Sânge și război

Prolog

✦✧✧✧✧✦✦✧✧✧✧✦

       Bryanna Torres se plimbă pe strada întunecată a Londrei. Majoritatea oamenilor i-ar spune să stea în casă, deoarece ar putea fi jefuită, dar, desigur, nimeni nu știe că tânăra este una dintre cele mai bune hoațe din întreaga lume.

       În ciuda faptului ca a renunțat la asta, Bryanna încă și-a păstrat antrenamentul și știe foarte bine când este urmărită. Exact ca un acest moment.

       Se oprește pe o stradă pustie și se întoarce către urmăritorul ei. Îngheață brusc. Păr blond scurt, ochi căprui, piele albă. Un chip atât de cunoscut. Oare este posibil? După zece luni în care a crezut că el este dispărut? După luni întregi în care l-a cautat peste tot?

       Primul ei impuls este să fugă spre el, dar nu o face. Vede schimbarea din ochii lui, poziția diferita a corpului pe care o are. Nu stă în modul în care un om obișnuit ar sta pe o stradă, ci de parcă ar putea fi atacat în orice clipă.

       — Trebuie să vorbim, spune Julian făcând un pas spre ea.

       Bryanna pufnește. Să vorbească? Despre ce? După zece luni, atât are să îi spună? Chiar nu mai este același om.

       — Unde ai fost?întreabă ea.

       Julian înaintează spre Bryanna și se oprește. Părul ei negru este scurt, iar ochii, căprui și pielea, albă. Poartă o bluză albă și o pereche de pantaloni negri.

       — Este mult de povestit, spune el simplu. Putem merge într-un loc în care nu vom fi auziți?

       Bryanna încuviințeaza și pornește spre apartamentul ei. Pe tot parcursul drumului, niciunul nu scoate vreun cuvânt, dar ea poate vedea ca Julian se gândește la ceva ce pare destul de important.

       Apartamentul ei este la parter și are patru încăperi: bucătăria, sufrageria, baia și dormitorul. Plus holul de la intrare.

       Cei doi aleg sa stea în bucătărie, iar Julian spune:

       — Va suna ca o nebunie, dar, când am dispărut, am ajuns în viitor.

       Bryanna îl privește ca pe un nebun. Da, cu siguranță și-a pierdute mințile. Cum ar putea ajunge cineva în viitor? Este imposibil!

       — Pentru tine au trecut zece luni, adaugă el, dar pentru mine au fost zece ani. Ne-am întors în timp pentru ca avem nevoie de ajutorul tău și al câtorva alți oameni.

       Ne-am. Deci, nu a venit singur. Clar, și-a pierdut mințile.

       — În timpul in care am trăit, toate țările sunt conduse de regi sau regine, continuă Julian. Dar un om foarte puternic a căpătat controlul asupra lumii și conduce ca un tiran. Mulți eroi s-au unit, în încercarea de al distruge, dar am eșuat.

       Bryanna își dă brusc seama ce se întâmplă cu iubitul ei. S-a pierdut pe undeva și inventează întreaga poveste ca scuză. Clar, asta trebuie să fie.

       — Strategiile noastre au fost greșite, spune Julian, pentru că nu am fost dispuși să depășim orice limite. Pentru a-l învinge pe acest om, ne trebuie un obiect foarte rar. Iar tu ești cea mai bună hoață pe care o știu.

       Bryannei îi este clar. El inventează toată povestea. Călători în timp nu există. Este imposibil și o mare nebunie. Ori e o minciună, ori iubitul ei și-a pierdut mințile.

       — Știu că e greu de crezut, adaugă el. Măcar vino cu mine, pot să îți ofer dovezi, dar nu aici. Te rog!

       Știe ce trebuie să facă! Se va duce cu el și, cu siguranță, ceea ce o va aștepta este pur și simplu o cină sau ceva asemănător. Îl cunoaște prea bine pe Julian pentru a știi că el nu ar putea inventa așa ceva.

       — Fie, spune Bryanna.

       Se ridica amândoi de la masă și pleacă din apartament.

       L-a cunoscut pe Julian în liceu și au fost prieteni buni, apoi mai mult. Uneori, el o ajuta să fure lucruri, creând o diversiune. Nu îi plăcea să facă asta, dar niciunul nu avea destui bani.

       Julian o conduce spre un parc, unde nu este nimic. Nu vede absolut nimic care ar putea indica prezența cuiva.

       — Tamara, spune el, am ajuns.

       Brusc, în fața lor apare un fel de navă făcută dintr-un metal alb cu luminii albastre. Ușa mare cu o rampă este deschisă, așa că Bryanna îl urmează înăuntru.

       Într-o încăpere care seamă destul de mult cu o bucătărie, este o femeie cu pielea ușor bronzată, ochii căprui și părul blond scurt.

       — Sunt Tamara, spune ea și îi aruncă o privire ușor încruntată lui Julian. Putem vorbi?

       Cei doi merg într-un colț al camerei, dar Bryanna îi poate auzi.

       — Nu ai găsit o alta hoață?șoptește Tamara.

       Julian oftează și spune la rândul lui:

       — Una care să mă creadă? Nu!

       Imposibil! El are impresia ca ea îl crede? Deși, trebuie să recunoască, nava e destul de convingătoare. Cum a făcut rost de așa ceva?

       — Vrei sa o omori?întreabă Tamara. O va omorî...

       — Bryanna nu va ucide pe nimeni, o întrerupe Julian.

       Pe cine să ucidă? Mai există persoane pe navă? Și care ar fi motivul?

       — Te și cred, spune Tamara ironică.

       Orice ar spune în continuare, vorbește mult preajma încet ca Bryanna să poate auzi ceva. Într-o clipă, hoața știe că o va detesta pe Tamara.

       — Vine, spune blonda.

       Prin ușa de sticlă, Bryanna poate vedea o femeie cu părul negru ondulat, ochii albaștri și pielea albă. Poartă niște pantaloni negri și un hanorac gri, iar pe frunte are o tăietură care pare proaspătă.

       Julian merge spre ea și după ce ușile se deschid, iar cei doi ajung față în față, se săruta.

       Bryanna se holbează la ei, neînțelegând exact ce se întâmplă. Cine este străina?

       Cei doi intra în bucătărie, iar Julian spune:

       — Imra, aceasta este Bryanna Torres.

       Zâmbetul cald și sincer al femeii nu dispare nici măcar pentru o clipă, dar hoața vede în ochii ei faptul că știe despre ea și Julian.

       — Bryanna, aceasta este Imra Jones...

       Ezita câteva clipe și apoi spune două cuvinte care zdruncină viața Bryannei:

       — Soția mea.

✦✧✧✧✧✦✦✧✧✧✧✦