Timpul trece, amintirile rămân

Întâlnirea ~ perspectiva Sophiei

         Se spune că o dată în viață, îți vei găsi o persoană, cu care să discuți orice, fără limite și fără să spună altcuiva... Păcat că acestea sunt doar mituri . Eu, Sophia, încă nu mi-am găsit pe nimeni, adică recunosc că sunt puțin ciudată. Sunt o copilăroasă fără limite, care nu are de gând să se schimbe, care nu a aflat ce e ăla prim sărut si nu-i e frică să recunoască asta...

        - Viață ciudată! Recunosc că-s populară, dar vreau o prietenă care să măînțeleagă... Așa că îmi înec sentimentele pline de ciudă față de insociabilitatea mea si mă relaxez puțin pe Facebook, postând o poză cu mine și tatăl meu.

    Acum o săptămână mi-am făcut o nouă prietenă numită Sarah, draguță de fel. Ne-am cunoscut pe o pagină, unde ea m-a învățat să editez in PiZap, un site destul de practic. Nu știu exact cum a derulat discuția dar totul a venit de la sine. Ne puneam reciproc întrebări și răspunsuri aflând amândouă că suntem din aceași școală, așa că ne-am dat întâlnire. Eram extaziată de întâlnirea pe care aveam să o avem dar Sarah mi-a dat alt mesaj ceea ce mi s-a părut tare ciudat...

 " - OMG! În poză pe care ai postat-o dimineață ești tu și mai cine?

  - Eu și tata. De ce? Contează?

- Mama îlștie pe tatăl tău.

- Și ce e așa super? E un oraș mic, normal că-l cunoaște... Esti penibilă, știai?

- Nu, nu în felul ăsta, adică tatăl meu cu tatăl tău sunt verișori.

- Pe bune?

- Da.

Vibram de fericire... Chiar daca nu o cunoșteam de mult timp, parcă o simțeam aproape de mine, nu știu de ce dar așa era.

Dar, poate mintea, nu puteam știi așa că mi-am întrebat bunicii, desigur ei au afirmat că suntem verișoare ceea ce mi-a creat o siguranță că totul va merge super.

Deci, așa rămăsese aveam să ne vedem a doua zii lânga poarta școlii, chiar lângă prima bancă. De-abia așteptam .

Dar la scoala s-a petrecut o greseala de neiertat dupa parerea mea . Pur si simplu .......

                       Va continua !