a remarcat asta,fiindcă ii simt pieptul tresaltand intr-un mic surâs.
Nu înțeleg de ce arde băiatul asta.Zici ca ar avea temperatura 24 din 7 ore,ceea ce nu cred ca e posibil,fiindcă asta ar fi însemnat sa fie deja mort cu mult timp in urma.
E hot si la propriu si la figurat.
-Da-mi.Drumul.Acum! spun cu respirația tăiată din cauza strânsorii lui.
Slăbește strânsoarea,dar nu-mi da drumul.Ma tine de talie și ma priveste.
Oh!Ce-mi face băiatul asta!
Îmi studiază chipul,in timp ce eu mijesc ochii.Asta îl face sa zâmbească.
-Haide sa-ti expediem fundul asta dragut! spune el și,zâmbetul de mai devreme se transforma in hohote de ras.
Ce s-a întâmplat cu Desmond cel dulce și dragut?Nu știți?Nici eu.
Îmi dau ochii peste cap și ma îndrept spre valize fără a raspunde.Dau sa iau bagajul și mâna lui Desmond o apuca pe a mea,oprind-o.
        -Da-mi voie,spune și duce valizele la mașina.
        Rămân in urma lui și îl privesc uimita,cu sprâncenele ridicate.Se pare ca încă a mai rămas o fărâma din Desmond cel dulce.Asta,ori chiar e bucuros sa ma expedieze cu propriile lui mâini.

                          ***

        Drumul nu a fost atât de îngrozitor pe cât ma asteptam.Ba chiar pot spune ca m-am distrat.Desmond a destins atmosfera cântând piese de la radio.Eu desigur,l-am acompaniat.A fost un moment foarte dragut,care s-a sfârșit in momentul in care am ajuns la vila somptuoasa de vara.
        Desmond m-a ajutat sa-mi urc bagajele la etaj și,apoi a dispărut printre copaci conducând inapoi spre casa,lăsându-ma singura cu un sentiment ciudat.

       ***

Privesc pe geamul uriaș de sticla al vilei și sorb din cana cu ceai,care îmi încălzește mâinile și,din care ies aburi.
Oare cât de bogați sunt oamenii astia?
Uneori ma bucur ca am avut accidentul asta și ca Alaric m-a găsit,doar din cauza vilelor și a cumpărăturilor nelimitate.Stiu ca e egoism.Stiu ca nu ar trebui sa gandesc așa.Insa,ce șanse mai existau ca eu sa pasesc in asemenea case?Poate ca acel accident este un blestem,dar in același timp este și o binecuvântare.
Mintea îmi zboară la cei de ,,acasă".Oare ce fac acum?Oare sărbătoresc plecarea mea?In mintea mea deja mi-i imaginez petrecând și,ciocnind in cinstea plecării mele.Apoi,îmi aduc aminte ca nu ar avea motive sa-și dorească sa plec,nu toți oricum.
        Ma las distrasa de pădurea din fata mea.Incep sa-mi dau seama de ce familiei Hollend ii place sa locuiască intr-o pădure.Totul in jur este plin de viața și culoare.Aerul este mai curat și,cerul parca mai albastru.
Am fost atât de absorbită de peisaj și gânduri,incat nici nu mi-am dat seama ca nu sunt singura in casa.
Un zgomot din bucatarie ma face sa tresar.Inima începe sa-mi bata cu putere.
Ma îndrept cu grija pe vârfuri spre bucatarie.
-Cine e acolo?,întreb in timp ce apuc primul lucru care îmi vine la mâna:o carte.
Sigur voi reuși sa-l dovedesc pe intrus cu o carte.Poate ca ,,We hunt the flame" e beton,dar e la modul figurat.Totusi,va fi o diversiune bunicică.Voi arunca cu ea in talhar și sper ca voi avea timp sa fug.
Iertati-ma Nasir și Zafira!
Răspunsul vine destul de întârziat,așa ca intru in bucatarie și sunt pregătită de atac.
-Ia de aici hoțule! spun și arunc cu cartea in persoana de după usa frigiderului.
-Au! se aude vaietul persoanei din frigider.Asta pentru ce a fost?
Ups!Greseala mea.Nu e niciun hot.E doar Alaric.
-O Doamne!Alaric? spun socata.
-In carne și oase.Si totuși nu sunt prea sigur de oase,ia cartea in mâna și citește titlul de pe coperta, ,,We hunt the flame" cred ca mi-a rupt ceva.
-Scuza-ma!Eu...eu am crezut ca ești un hot.Adica pe bune acum,de ce nu ai sunat sa anunți ca vii?Ne-ai fi scutit pe amândoi de situația asta,zic enervată.
După ce ca am aruncat cu o carte in el,tot eu îl iau la rost.
-Am sunat,vine răspunsul lui simplu.
Ba nu.Nu a sunat dacă ar fi sunat mi-ar fi apărut...
Verific telefonul.Si ce sa vezi?Apel pierdut de la Alaric,de acum 30 de minute.Poate cineva sa se simtă mai îngrozitor decât mine in momentul asta?
Ma priveste si aștept sa ma mustre.Insa,face ceva la care nu m-am așteptat,schimba subiectul.Bărbatul asta nu încetează sa ma uimească.
-Cum îți place vita? in sânge sau mai gătita,ma întreabă zâmbind.
Nu pot sa ma abțin sa nu-mi arat uimirea ridicându-mi sprâncenele.
-In sange cred,răspund confuza.Stii sa gătești?
-Nu pot sa spun ca sunt expert.Dar ma descurc.
-Impresionant,zic eu și ma așez la blatul de marmura al bucătăriei.
Sorb din privire fiecare mișcare a mâinilor lui.Cica se descurca.Mincinosul!E uluitor modul in care mâinile lui lucrează.Fiecare mișcare e precisa și calculata.Mintea începe sa mi-o ia la goana.
De ce a venit Alaric?De ce îmi gătește?Ce părere are Esmera despre asta?Intrebarile astea îmi răsuna în continuu in minte.
Încerc sa-mi dezlipesc ochii de pe brațele lui,dar felul in care și-a suflecat mânecile cămășii nu-mi da voie.Ma înnebunește de-a dreptul.
Fir-ar sa fie!Trebuie sa beau ceva!