După câteva minute ajungem la o vilă mare, luxoasă și plină de culoare, în curtea din fața se află câteva mașini care mai de care mai scumpe și luxoase, de la poarta albă până la vilă traversezi un trotuar drăguț în jurul căreia sunt mai multe flori de toate culorile și cu un parfum îmbietor
Sg - intrăm?
Jh - încă nu, mai așteptăm pe cineva
Sg - bineStăteam în mașină gândindu-mă la persoana de care zicea Snakeu că o așteptăm, între timp îmi pun pe față o mască neagră care îmi lăsau la iveală doar ochi
Sg - cine mai trebuie să vină? ce de întârzie atât?
Jh - i se zice Chimiy, e nou în mafie, azi e prima lui zi
Sg - ah
Jh - trebuie să apară în orice clipăNu mai așteptăm mult și acel Chimy apare, el venise cu o mașină mare, neagră și probabil foarte scumpă, nu le prea am cu mașinile așa că nu știu ce marcă e dar pare destul de modernă, din mașină coboară un tip îmbrăcat tot în negru și cu mască la fel că o mea pe față, era puțin mic de statură deși părea foarte puternic, jacheta strâmtă de pe el îi făceau mușchi mâinilor să iasă în evidență dar și silueta lui, pot pune pariu că și pătrățele lui sunt la fel de bine lucrate
Întorcându-mă la ale mele în așez mai bine cureaua cu arme apoi ies din mașină și mă alătur acelui tip și lui SnakeuJh - vedeți acel tip de la ușă, la 24:20 va înconjura vila pentru a verifica în spate, până se întoarce noi ne putem strecura înăuntru pe ușă, Kimin, tu vei descuia ușa, pentru că tu te descurici mai bine cu astea, Chimy, tu vei sta de pază și dacă se întâmplă ceva îmi faci semn pentru al putea anunța pe Kimin, după ce intrăm urcăm la etaj, a doua cameră pe dreapta și Kimin o descuie și pe aia, noi doi stăm de șase, luăm bani apoi la 24:40 când se va face schimb de garzi, ieșim pe ușa din spate și venim cu atenție la mașină, dacă apar probleme avem arme, știm să le folosim, nu
Sg / Chimy - normal
Jh - bun, e 24:19 deja, când pleacă gorila începemDupă câteva secunde badigardul o i-a din loc iar noi înaintăm spre ușă, facem cum ne-am propus apoi intrăm fără probleme, în casă nu părea să fie nicio mișcare, deși la etaj se auzeau niște zgomote, cred că bogătașul își face de cap cu una, mai bine, așa nu o să ne audă nimeni
Snakeu care era în față se oprește brusc și ne face semn să ne oprim și să facem liniște, se urcă pe scările ce duceau la etaj și verifică dacă e cineva acolo, după, ne face semn să îl urmăm, ajungem sus și mergem în camera unde a zis Snakeu că se află bani, o descui și intrăm în liniște, problema era că..Va urma..
Vă pwp💋
■Hey, m-ai ajuta enorm dacă ai lăsa o steluță⭐
Mulțumesc😘💕