Ucigașa damă de pică

Capitolul 1: Incognito în liceu

Așa cum am precizat data trecută, eu sunt Helen Montgomery și am un viciu: îmi place să ucid infractori și alte persoane care ar putea să-mi deconspire trecutul tumultuos. Am 17 ani și sunt studenta unui liceu "prestigios" din acest oraș. Locuiesc cu părinții mei adoptivi, Sebastien și Christine Montgomery. Au fost prieteni buni cu tatăl meu, fără să fi bănuit vreodată de ilegalitățile ce se petreceau în numele lui.
După prima mea crimă, a trebuit să-mi găsesc un refugiu într-o cu totul altă țară, originile mele fiind amestecate. Așadar, cu ajutorul părinților adoptivi am reușit să duc o viață normală în State. Cel puțin așa credeau ei, căci eu continuam să-mi dezvolt portofoliul cu crime în mod activ.
Fiind la liceu simțeam că aveam destul timp să-mi decid "calea" spre viitor. Când eram copil, visam să devin criminalist, să combat crimele folosindu-mă de titlul și uneltele poliției. Aceasta idee era într-o totală antiteză cu dorințele răposatului meu tată, ce ar fi vrut să continui "afacerea". Șefia mafiei ruse nu ar fi fost un element bun de adăugat la CV, tind să recunosc.
Urmează să plec spre liceu, căci este prima mea zi acolo. A trebuit să fac tranziția de la tutori privați la liceu. "Pentru a socializa", spunea Christine care avea o perspectivă mult prea optimistă în privința importanței socializării.
Am decis ca stilul meu vestimentar să strige "sunt o simplă fată", deși părul meu ieșea extrem de mult în evidență, acesta fiind roșcat cu șuvițe mov. Christine și Sebastien mi-au sugerat să port o perucă, dacă nu vreau să ies în evidență. Ceea ce nu au realizat până azi este că i-am luat în serios. După ce mi-am făcut rutina zilnică, mi-am aranjat peruca brunetă și am pus-o cu grijă să mă asigur că este fixă.
- Am plecat la liceu! Vă țin la curent! le spun eu părinților mei adoptivi, făcându-le ușor cu mâna.
Nu apuc să le aud răspunsul, căci îmi pun căștile pe cap și pornesc melodia "Bulletproof" de la The Score. Îmi plac mult aceste genuri de melodii, căci îmi conferă acea încredere de sine că totul va fi bine. Mai aveam 200 de metri până ajungeam în curtea liceului, când o fată scundă, cu părul scurt albastru și ochi căprui deschis dă din greșeală peste mine. Sfârșesc prin a-mi pierde echilibrul, iar primul meu instinct a fost să aterizez pe mâini. Așadar, uite-mă în prima zi de liceu stând în mâini pentru că o căscată de un metru și o speranță s-a decis să vină cu viteză spre mine. Sar din poziția aceasta inconfortabilă încheieturilor mele, și cu un mic zvâc mă trezesc înapoi în picioare. Îmi iau ghiozdanul de jos, și aud vocea fetei respective:
- Ar trebui să te înscrii la echipa de gimnastică a liceului.
- Și tu ești... pe lângă fata care s-a trezit de dimineață cu gândul de a veni cu 30 km/h alergare spre liceu să strice diminețile altora, spun pe un ton extrem de sarcastic.
- Scuză-mi manierele, Alteță, răspunse ea cu aceeași energie sarcastică, fapt care mă intrigă.
Numele meu este Sky, și întârzii la curs. Dar tu?
- Eu sunt Lua... Helen Montgomery, spun pe un ton ușor bâlbâit. Sunt nouă aici, spun după ce-mi redresez glasul.
- Hai cu mine, Lua... Helen, îți prezint eu liceul, căci și așa voiam să chiulesc de la prima oră.
- Okay... mersi. spun pe un ton ușor ezitant.

-----------------------------———
Va urma...
Hello! Bine v-am regăsit! Scuzați-mi perioada acesta lungă de absență, însă multe s-au întâmplat de când nu am mai postat. Voi, ce faceți? Cum sunteți? Ce credeți ca se va întâmpla în continuare?
Secțiunea de comentarii va așteaptă cu drag sa răspundeți. Stay safe! - Keeda/Lucy