ROYAL BLOOD

Capitolul 1

Shylin

Zâmbesc larg pentru camerele foto ale New York Times. Fotografiile care vor apărea mâine în ziar vor arăta o fată norocoasă, înconjurată de prieteni și de părinții ei adoratori, fiica uneia din cele mai puternice dinastii, la balul ei pentru petrecerea de nouăsprezece ani.

Dacă te uiți la ele online și le mărești, poți să vezi trandafirii brodați în jurul mânecilor și corsetul rochiei Givenchy pe care o port. Ceea ce nu veți vedea este sângele din apă. Tata spune mereu că nu poți lăsa lumea să-ți miroasă sângele. Pentru că asta te face.. vulnerabil.

Dacă lumea este plină de rechini, atunci această petrecere este despre înotul pe lângă ei, în jurul lor.
Păcălindu-i să creadă că ești bine.
Imaginile nu vor arăta niciodată că am mâncat doar șase migdale astăzi, să mă pot încadra în rochia S, pe care mama a rezervat-o de la designeri celebri, în urmă cu câteva luni bune.

Este o dimensiune prea mică și dacă n-aș iubi prăjiturile lui Nanny ( ea fiind de fapt bona mea din copilărie), probabil nu aș fi avut emoții.
Oamenii văd numele nostru de familie- Morrison-pe toate clădirile New Yorkului.
Cum să fiu altcumva decât fericită?

Ei nu trebuie să știe că marele imperiu Morrison Enveloppement este o luptă continuă pentru sporirea profitului la bursă, procese pentru preluarea de clădiri și menținerea etichetei publice.
Sau că nu am dormit mai deloc în ultimele nopți, pentru că am uitat să confirm tipul de flori și aranjamentul ales, sau să mă prezint la întâlnirea cu DJ-ul și trupa aleasă să întrețină atmosfera, iar petrecerea este considerată de mama un dezastru.

Ea s-a ocupat în ultimul moment ca totul să fie spectaculos și nimeni nu poate știi că această petrecere este o șaradă elaborată.
Tata va candida anul viitor pentru funcția de guvernator al New Yorkului și conform agențiilor noastre PR, încă de pe-acum acesta trebuie să-și construiască imaginea publică.
Imagine din care, evident, fac parte.

Și cum să înceapă altfel decât cu petrecerea aniversării de naștere la împlinirea celor nouăsprezece ani, când fiecare membru al elitei superioare al crustei orașului organizează copiilor lor petreceri aniversare.
Petrecerea aceasta este de fapt petrecerea debutantului politician; deci de aceea șaradă.

Oamenii fac afaceri cu oamenii lor.
Mâine dimineață când lumea va face clic pe telefoane sau tablete și își vor sorbi cafeaua, sau vor răsfoi ziarele, o vor vedea pe mama zâmbind mândru, cu brațul ei subțire petrecut în jurul umerilor mei.

Ceea ce ei nu vor vedea este punctul mic și arzător din spatele brațului meu, unde m-a ciupit, amintindu-mi de postura mea.
Nu vor vedea grimasa pe care involuntar am înghițit-o. Pentru că sunt atât de obosită.
Pentru că m-am străduit atât de mult.
Camerele nu vor înțelege că ea doar a șoptit, printre dinții dezgoliți într-un zâmbet:

—Încearcă să arăți că îți pasă măcar puțin, Shylin.

Dar încerc. Chiar o fac. Ei nu pot vedea că aș vrea să mă ghemuiesc într-un colț și să fac cu totul altceva.
Știu că zâmbesc ca și cum nimic nu este în neregulă. Este marele meu talent. Sunt unul din norocoșii planetei- știu asta, pentru că mulți s-au culcat înfometați în această seară, pe când eu sunt înconjurată de mormane de caviar, dintre care majoritatea vor fi aruncați la final( de care nu mă ating oricum, amintindu-mi de S-ul rochiei mele).

Nu numai că mă simt vinovată de petrecerea de la nouăsprezece ani, dar mă simt vinovată că mă simt vinovată. Sau foamea e de vină?
Zâmbesc și îl salut pe unul din investitorii pe care tata l-a cooptat într-o afacere. Încerc să-mi amintesc detaliile. A fost la noi acasă..? Tata l-a lăsat să ne folosească casa de vacanță.