feeling love and hate

Capitolul 1

Nu as fi crezut niciodată asta, nu as fi putut crede, dar liniștea dintre noi doi ma făcea sa mi schimb părerea. Ma uitam la el cu lacrimi in ochi si așteptam un răspuns de negare, așteptam sa mi tipe in fata ca am nerușinarea de a crede vorbele altei persoane si de a i lua in derâdere dragostea sa fata de mine, așteptam sa mi reproseze faptul ca am avut nesimtirea de a ma gândi, pentru doar câteva secunde, ca aceste vorbe ar fi adevărate, dar nu, el doar tăcea. Cu lacrimi in ochi se uita in pământ, nu si ridica privirea, chiar daca l am implorat sa o faca. Aveam nevoie sa i vad ochii, aveam nevoie sa ma asigur ca tot ce am putut afla e doar o banala minciuna creată de un dușman al dragostei noastre intense, dar nu mi oferea niciun răspuns.

Eleganta si rafinarea pe care o purta in majoritatea timpului mereu ma ducea cu gândul la un vis. Nu putea fi real, cum un așa bărbat ca iubitul meu împreuna cu mine sa avem cale libera de a construi un imperiu al dragostei, cum un așa bărbat ca el mă alesese pe mine, o simpla fata cu mama decedată. Dar ma acomodasem cu ideea ca poate norocul a dat peste mine, posibil din greșeală, dar totuși a făcut o.

Simțeam cum ochii ma înțepau si se umezeau, nu mai era mult timp pana avea sa înceapă o ploaie de lacrimi. Socul pe care l am avut, când am auzit vestea, la care niciodată nu as fi îndrăznit sa ma gândesc, a fost imens, dar ochii nu m au trădat - si le mulțumesc - acolo, in fata scorpiei de Samantha, m au ajutat in a nu i oferi satisfacția ca mi as putea subestima încrederea si iubirea mea fata de el, cat si vice versa, si as pune botul la a crede bazaconiile aruncate asupra iubitului meu, doar fiindcă dorința sa de a mi avea iubitul si ura sa fata de mine erau imense.

Am plecat de lângă ea, cu inima batandu mi in piept de parca as fi alergat la un maraton, si l am căutat pe iubitul meu, vazundu l cum era la o masa cu câțiva domni in vârsta, discutand. Nu de mult am aflat cu ce se ocupa el cu adevărat, firma de imobiliare era doar un scut asupra adevăratei sale afaceri: trafic de arme. La început mi a fost greu sa fiu de acord cu asta, ma mințise in jur de 4 ani, iar sa aflu pe neașteptate de la un străin care încerca sa mi faca rău, nu mi a picat prea bine.

- Răspunde mi! Zii ceva!

Ma rasteam la el, dar era in zadar, nu avea sa mi răspundă, ceea ce m a lovit mult, fiindcă mi am dat seama ca tot ce am putut aflat de la aceea nesăbuită era adevărat. Am făcut un pas in spate din cauza amețeli ce ma cuprinse si starea de voma, iar faptul ca tremuram nu ma ajuta absolut cu nimic. El, observase starea mea rea si sărise sa ma ajute, ne dorind sa cad din picioare, dar m am ferit. Imi era frica de atingerea lui.

- Nu ma atinge!

Am țipat la el. Si a ridicat privirea pentru prima data in seara asta si s a uitat dureros de rănit la mine. Ochii săi, ii adoram, dar erau ochii unui demon, nicidecum ai iubitului meu. Iar pentru prima data, de când încerc sa aflu un răspuns, i am auzit vocea. Aceea voce ce îmi șoptea vorbe dulci încercând sa ma liniștească pe timpul nopții, in vreme ce cerul era supărat, tunând si sfulgerand cu toata puterea sa, aceea voce ce mi a șoptit cele doua cuvinte in timp ce trupul meu era in posesia sa totala, in timp ce mi săruta cu lăcomie fiecare centimetru din piele si îmi spunea ca i aparțin, doar lui.

- Violeta...

In urma cu 5 ani, Himiki, Moscova, Violeta Popov.

- Hai sa mergem acasă, Violeta. "Acasă?"Refuz sa i raspund sau sa l privesc, doar continuii sa privesc cum cosciugul ce contine trupul neînsuflețit al mamei mele, este pus in groapă.

- Te rog, Violeta, nu mai plânge! Il simt cum ma mangaie usor pe spate si fara sa ma mai pot abtine rabufnesc. Mi e sila de el, mi e sila de atingerea lui, mi e sila ca e fratele meu.