Cartea apărătorilor în neființă

2.Întâlnirea cu Cassiere

,, O nouã zi, o nouã trãire'', acesta este motoul meu. L-am ales când aveam 15 ani. El m-a ajutat sã vãd fiecare zi cu alți ochi. M-a învãțat cã fiecare zi conteazã, cã fiecare moment conteazã, cã tot timpul vei fi într-o mișcare continuã.

* * *

Astãzi, o nouã zi, m-am decis sã urc din nou în pod. Poate voi gãsi ceva legat de aceastã carte.

Noaptea trecutã nu am putut sã dorm, gândurile îmi dãdeau târcoale.Îmi spuneau ,,Cautã!'',

,,Descoperã!'', ,,Ești salvarea noastrã.'', puteam sã jur cã cineva din întuneric vorbea cu mine. Mi-a

m-ai spus ,,Du-te la Cassiere, un bãtrân din nordul pãduri care poate sã îți zicã mai multe despre aceastã carte'' și mi-a m-ai zis ,,Sângele apã nu se face!''. Asta m-a pus pe gânduri, tocmai de aia acuma mã aflu aici, în pod. Poate voi afla ceva înainte sã merg la acest bãtrân pe nume Cassiere.

Am întors podul cu susul în jos și nu am gãsit nimic. Splendid! Voi merge la acel bãtrân fãrã sã știu ceva. Dar întâi trebuie sã-l gãsesc. Bine, voi merge sã îmi iau cartea, dupã care voi porni la drum. Doar sper sã ajung acasã pe timp de ziuã. Pãdurea noaptea este înfricoșãtoare și periculoasã. Aici în satul meu, circulã povești legate de creaturi ce te vegheazã din întuneric. Dar nu vã speriați, sunt doar povești de speriat copii. Cel puțin așa cred.

* * *

Am ajuns în fața pãduri, treptat am fãcut câte un pas spre aflarea acestui mister care nu îmi dã pace. Nu e chiar atât de rãu aici. E multã liniște, pe alocuri se aflã pãsãri care te scot din frenezia zvonurilor aiurite. Și unde sã mai pun cã acești copaci sunt de a dreptul superbi. Acum mã întreb de ce nu am venit pânã acum aici. A, știu rãspunsul, din cauza sãtenilor neghiobi. Ei și poveștile lor. Tipic!

Cred cã acum mã aflu în mijlocul pãduri, iar eu trebuie sã ajung în nordul ei, conform gândului. Cred cã trebuie sã o iau tot înainte. Acum știu de ce exploratori au mereu nevoie de o busolã. Ești incredibilã Mensis! Acum vorbesc cu mine, cred cã pãdurea e de vinã, cu siguranțã nu capul meu bun de nimic. Bine, bine, gata cu gândurile negative, poate îi vom atrage pe cei din întuneric la noi, știți la mine și voi, cei dintr-o altã lume, dar care mã însoțiți în aceastã nebunie, bine v-ați prins voi.

Uite, vãd în fața mea o casã în copac, stai ce, o casã în copac? Sã mai zicã cineva cã oameni nu sunt ciudați. Bine, trecând peste faptul cã locuiește într-un copac, ar trebui sã bat în scoarța copacului? Cred cã da, oricum nu am în ce altceva sã bat. BUM, BUM, BUM. Ușa s-a deschis. Ciudat. Intru.

-E cineva aici? Ușa s-a deschis singurã. Hei.

-Cine ești? Întreabã un bãtrân ascuns în spatele umbrelor.

-Eu sunt Mensis. Scuze cã am intrat neinvitatã.

-Stai, stai, stai, ai zis cã te cheamã Mensis?

-Da, asta am zis. Este ceva în neregulã cu numele meu?

-Nu. Spuse bãtrânul uimit.

- Cred cã tu ești Cassiere, nu?

-Da, eu sunt. Ești atât de frumoasã! Nu te-am mai vãzut de acum 16 ani.

- Stai, ce? Mã cunoașteți? De unde mã cunoașteți?

-Ia-o ușor! Întrebare cu întrebare, pas cu pas!

- Bine, scuzați-mã!

-Vrei sã zici cã mama ta nu ți-a zis nimic de mine?

- Mama? Ce legãturã sã aibã mama? Stai, o cunoști pe mama?

-Da, este o veche prietenã.

- Poftim? De ce mama nu mi-a zis nimic de tine?

- Este o poveste lungã. Cred cã ai 17 ani acum, din câte țin eu minte aveai un an când mama ta te-a adus pentru prima oarã aici. Și da, ai mai fost aici.

- Nu se poate așa ceva. Mama de ce nu a zis nimic niciodatã despre tine?

- Ți-am zis, e o poveste lungã pe care cred cã ar trebui sã o afli, ești destul de mare pentru a ști cine îți sunt strãmoși.

- Strãmoși?

- Da. Of Suzan, de ce nu i-ai spus bietei fete adevãrul. Spuse el cu o întristare mare care se citea pe chipul lui.

-Suzan e mama.

-Știu. Acuma am sã îți arãt ceva, dar sã nu te sperii! A ieșit din întuneric. O, vai. O, vai, are urechi ascuțite, cred cã am sã leșin. BUM.