17 reasons to move on (II)

e p i l o g

Vantul batea usor, iar soarele parca palpaia printre nori. Am oftat, oprindu-ma brusc in dreptul unei banci libere. M-am aplecat si am desfacut cordonul lesei lui Mike, dandu-i libertatea de a fugi prin parc nestingherit, insa acesta nu a facut-o. M-am asezat pe banca, iar acesta a sezut odata cu mine. Ma privea lung cu niste ochii misterios de tristi. I-am zambit, mangaindu-i crestetul capului. A marait trist si s-a intins pe jos, punandu-si capul peste lamute. Am oftat din nou, mutandu-mi privirea spre un grup de copii care se jucau sotronul in dreapta mea.

Respiratia mi s-a taiat brusc, ramand cu buzele departate putin una de alta, in momentul cand l-am auzit asezandu-se langa mine. Nu il puteam vedea pentru ca eram intoarsa, insa stiam ca este el. Speram sa fie el. A trecut aproape o luna de cand i-am trimis acele mesaje, iar el nu s-a deranjat sa imi raspunda. L-am putut auzi cum a oftat , lasandu-se pe spate, sprijit de spatarul bancii.

-Imi pare rau, stii? vocea lui e ragusita si foarte joasa, diferita de cea pe care o are deobicei la scoala.

Am inghitit in sec. Mi-am muscat buza, nestiind ce sa spun mai exact, iar apoi simtindu-mi buzele mult prea crapate, le-am umezit cu varful limbii. Nu a continuat, ceea ce mi-a dat de inteles ca asteapta sa spun eu ceva.

-Pentru ca m-ai lasat balta? imediat ce cuvintele mi-au parasit gura, mi-am muscat buza din nou.

-Nu, a raspuns simplu.

-Atunci? mi-am facut curaj sa ma intorc cu fata catre el, privindu-l serioasa si evident confuza de raspunsul lui.

-Pentru ca nu simt la fel, mi-a spus, lasandu-si privirea in jos. Am inghitit in sec, simtind cum parca ma strapunge o sageata prin inima.

-Oh, am soptit, simtindu-ma jenata si aproape zdrobita de cuvintele lui. Mi-am intors privirea catre degetele mele, incepand sa ma joc cu ele.

-Eu, erm, vezi tu, eu am vrut sa te ajut si nu stiu cum sa iti spun, adica eu, se balbaia confuz.

-E okay, Mike, l-am oprit, ridicandu-ma de pe banca. M-am aplecat si i-am prins din nou lesa cainelui, apoi m-am ridicat din nou, vrand sa plec cat mai departe de el. Ma durea sa stau langa el acum. Nu neaparat pentru ca el nu simte la fel, ci pentru ca realizez ca m-a ajutat din mila.

-Stai, ma intorc pentru ai intalnii ochii albastrii putin fumurii cum ma privesc curiosi. Unde pleci?

-Acasa, Mike, oftez, tragand usor de lesa, facandu-l pe celalalt Mike sa se ridice.

-Nu, nu poti pleca, se grabeste sa ma prinda de antebrat chiar inainte sa fac primul pas. Incerc de mult timp sa iti spun asta si chiar nu poti pleca acum, cand insfarsit am reusit sa imi fac curaj.

-Spune-mi odata si grabeste-te, te rog, spun putin artagoasa. Vreau sa ajung acasa mai repede. Imi este frig, mint stiind exact ca este luna aprilie si ca mi-e aproape imposibil sa ma creada.

-Vrei hanoracul meu? ma intreaba, facandu-ma sa imi dau ochii peste cap.

-Mike, spun serioasa, acesta oftand.

-Stii, am fost acolo, spune intr-un final. Am fost acolo cand el a fost provocat sa fie ca tine timp de doua luni, sa iti fure virginitatea si dupa sa iti dea papucii si sa isi continue viata. A fost ciudat ca a acceptat, am sperat ca nu o va face. Adica eu chiar credeam ca imi e prieten.

-Ce? il intrerup confuza. Nu inteleg? Cine ce a facut?

-Lasa-ma sa termin. Te placeam, Miranda. Pot spune ca eram indragostit de tine. Erai diferita. Nu te uitai la toti baietii care te fluierau sau incercau sa flirteze cu tine. Erai cuminte si serioasa. Chiar am crezut ca in ciuda acelui dobitoc care doar voia sa imi faca in ciuda ca el te poate avea si eu nu, am crezut ca nu ii vei pica in plasa. Dar tu te indragosteai de el...

-De ce imi spui asta? vocea mea tremura si imi simt ochii aproape plini de lacrimi, insa ma abtin sa nu le dau drumul, chiar daca in acest momentul, acest lucru pare imposibil.

-A durut, Miranda. A durut sa il alegi pe el in locul meu, mi-a spus, ignorandu-mi intrebarea. Cat timp ai fost cu el, eu mi-am facut un pact cu mine insumi. Voi trece peste din doua motive, iar apoi te voi ajuta si pe tine din 17.

S-a oprit in vorbit, zambind usor. A chicotit, iar eu mi-am tras usor nasul.

-Nu am ales 17 degeaba , stii? ma incrunt neintelegand. Am ales nr. de 17 pentru ca de 17 ori tu mi-ai frant inima la propriu. Stiu ca nu ai facut-o cu intentie, nu trebuie sa spui scuze false. Stiu ca de abia acum iti pare rau, cand totul s-a sfarsit.

Ochii mei erau din ce in ce mai sticlosi si singurul lucru pe care mi-l puteam spune acum era "nu plange, nu plange, nu plange, nu acum, nu, nu plange." Mi-am muscat buza inferioara, ridicandu-mi privirea asupra lui, intalnindu-i din nou ochii care spre suprinderea mea erau usor inlacrimati.

-Vrei sa stii cele doua motive, Miranda? ma intreaba zambind trist.

Nu i-am raspuns si nici nu am apucat.

-Primul motiv a fost ca tu ai fost cea mare m-ai invatat ce e iubirea si cum se simte si al doilea motiv a fost ca am sperat ca dupa ce voi trece peste, tu ma vei putea iubi si ma vei putea intelege.

Am ramas cu gura intredeschisa, o lacrima rostogolindu-se pe pometele meu stang fara sa vreau, dandu-i drumul.

-Sunt egoist, stiu, dar tu m-ai facut asa, a continuat dupa o scurta pauza, inca zambindu-mi melancolic.

______________________________________________________________

PAC NU V-ATI ASTEPTAT LA ASTA, ASA-I?

Mda, pai, seria 17 are finaluri destul de triste, din pacate. Imi pare rau pentru asta, insa sper ca totusi v-a placut si v-am atins macar un pic inimioara.

Va iubesc mult mult de tot si va multumesc si mai mult pentru sustinere. In caz ca vreti sa continui seria, lasa-ti-mi comentariu cu parerea sau ideea sau despre ce ati vrea sa cititi. Va pup.

Nu uitati ca din seria 17 mai fac parte si 17 days until the suicide si 17 wisjes until you die.

Love ya xx.