Când a venit timpul să plec,a fost unul din cele mai grele momente ale vieții mele,începeam practic o nouă viață.
Nu știam ce o sa mă aștepte,îmi era frică dar și greu pentru că trebuia să las în urmă persoane dragi .Trebuia să îmi las în urmă bunicul și frații . Pot să zic că facultatea și anii de studenție au fost o experiență unică.
Am găsit oportunitatea de a fi liber, de a fi eu însumi.Să vă povestesc un pic despre acei ani.
Când am ajuns pentru prima dată în campus am avut aceeași senzație de parcă aș fi un copil care s-a pierdut de părinți.
Cu chiu,cu vai am ajuns și la biroul directoarei. Încă îmi aduc aminte cum arăta:o femeie la 45 de ani, cu o postură dreaptă. Era îmbrăcată într-o pereche de pantaloni albi și o bluză verde. Purta niște pantofi cu un toc mediu,avea părul negru tăciune,lung până în zona lombară,ochii îi erau de un albastru regal. Mereu am adorat acel tip de albastru. Aceasta m-a informat că are toate informațiile despre mine de la profesorul Connars. Mi-a dat indicațiile necesare pentru a ajunge în camera unde voi locui pe tot parcursul studiilor.
Aparent în cameră stăteam patru elevi.
Căminele erau separate,10 cămine pentru băieți și 10 pentru fete.După discuția cu directoarea am pornit spre cămin.
Camera în care urma să îmi petrec următorii ani se afla în căminul numărul 3, etajul al patrulea, camera 396. Eram bucuros că totuși am niște colegi de cameră, dar sincer la capitolul interacțiune cu alte persoane nu prea sunt priceput și nu am fost niciodată.Prefer să fiu mai retras,să îmi văd de treburile mele fără sa implic pe altcineva.
Ajuns în cameră, am fost întâmpinat de ceilalți trei colegi,care mai târziu mi-au devenit ca niște frați.
Noi patru nu am fost niște simpli colegi, am fost prieteni,frați,am format un întreg .Fiecare avem caractere diferite. Toți cei din cămin erau surprinși cum putem să locuim toți patru sub același acoperiș. Faptul că am fost diferiți și că aveam mentalități atât de diferite a adus la legarea unei prietenii atât de strașnice.
Leon era un băiat blond, cu ochii verzi asemenea pietrei de jad. El era cel mai calm dintre noi. Ura conflictele,prefera să stea să citească o carte bună decât să participe la o conversație.
Calmitatea lui era atât de mare încât uneori chiar te scotea din sărite. Niciodată nu am înțeles cum o persoană poate fi așa calmă. Calmitatea lui ne-a fost de folos la toți,mai ales când dădeam de belele.
Caleb, pe de altă parte era combinația perfectă între calmitate și agitație. Știa când trebuie să fie calculat,dar și când să lase bunele maniere de o parte.
Ochii de hihlimbar și părul șaten,mereu dezordonat erau gata să îți sară în ajutor și la cea mai mică problemă.
Dacă era problema de vreun conflict,el găsea cea mai bună metodă pentru a remedia și să scăpăm basma curată.
Existau momente în care nici el nu făcea față și aici intervenea relația lui specială cu Leon. Mereu l-am admirat pe Caleb pentru faptul că el comunica cel mai ușor cu Leon. Cei doi erau mereu pe aceeași lungime de undă.
Ultimul dar nu cel din urmă Rony.
In zilele de odinioară,când era vorba de o petrecere sau de o nebunie,Rony era primul care se băga și din cauza căruia intram mai mereu în belele.
Eu eram combinația între spiritul de aventură a lui Rony și a fi calculat asemenea lui Caleb. Acești patru ani cât am stat în aceea cameră,am devenit o familie,am devenit frați de cruce. Primul an nu a fost așa de greu.Ba chiar m-am adaptat foarte bine .
