Contemplu sunete de chemare al Dl ui Senior,liber de adevăr, departe de minciuni, în speranța cunoașterii.
" Veghez în noapte, descopăr șoapte"
Gânduri șarmante, ce mi descriu n vals, partituri și vers, ce mi aud al 2 lea gând, personalitatea dublă, gânduri nemaiauzite, din discretele reguli din abis, gânduri ce ispitesc dincolo de imaginație.
" Zăresc lumină interesantă,
dar foarte departe,
parcă i roșie,
confuz pe o parte.
Deșii știu că sunt două,
înconjurat de obstacole,
pe jos negru și rouă ,
o iau la pas,
ma simt mult mai distras,
eschivez să nu cad,
dar cam panicat,
Încerc sa mi revin și sa nu mă atac.
Zăresc pete roșii, parcă i sânge,
Se pare că Dl Senior,"al nostru" plânge!
Vestit de vizita, din amurg,
Îl zăresc o parte și apoi fug.
Alerg în idei, prin pământ de suflete pierdute,
Ilustrez gând strigător la cer, că profanez pământ sacru, și cer mii scuze.
Intru n pădure, noaptea i mai lungă,
Alerg printre copaci, simt ca vor sa m audă.
Pierdut în negrul profund, cu nori arși, și o lună confuză,
Motiv de roșul sângeriu, ce avea sa mi devină slugă
Dl Senior, îmi da timp sa nu mai fiu pe fugă,
Piatră, apă, foc, toate i poartă strajă, obstacol ce l jonglează din simplul gest de o mișcare confuză.
Zgomote diverse ce prind contur,
moadibul negru cel de nevăzut, clachează la strigatul Seniorului, și apare disperat, spre locul de ne început, dar totuși iertat.
Stimuli de viață, mă aprind la față, în neguri și ceață,
o culoare mi apare pe față.
Sunt roșu, dar nu s singur, nici eu, nici tu lună,
eu suflet muribund,
tu cerșind atenție și ură.
ești doar noapte,
tu doar strigi șoapte,
Ai prieteni, ești lângă stele,
Eu singur, le caut p ale mele.
Sunt la jumate' de drum, privesc peste umăr,
sălbatic și crud,
Purul adevăr este departe de a fii în propriul sejur.
Enigmă n suflet, din cauză că s fapte,
Oftez, și merg mai departe.
Străbat printre ultimi copaci,vegheat de a mea lună,
Îmi dă sa vad pe cel din tâi, în context de umbrar,
Unul mult mai mare, se pare că i Stejar.
Plin de memorii, mii de amintiri, Străbat crengile rupte, cândva aurii.
Vestește a primăvară, simte ca i la final,
În sumbra pădure, ce l a otrăvit treptat.
Răpus de marele vis, căzut cu sufletul în abis,
Reneagă profund, că marele stejar,
Nu v a mai fii de neatins.
Ii ascult povestea, este mult prea tristă,
A fost un mare împărat, în cualiții puternice,
În vers cu dureri mari, ce ți înclină zorile,
Devenind mult prea triste.
Ii respect dorința, îl șterg din lumea confuză,
Învăluit de un foc mare,
Îl văd că dispare,
Rămas cel fără de nume,
Grande ul, Stejar, se pare că s a stins.
Abstract de idei, aliaj de otel, în inima s a pus,
devin mult prea rece, sunt continuu de nepatruns.
Districtul cel roșu, rămâne n neant,
o nouă cărare,
Îmi așterne n un alt ceas.
Prin rozele flori ce cândva mă îmbatău,
De surâsul soare,
Ce n norii oglindea,
De lumina cea albă , ce mi inimă mi bătea.
Alung în neștire,
Gând și plin de o altă contopire,
Mai am doar speranța, lumina din capăt,
Pe ea, o văd și o simt!
Ea mă așteaptă!
Corbul oglindește eșecul, vladios în mânie,
zboară în colțuri,
în ritm de evlavie.
să nu mi surâdă norocul,
Speră să cad, sufletul sa mi l pierd,
Rămân puternic și nu cedez.
Seniorul din mine, îl simte, vrea la suprafață,
neliniștea, impulsul neant, vrea slugă să mi fie pe viață.
