Their Story

5. "Mă bucur să vă văd!"

Amanda P.O.V

Ashton tocmai a iesit de la Nicole?! Ok, chiar nu mai inteleg nimic. Incercam sa ne apropiem, dar Ashton ne vede, si nici macar nu ma uit la el, ca plec repede de acolo, Caroline in spatele meu. Imi aud numele din indepartare, dar nu ma intorc, ajungand acasa.

-Car, ce tocmai s-a intamplat?!

-Sincer nici nu stiu ce sa mai cred. Mai intai Nicole spune ca sunt impreuna, apoi Ashton spune ca nu e adevarat, si acum il vedem pe Ashton iesind din casa ei. Ceva e putred la mijloc.

-Eu simt ca ceva rau se apropie. Si nu as vrea sa ma imprietenesc cu el.

*suna soneria*

-Daca e Ashton? *ma intreaba Car*

-Nu, uite, nu putem fugi de el pentru totdeauna. Ar fi bine sa raspundem si sa vorbim sa vedem ce se intampla. *spun eu destul de serioasa*

-Da, ai dreptate. *imi spune Car, dandu-mi dreptate*

Cand am ajuns la usa, deschid incet incet usa, si pe usa erau chiar parintii mei. Nu pot sa cred! Nu i-qm mai vazut de 1 an. Parintii mei sunt plecati cu munca si vin o data pe an acasa, uneori chiar de 2 ori.

-Mama?! Tata?! Ce cautati voi aici? *le sar in brate dandu-le o mare imbratisare*

-Am venit sa ne vedem unica noastra fata. *imi zambesc si continua imbratisarea, oprind-o pentru a ma intreba de Caroline.*

-Si ea cine este? *intreaba mama uitandu-se spre Car cu un zambet mare pe fata*

-Ea este...*sunt intrerupta de Caroline*

-Caroline, prietena Amandei. Imi pare bine de cunostiinta. *spune Car, cu un zambet destul de trist pe fata.*

-Mama, tata, intrati! Duceti-va in living si asezati-va pe canapea, voi veni si eu in 5 minute. *le spun eu paritilor, trimitandu-le un pupic aerian*

-Hei, Car, ai patit ceva? De ce esti trista?

-Nu, nimic. Sunt bine. Serios, sunt bine. Pai, daca tot au venit parintii tai, cred ca ar trebuii sa te las cu ei.

-Nuu, esti ca o proprietara pentru casa asta. Poti ramane. *ii spun eu cu un mare zambet pe fata, dar raspunsul ei ma face sa ma ingrijorez*

-Nu, lasa. Mai vorbim. Pa. *ok, ea chiar are ceva si nu vrea sa imi spuna. O sa aflu eu oricum. Sunt putin ingrijorata pentru ea, dar bucuria ca parintii mei s-au intros ma face sa uit de tot. Chiar si de Ash. Firar, deja mi-am adus aminte de el. Ok Amanda, nu te mai gandi la el. Nu e bine. *

Ma duc intr-o fuga spre canapea, unde se aflau parintii mei.

-Sii..cat stati aici?? *ii intreb eu*

-Pai doar 2 zile.. *spun ei cu o fata trista*

-Doar 2 zile?? Cum asa? *ii intreb eu confuza deoarece ei cand vin stau cate 2 saptamani, chiar 1 luna.*

-Mda, pai am venit si pentru a te vedea, dar si pentru ca in seara asta avem intalnire cu o familie, la care vei veni si tu! *spune tata*

-Eu? Pai, ce surpriza. Chiar nu aveam planuri pentru seara asta. Adica, niciodata nu am planuri seara. *spun eu, incepand sa radem*

-Uite, niste bani sa te duci sa-ti cumperi o rochie. Uite in plus si du-te la Caroline si ia-o cu tine si cumparati-va la amandoua, pentru ca vine si ea.*imi spune mama*

-Mama, esti cea mai tare! *ii spun eu, luand-o in brate*

-Hei, eu ce sunt aici?*intreaba tata cu botoc pe fata*

-Si tu esti cel mai tare! Va iubesc pe amandoi! Nu stiu ce m-as face fara voi *le spun eu, uimindu-i putin pe amandoi la vorbele tocmai scoase pe gura*

-Si noi te iubim extrem de mult! *imi spun ei, formand o imbratisare d ecare nu te-ai mai dezlipi niciodata*.

Parintii merg sa se intalneasca cu un prieten de aici, iar eu pornesc intr-o voie mare spre Caroline.

Caroline P.O.V

Inca ma gandesc la ce s-a intamplat. Oare Amanda banuieste ceva? Normal ca banuieste! Cand i-am vazut parintii asa de bucurosi si pe ea la fel, si felul cum se luau in brate, ma stapanam cu greu sa nu dau frau lacrimilor. Cand i-am vazut impreuna, ca o familie, imi aduceam aminte de momentele grele cu parintii mei si m-a intristat foarte tare, de aceea am plecat. Gandurile mele sunt intrerupte de soneria de la usa...

Heiii. Am pus next. Hope you like it. :)