M-am oprit la mijlocul drumului ...
M-au lăsat puterile .
Mă dor oasele ...
Dar trebuie să mă adăpostesc de năpasta taifunului .
Am alergat și am tot alergat până ce am căzut într-un abis .
Stau întins pe pământul înghețat , văzând cum viața se scurge din trupul meu ,
Și mă sufoc de disperare deoarece pieptul mi se lasă greu ,
Iar cu ochii deschiși revăd acel vis ....
Era lumină , era cald și era liniște ,
Mă plimbam și cântam vesel în miriște .
Vântul ușor sufla ramurile merilor de deasupra capului ,
Și desprindea frunzele pe care le ducea până în înaltul cerului .
Apoi , dintr-odată s-a înnorat .
Miriștea în întuneric s-a scufundat ,
Și frigul îmi intra în oase ,
Și corpul meu înghețase .
Doar am visat !
Dar încă sunt înghețat ...
Și totuși ....s-ar putea să nu fi fost decât un vis
Fiindcă m-a ridicat deasupra hăului o lumină din abis .
