S-a îndrăgostit de persoana nepotrivită

XXV

Ultima lună la Hogwarts e făcută pentru stat degeaba, când ești an terminal. Fără ore, fără examene, fără antrenament. Prea mult timp liber, cu siguranță, dar l-am umplut oricum: citit, petrecut și beții nocturne în Camera Secretelor, am găsit eu ce să fac.

Evans, Denver și Trevor s-ar îmbăta zilnic, dacă n-ar exista mahmureala. Tunelul care duce spre Hogsmeade și Lorzii Mierii e traseul perfect pentru băutură, așa că McGonagall a dat-o în bară cu politica ei fără alcool. Probabil știe exact ce facem, dar nu-și mai bate capul. Niciodată n-am lăsat pe cineva să moară de la băutură. Nu mai e distractiv dacă murim după.

Sau, mai rău, daca altcineva moare din cauza noastră.

Ca Debesis.

Dar dincolo de petrecerea continuă în care ne-am avântat, idioții ăștia abia așteaptă rezultatele de la examene. Nu-mi fac griji, știu sigur c-o să iau punctaj maxim la toate, așa că, din punctul meu de vedere, vacanța e ca și începută. Singura problemă e că încă sunt la Hogwarts, în loc să fiu acasă, cu tata.

Scrisoarea lui a ajuns cu o zi înainte de afișarea rezultatelor, dar știa el ce știa când mi-a scris "bravo, sunt mândru de tine".

Merg spre avizier trecându-mi mâna prin păr și deja îmi vine să vomit când mă gândesc la reacțiile dobitocilor care se vor îmbrânci ca să vadă ei primii ce note de căcat au luat. Potter junior vine de mână cu gagică-su, dar se chinuie să se bage în față, ca și cum ar dispărea rezultatele. Artemis e lângă Chelsea, dar ceva mai relaxată. Ajunge oricum printre primii în fața notelor și idioata aia o îmbrățișează strâns și o sărută apăsat. Zâmbesc amândouă, probabil au luat note bune.

Ți-am zis că n-ai de ce să te stresezi, prințeso.

Potter junior sare în brațele lui Hamilton, de parcă ar fi câștigat la loterie, și majoritatea din jurul meu radiază. Îmi dau ochii peste cap: au rămas la fel de proști.        

Mă apropii într-un final de panou.

Addams, Bri... Nu e aici. Bria nu-i aici.

Malfoy, Scorpius. RemarQcabil. Remarcabil. Remarcabil. Da, exact cum credeam.

Mă îndepărtez de mulțimea de idioți și o simt pe Artemis uitându-se după mine.

— Iartă-mă o secundă, Chelsea. Ne vedem mai târziu, okay? o aud vorbind și mă abțin din zâmbit când știu că o ia după mine.

O să te prind, micuță Artemis.

Măresc pasul, ca să ne îndepărtăm și mai mult de lume, apoi fac dreapta pe un culoar întunecat și mă opresc brusc.

Ești la fel de naivă, prințeso.                

O simt izbindu-se de spatele meu, mă întorc spre ea și, într-o secundă, Perfecta ajunge lipită de perete, cât o strâng de încheietură și o privesc în ochi.

E panică pe fața ei, înainte să se încrunte și să încerce să mă împingă de lângă ea.

— Ce naiba faci, Malfoy?

Malfoy, hm? Nu-mi mai gemi numele?

Hai să te trezim la realitate.

— Ești fericită, Artemis?

Mă privește cu ochii ei mari, albaștri și își întredeschide ușor buzele, parcă așteptând s-o sărut. E o întrebare pe care a evitat să și-o pună, clar, la cum se uită la mine acum. Evită să-mi răspundă și mă amuz pe interior pentru modul jalnic în care încearcă să se scoată: