Viața lui Evie Hows, a fost una relativ obișnuită până într-o seară de octombrie, când, în urma unei provocări lansate de prietenii săi, îl întâlnește pe el.
Bărbatul misterios înconjurat de umbre și întuneric o capturează pe tânără în mrejele miste...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
ÎN PREZENT
2
EVIE
— Ți-am mai zis, Bree! Am repetiții până la șase seara. La ora aceea, nu ar mai avea niciun rost să vin la Daniel's. De la capătul celălalt al liniei am auzit-o pe șatenă oftând exasperată.
— Oricum noi mergem la Daniel's de la cinci, știi prea bine că în prima oră nu se întâmplă nimic interesant. Haide, Evie! Chiar nu am chef să îmi împart scaunul cu Mark flitrărețul, s-a plâns ea și chiar am fost capabilă să mi-o imaginez înghesuită de blond, cu privirea lui în decolteul ei. M-am cutremurat și am lăsat plasa cu cumpărături să cadă înapoi în portbagajul mașinii pentru a-mi aranja mai bine ochelarii pe nas. M-am întors pe călcâie și m-am așezat în portbagaj, lângă cumpărăturile mele.
Am oftat.
— Chiar și așa, nu vreau să dau ochii cu Theo, m-am confesat spășită, recunoscând adevăratul motiv pentru care nu voiam să vin la pub în acea seară.
Bree a oftat din nou, mai exasperată decât fusese înainte.
— Theo e un bou, Evie! Oricum, a continuat ea, molfăind guma pe care o mesteca încă dinainte să mă sune pe mine, o să stai tot timpul cu mine, nu o să-l las nicio clipă să discute cu tine, îți jur!
Mi-am dat ochii peste cap. Bree era un fluture social, îi plăcea să comunice foarte mult, spre deosebire de mine, care preferam să mă închid într-o cameră întunecată și să cânt zile întregi. Nu că nu aș fi vrut să fiu la rândul meu sociabilă ca ea, însă simțeam că locul meu nu era tocmai acolo, printre ei. Totuși, de dragul ei, am trecut cu vederea peste diferențele dintre noi.
— Nu e tocmai vorba de asta, am mormăit, rozându-mi o unghie. Bree...am impresia că Theo mă urmărește...
Prietena mea a icnit stupefiată la auzul replicii mele.
— Ce vrea să însemne asta? m-a întrebat pe nerăsuflate. Mi-am simțit fața încingându-se și puteam jura că acum avea aceeași culoare ca și părul meu - roșu sângeriu. O culoare bizară, mai cu seamă atunci când aceasta era așa din naștere. Nu mă vopsiserăm niciodată, deși am fost tentată de multe ori de acest gând. Chiar și așa, o parte din mine și-a dorit să rămână autentică, deci am renunțat rapid de fiecare dată.
Am înghițit în sec.
— Miercurea trecută când am plecat de la liceu mașina sa a fost pe urmele mele până aproape de casa mea. A oprit doar la o stradă distanță... am șoptit, cu privirea înfiptă în pământ, apoi am ridicat-o, privind rapid prin împrejurimi ca să mă asigur că nu era nimeni - Theo - pe aici. Ieri eram la magazinul acela din centru din care ne luasem noi decorațiuni săptămâna trecută pentru că voiam să îmi mai iau câteva lumânări parfumate... în tot acel timp am simțit că cineva mă urmărea prin magazin și, Bree, nici nu pot să-ți zic în ce hal îmi bătea inima când am văzut printre rafturi un bărbat îmbrăcat într-un hanorac mov închis și pantaloni cargo. Acei pantaloni cargo care aveau o pată mare pe piciorul stâng, în zona gleznei, i-am înfățișat prietenei mele adevărul chiar sub nas.
