Moartea mamei a readus o persoană în viața noastră și anume pe tata.Niciodata nu am fost apropriați. El mereu i-a preferat pe fratii mei.
-Copii tot este această situație dificilă și o atmosferă sumbră,am să vă dau o veste. Prea frumoasa mea soție este însărcinată. Urmează să aveți un frate sau o soră.
- Îmi pare rău pentru pierderea voastră băieți. Asta e viata. A zis dama de lângă el cu un zâmbet zeflemitor.
- Cred că glumești. Tu nu te poți numi părinte și încă un lucru ieșiți din casă. Să nu vă mai vad. Iar tu, cucoană, să taci.
Acestea au fost ultimele cuvinte care i le-am adresat tatei. Din aceea zi nu am mai auzit de el, până în al doilea an de facultate când am aflat în urma unui apel telefonic că acesta murise într-un accident auto.
Am participat la înmormantarea lui din respect pentru mama. Câțiva ani mai târziu am cunoscut-o și pe sora noastră, Kesidy la care ținem.
Fratele meu a renunțat la cariera sa de militar pentru a putea să se ocupe de ceainărie și familie. Îmi era frică că fratele meu să nu cadă în depresie, deoarece de la o vârstă fragedă acesta își dorea să devină militar.
