Spune-mi numele tău

39 2 0
                                    

 Autor:DenisaCarla16

 Critic:Foxy_2005

Titlu: Spune-mi numele tău"

                            TITLUL

   Titlul este unul interesant pe care eu personal nu l-am mai întâlnit până acum la vreo altă carte și eu încă de mică am obișnuința de a alege o carte după titlu sau copertă, acestea constituind un aspect important. Acesta se află în strânsă legătură cu cartea, arătând prin ce trece Lia din momentul în care îl cunoaște pe Arax și până când Seb îi spune numele acestuia, deoarece el nu vrea să o facă.

                          COPERTA

   Coperta ni-l înfățișează pe Arax în toată splendoarea lui, culorile contopindu-se foarte frumos. Titlul se încadrează perfect pe copertă, lucru foarte important și atât fundalul negru cât și costumul, scoțând în evidență pielea albă a acestuia.

                       DESCRIEREA

   Descrierea este destul de potrivită, oferindu-ne mici detalii atât despre viața  misteriosului, al cărui nume tânăra Lia așteaptă atât să îl afle.
    Cu toate că ne sunt prezentate câteva din dificultățile pe care viața le oferă celor doi, durerea ascunsă în inima lor și întâmplările din care sunt nevoiți să iasă învingători, îi aduc mai aproape.
     Pasajul în care Arax află că Lia îi știe deja numele, ne arată legătura dintre cei doi și ne oferă curiozitate pentru a afla povestea de dragoste a celor doi, o poveste ce va trezi fiori pe șira  spinării.

  
                        CONȚINUTUL

    Țin să te felicit pentru așezarea în pagină, deoarece rar este întâlnită într-o asemenea manieră.
     Mai sunt câteva virgule lipsă, dar aceasta este o problemă care se poate rezolva cu o scurtă editare.
     Fragmentele și capitolele au lungimea potrivită în așa fel încât nu obosesc ochii cititorului, iar curiozitatea pe care o stârnesc De scrierile tale mi se pare fascinantă.
      Personajele sunt foarte bine conturate și le descrii în acel mod în care lași loc imaginației să zburde și să își pună amprenta asupra lor.

      Mie personal mi-a plăcut foarte mult cartea și o să continui să o citesc, deoarece povestea Liei și a lui Arax mă ține "în priză" și îmi alimentează partea curioasă.

                       CONCLUZIA

    Cartea ta are un mare potențial și țin să te felicit, deoarece ai făcut o treabă foarte bună!
                   

                            PLATA

Follow permanent mie și grupului.

CriticiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum