Draga jurnal,
Azi de abia ca s-a mai uitat la mine. Ma ignora, iar asta ma doare. Simt cum totul se duce de rapa. Nu il inteleg. Chiar nu observa ca eu tin la el? De ce este dragostea asa de cruda? De ce nu pot sa-l uit? Oare il voi uita vreodata? Sau nu ma voi mai indragosti?
Mii de intrebari imi vin in minte, dar in schimb, niciun raspuns. Nu cred ca voi putea uita baiatul cu ochii albastrii si parul blond-cenusiu vreodata. Baiatul tupeist, fitos si dur, pe care il iubesc din toata inima mea.
Oare el se va uita la o simpla fata de la tara, nu prea bogata, care este colega lui invizibila din clasa? Oare a observat ca exist? De cand am inceput liceul, de un an de zile, oare s-a uitat la fata cu ochii negrii?
Din nou imi pun intrebari fara raspuns...
***********************
Jurnalul il las deoparte si ma duc la patutul surorii mele mai mici, nascuta cu 4 luni in urma. Ii priveam fata mica si gingasa, zambetul ei bucurand toata familia. Nu am o familie mare, dar ma mandresc cu ea. Am o mama iubitoare, grijulie, un tata care aduce bani in casa, care munceste pentru un ban sincer si o surioara minunata , caruia ii doresc tot binele din lume. Sa nu uitam si de minunata mea bunica, care a avut grija de mine timp de 15 ani.
Este o simpla zi de noiembrie, unde vantul isi face aparitia, frunzele au cazut deja din copacii goi formand un covor multicolor si unde soarele a disparut deja. O iau in brate pe micuta Antoni, surioara mea si o duc la geamul de langa pat. "Uite surioara, vezi ce vreme urata? Numai tu cu zambetul tau imi faci ziua mai frumoasa.Iti doresc tot binele din lume, Antoni. Sper sa nu suferi ca mine. Te iubesc!". Parca intelegea ceva din ce ii zic eu. O tin in brate pana adoarme. O asez usor in patutul ei mic si moale.
Glasul mamei se auzea din camera alaturata....
