Capitolul 2

142 27 2
                                    


꧁ 𝐿𝑎 𝑢𝑛 𝑚𝑜𝑚𝑒𝑛𝑡 𝑑𝑎𝑡, 𝑓𝑖𝑒𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑖𝑠𝑖 𝑣-𝑎 𝑑𝑒𝑧𝑣𝑎̆𝑙𝑢𝑖 𝑎𝑑𝑒𝑣𝑎̆𝑟𝑎𝑡𝑎 𝑙𝑎𝑡𝑢𝑟𝑎̆꧂

Trântesc cu putere ușa casei în urma mea îndreptându-mă spre scări, urcându-le cu viteză. O aud pe mama strigând în urma mea împreună cu fratele meu.

— Damian? Damian!

Ajuns în camera mea, îmi schimb cămașa și apuc valiza, începând să arunc hainele în ea.

— Damian? îl aud pe fratele meu întrebând confuz apropiindu-se de mine. Ce faci? Unde te duci?

— Nici eu nu știu frate! Mă duc cât văd cu ochii, îi răspund enervat continuând să împachetez

— Băiete, de cine fugi?

— Nu fug de nimeni!

— Damian? Damian, ce se întâmplă, fiule? întreabă mama intrând în cameră. Te-ai certat cu Adela? Știi si tu că nunta e aproape și stresul s-a acumulat, ai doar puțin mai multă răbdare cu ea.

O privesc nervos, apuc valiza și trec repede pe lângă ea. Înainte să ies din cameră ochii îmi cad pe costumul meu pentru nuntă care era pregătit pe pat. Pun valiza jos lângă ușă, mă îndrept spre pat și apuc costumul, mă reped spre geam și îl deschid.

  — Ce faci, fiule? o aud pe mama strigând

Arunc costumul pe geam, acesta căzând jos în curte.

  — Băiete, ce faci? Ce faci? începe fratele meu să strige iar eu îl privesc enervat

  — Andrei! îl atenționează mama ridicând tonul iar mai apoi pleacă

Dau să trec pe lângă mama dar ea mă oprește punându-și palma pe pieptul meu.

  — Stai fiule! Masa e gata, vom lua micul dejun și vom discuta totul...

  — Nu sunt în stare să mănânc nimic!

  — Fiule, spune-mi ce s-a întâmplat, spune-mi ca să rezolvăm împreună problema, la cuvintele ei o fixez adânc în ochi

— Mamă...

— Fiule? În regulă, du-te! În curând te vei căsători și nu vei mai putea merge singur unde te taie capul, dar până la nuntă să te aduni!

Trec pe lângă ea, apuc valiza și părăsesc casa.

***
În timp ce conduc, observ o mașină urmărindu-mă, era mașina lui Eric. Se ținea strâns în spatele meu.

La un moment dat văd un drum agricol părăsit, semnalizez și intru pe drum, Eric urmărindu-mă în continuare.

— Condu, condu!

Mă depășește și îmi taie calea oprind brusc în fața mașinii mele. Mă opresc și ies din mașină, el făcând la fel.

— Cum îndrăznești să mai apari în fața mea? îl întreb furios și mă reped spre el prinzându-l de tricou

Îl lovesc cu pumnul în față iar el de dezechilibrează dar apoi se ridică.

Suflet RănitUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum