Plang... de cand sunt copil, atunci cand ma aflu la casa aceea,in padure, plang. Mereu m-am intrebat de ce o fac. De ce simt acea durere, acea tristete. Cine o indura si de ce ajunge la mine. Oare, e o legatura intre mine si acea persoana? Defapt, exista o persoana care sufera, sau e doar rodul imaginatiei mele? Insa, ceea ce stiu sigur e ca, undeva, acolo, in acea padure, este ceva sau cineva care trece prin momente grele. Cu cat ma apropii mai mult de acea sursa, cu atat lacrimile mi se inmultesc. Insa, niciodata nu am ajuns la acea fiinta. E singura... si...are un trecut mai intunecat ca al meu. In acest jurnal vreau sa va prezint povestea vietii mele. Viata mea gri si intunecata, plina de regrete, lovituri si moarte... Povestea vietii mele, a lui Amy Bullet. In prezent am 15 ani. Si va voi spune trecutul si prezentul meu.
Mai intai, sa incepem cu trecutul... De cand aveam 5 ani, tatal meu a inceput sa bea din cauza unor viziuni. Viziuni oculte, legate de spirite malefice, demoni, care , in spusele lui, veneau si il chinuiau in fiecare seara. Din cauza acestor viziuni, el s-a schimbat mult...A devenit agresiv cu mine si mama mea... ea, din pacate, a fost ucisa sub ochii mei de...de tatal meu.... Insa, sa va spun sincer, nu parea a fi el... si in zilele de azi inca mai incerc sa aflu adevarul, sa aflu de ce a facut asta, ce il controla... Revenind. Dupa ce a ucis-o pe mama, a venit dupa mine. Ma vana. Singura mea ascunzatoare a fost padurea. In acea seara, am inceput sa plang, insa nu de frica. Ma durea. Ceva sau cineva, dupa cum am spus la inceput, suferea. Cu cat fugeam mai adanc in padure, cu atat lacrimile, care stateau in ochi, incepeau sa curga putin. Nu erau lacrimi normale care sa curga de la sine. Ele picau cu cat ma apropiam de acea fiinta, ca un drum parcurs. Ultima lacrima, mi s-a oprit la trei centimetri de la ochi. Dupa nu s-a mai scurs, dimpotriva, cu cat ma indepartam de sursa, cu atat lacrimile urcau, pana au disparut complet.
Dupa disparitia lor, au aparut sentimentele de frica, pentru ca era in spatele meu. El era acolo. Tatal meu...cu...un cutit. A ridicat mana cu arma in sus, iar cand si-a lasat mana cu acel cutit rapid spre pieptul meu, totul s-a facut negru. In ziua urmatoare, m-am trezit pe o campie, fara nici o rana. Cineva ,probabil, ma salvase, ori tatal meu nu m-a injunghiat.
Oricum, de atunci, nu l-am mai vazut in acele zile, chiar daca am frecventat casa de nenumarate ori. El disparuse impreuna cu hainele si lucrurile sale. Disparitia lui a fost ceva temporar pentru ca, dupa o luna, i-au gasit cadavrul intr-o gaura subterana, pielea fiindu-I arsa. Arsurile lui formau o petagrama, deci, era ceva legat de ocult. Mai ciudat e faptul ca acesta, atunci cand am mers sa-l incineram, nu a ars. Flacarile nu-l atingeau. E ca si cum era facut din piatra, asa ca am fost nevoiti sa-l ingropam.
Lasand la o parte ocultul, de la ingroparea lui, lacrimile au continuat sa-mi curga atunci cand mergeam prin padure. La 12 ani ma plimbam spre lacul din adancul padurii, pana cand au inceput iar sa-mi curga lacrimile. M-am indreptat inspre directia care imi provoca mai mult plans pana am ajuns langa acel lac. Acolo era un baiat extrem de frumos, cu parul blond . Am stat si m-am uitat la el cum sta ghemuit langa apa pana cand m-a observat. Atunci gand i-am vazut ochii caprui,care exprimau tristetea, am inceput sa plang atat de tare, incat baiatul s-a speriat si a venit rapid langa mine ca sa-mi stearga lacrimile. Mainile lui erau reci, fapt care ma facea sa plang si mai tare. Acesta si le-a asezat pe obrajii mei, stergandu-mi lacrimile, dupa care a inceput sa vorbeasca.
- De ce plangi?
- Nu stiu, vreau si eu sa aflu de ce o fac! Am spus eu printre lacrimi. De cand sunt mica o fac. Iar acum, dupa ce te-am intalnit, stiu sigur ca din cauza ta.Din cauza mea?
- Dar de ce?
- Durerea...
- Poftim?
- Simt ca suferi... Ochii tai imi spun totul...tu...
- Suferinta...
- ...?
- De cand plangi?
- ...de la 5 ani...
Acesta si-a luat mainile de pe obrajii mei, lasandu-si fata plecata in jos, dupa care, cu ochii intristati, a plecat. Am strigat dupa el, insa in zadar. Ii pierdusem urma, dupa care lacrimile s-au urcat in ochi si au disparut. El era. El era motivul pentru care plangeam. Dar il pierdusem. De la acea intamplare, nu l-am mai vazut...pana acum cateva zile.
