Diabolik Lovers II

100 23 17
                                    

   ( frați Mukami)

     Cei patru boschetari au sosit. Nu luați în serios ce zic eu aici, totul e o mare prostie.

    Yuma, stați la coadă doamnelor, că avem un fermier printre noi. În primul rând aş vrea să ştiu, sper că nu sunt singura care îi shipuieşte pe Yuma şi Shu? (pt că eu chiar fac asta). Mă Yuma ăsta, are un comportament prea temperamental şi se vede că este foarte pornit asupra vieții, adică era el al naibi de sexy, deşi serios acum, omul avea nevoie de nişte yoga să se mai relaxeze. Se pare că Shu îi apărea  mai mereu în cale, ci aici sinceră să fiu, el era cam prost. Adica nu putea trece peste? Stați bă, stați. Până la urma ăsta este Yuma, deci am impresia că să facă el un asemenea efort e ca şi cum aş cere prea mult de la viața pe care nu o am. Deci scuze pt asta, greseala mea.

    Kou, hai că am avut un fermier, acum avem un idol. Kou ăsta mă, era unul dintre preferați mei, la fel şi Yuma, bine mie imi place de toți dar na'. Era el mai ciudat, deşi era drăguț şi încă foarte, deşi evident că nici acesta nu putea fi pe treaba lui ca Ayato, aşa că fix când totul era bine, se întoarcea la comportamentul lui de fătălau şi strica momentul, aici mă refer la momentul cu buchetul de trandafiri, săraca Yui. Deşi da, el e tare drăguț. Ceva ce mi-a pescuit inima, fiind momeala, a fost faptul că acesta îi spune pisicuță masochistă. Atat de dulce.

    Ruki, obsedat să fie Adam, dragul nostru Ruki ne face pe toți să credem că acesta ar fi destul de bun pentru Yui, adică momentul în care a lăsat-o să aleagă chestia aia cu vârcolaci ăia care parca erau fondatori a nu ştiu ce, pe mine, cel putin, m-a manipulat în aşa hal încât am zis, asta i alesul! Dar a distrus totul în momentul în care s-a hrănit din Yui împreună cu dobitocul de Ayato, prosti. Am fost tare dezamăgită. Oricum, ăsta nu prea pare pe treaba lui, vă zic eu!

    Azusa, mai exact nenorocitul de criminal responsabil pentru moartea lui săracu' Teddy, îmi este mila de Kanato. Adica pe bune Azusa, pot să ştiu ce ți-a facut Teddy? Pentru asta am să îți scad din puncte, mie una chiar îmi plăcea de urs. Oricum, ăsta fiind un ciudat exact ca ceilalți, acum fiind vorba între noi, acea beretă ( daca se numea aşa) il făcea să arate DRĂGUȚ, mai ales acele bandaje al căror rost nu le am văzut dar las de la mine pt asta. Fascinat de cuțite, adica decat ca Laito (fascinat de picioare)  mai bine aşa, se pare că dansului îi place să fie tăiat, precis e un sinucigaș nebun ca Subaru, numai lui ala ii plăcea asa ceva.

    Gata şi cu asta, bye lume.

Păreri Inutile💯Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum