Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
⠀⠀⠀⠀În Lumea Vie, aproape de apusul soarelui, lucrurile erau liniștite. Străzile bâzâiau în orașul Caerleon cu un aer mai calm decât ar fi fost în miezul zilei, motoarele mașinilor doar un sunet moale de fundal pentru oamenii care se plimbau pe trotuare. Ploaia ce răcori asfaltul înfierbântat de soare lăsă din urmă un parfum curat, plăcut, adierea rece a vântului scăzând din nou temperaturile. Atmosfera era una specifică lunii aprilie.
⠀⠀⠀⠀Într-un apartament modest al unui bloc nu tocmai vechi, singurul lucru care disturbă pacea fu vaza cu modele florale ce se prăbuși pe parchetul deschis la culoare la o distanță amuzant de mică față de covorul maroniu. Tânăra ce era în camera ei tresări scurt, oftând – părea mai mult decât obișnuită cu astfel de întâmplări.
⠀⠀⠀⠀Se ridică alene de la biroul ei și păși până în camera alăturată, o mică sufragerie cu o canapea și o măsuță de sticlă. Bucățile din vază erau împrăștiate pe jos, iar Anthesis era cât pe ce să calce pe unul dintre cioburile ascuțite, sâsâind fin chiar cu o secundă înainte de o probabilă altă tragedie. În schimb, ochii căutau ager făptașul. Cum locuia singură de aproape doi ani de zile, nu putea fi decât pisica pisica prietenei ei cu care s-a „procopsit” pe parcursul ultimelor două zile din săptămână.
⠀⠀⠀⠀Și... iat-o, cu blana gri arătând ca un arici în alertă, ascunsă după canapea și privind terifiată la vaza distrusă de pe jos.
⠀⠀⠀⠀— Serios? vocea sictirită a fetei nu-i atrase atenția.
⠀⠀⠀⠀„Să mă mai chinui oare să-i zic lui Carol despre asta?” dădu negativ din cap la propriul gând.
⠀⠀⠀⠀Până la urmă nu avu ce face, cu un făraș și o matură strânse totul de pe jos, având grijă la eventualele cioburi micuțe rămase în urmă, neavând papuci. Nu se putu abține din a amenința pisica după ce curăță, cu buzele rămase într-o linie dreaptă la indiferența animalului de companie.
⠀⠀⠀⠀Odată întoarsă înapoi în camera ei, se așeză pe scaunul de la birou ce scârțâi moale și luă cu grijă între degete inelul cu o piatră mică de ametist pe care îl avea de la tatăl ei de acum șapte ani. Încă de atunci, bărbatul îi oferise delicata bijuterie într-un săculeț de mătase, cerându-și scuze către fiica sa pentru faptul că o bucățică din cristal se desprinse. Totuși, încă de pe atunci, îi promisese că îl va repara pe cât îi stă în putință, ceea ce a și făcut: a pus bucățica lipsă la un lănțișor de argint, pentru a părea că cele două sunt un set, deși nu erau.
⠀⠀⠀⠀Dar, de ceva timp încoace, Anthesis se simțea intrigată de faptul că cele două bucăți de ametist nu erau lipite. De dinainte ca vaza să se spargă, ea se chinui puțin mai mult decât s-ar fi așteptat să analizeze cristalul.
⠀⠀⠀⠀Acum, stând cu inelul între degetul mare și cel arătător, luă cu precizie cealaltă fărâmă de ametist cu ajutorul unei pensete, încercând să o potrivească cu cealaltă, care era prinsă în inelul de argint. O întoarse pe toate părțile, se chinui și se frustră la fiecare zece minute ce treceau pe lângă ea. Se simțea de parcă face un lucru inutil, dar era prea încăpățânată pentru a lăsa totul așa, deși nu era niciun motiv cert în spatele acestei frământări. ⠀⠀⠀⠀
