Confuckyous: Popal Kombat

Am găsit un articol vechi de câțiva ani, care încă e amuzant. Doi preoți s-au bătut într-o biserică din județul Buzău. De ce? Pentru bani, firește. Unul i-a cerut celuilalt socoteală pentru banii dispăruți din cutia milei, ceea ce a dus la bătaie. Cel care a pierdut a vrut să întoarcă și celălalt obraz dar n-a mai apucat, fiind făcut knock-out în prima rundă și binecuvântat cu traumatism cranio-cerebral și fractură de piramidă nazală. Bineînțeles, din dragoste creștinească. Pentru bani, doar n-o fi iubire a aproapelui. Cei doi ninja blajini riscau atunci doar să fie mutați disciplinar în alte parohii pentru că, oricât de sălbatică ar părea, bătaia e totuși ruptă din rai. Nu știu ce s-a întâmplat cu preoții bătăuși, însă îmi și imaginez într-un viitor apropiat o transmisie TV de genul ăsta:

Bună seara pioși telespectatori ai postului Trinitas TV și bine ați venit la finala „Popal Kombat", primul campionat național de K1 interbisericesc, organizat de Patriarhia Română și de fostul partid „Noua Dreaptă", rebotezat de curând „Noua Dreaptă-n Freză". În colțul de la răsărit, în sutană neagră, îl vedem pe părintele Afurisenie, supranumit „Biciul lui Dumnezeu", triplu campion național la tămâiat-viteză. Adversarul lui din această seară, echipat tot cu sutană neagră, este călugărul Pandalie, zis și „Shaolin", profesor universitar de toacă-muzică ușoară. Se aude clopotul de start iar cei doi cruciați se apropie cucernic unul de celălalt. Iată-i învârtindu-se ușor în cruce, încercând să se lovească cu blesteme. Părintele Afurisenie își ia inima neprihănită în dinți și își pocnește adversarul cu sete evlavioasă, plasându-i un acatist pe falcă. Părintele Pandalie încearcă să se apere prin post și rugăciune, dar se vede nevoit să-i întoarcă aproapelui său și celălalt obraz. Afurisenie profită de avantaj și îl binecuvântează cu un upercut păcătos la ficat, pentru a-i aminti de patimile Domnului în Vinerea Mare. Pandalie se prăbușește la podea și începe să se tăvălească de parcă ar fi posedat, timp în care aprinde o petardă cu tămâie, pe care i-o aruncă rivalului său sub sutană. Iată-l pe părintele Afurisenie cu sutana în flăcări, urlând psalmii lui David cu cea mai angelică voce posibilă, sărind din ring direct într-un butoi cu agheasmă, pentru a stinge flăcările iadului care i-au cuprins dosul păcătos. Ocazie cu care și-a spălat rapid câteva păcate și s-a rebotezat. Ajutat de dascălul său scutier iese din butoi și încearcă să se întoarcă în ring și la dreapta credință, însă rămâne cu burdihanul de popă încurcat în corzile ringului și în căile Domnului. Reușește să se elibereze doar după promisiunea lepădării de Satana și își îmbrățișează frățește adversarul, pentru a-și trage puțin sufletul chinuit. Pandalie se arată impresionat de această mostră de iubire a aproapelui și îi oferă sărutul lui Iuda, în timp ce încearcă să-i fure lănțișorul de aur de la gât. Se aude clopotul de final de rundă iar cei doi sunt despărțiți de arbitru întocmai ca apele Mării Roșii de Moise. Adică cu toiagul. Runda a doua începe furtunos ca la Potop, fiecare combatant încercând să aducă Apocalipsa asupra celuilalt. Părintele Pandalie își blagoslovește adversarul cu lovitura sa preferată: un triplu croșeu în dinți, numit „Sfânta Treime". Afurisenie zboară la picioarele arbitrului, pe care începe să le pupe ca Maria Magdalena pe ale lui Iisus, în speranța că va primi măcar Oscarul pentru cea mai bună interpretare dramatică dacă nu puțin ajutor divin. Însă în mai puțin de douăsprezece secunde se ridică de la pământ ca Lazăr din mormânt, plângând ca o icoană făcătoare de minuni că și-a pierdut cutia milei în timpul căzăturii. Scoate din buzunarele sutanei patruzeci de pietre, pe care le azvârle asupra adversarului său, încercând să-l nimerească în clopotniță. Însă părintele Pandalie, cuprins de Sfântul Duh, reușește să le devieze pe toate cu o cadelniță transformată în nunchaku direct în capetele spectatorilor mai păcătoși, care nu aveau asupra lor iconițe cu chipul lui Arsenie Boca. Apoi, având moaște metalice ascunse în mănușă, își adoarme adversarul cu o lovitură năprasnică în mândrie. Meciul se termină iar părintele Pandalie este declarat campion și apostol, fiind recompensat cu centura neagră de castitate, o medalie de aur masiv în formă de cruce, trofeul „Clopotnița de Aur" și un loc la dreapta Tatălui. Însă slujba de premiere este întreruptă de duhovnicul tușier, care a aflat la spovedanie că noul campion s-a dopat cu anafură. După o scurtă judecată de apoi, comisia ecumenică de arbitraj crede fără a cerceta și decide ca Pandalie să fie blestemat cu afurisenia, cu pedeapsa divină a Armaghedonului și cu retrogradarea într-o ligă inferioară a iadului. Părintele Afurisenie este readus din lumea celor drepți, crucificat onorific pe sigla Merțanului preafericitului Daniel, plimbat trei zile în fruntea convoiului patriarhal pentru a aduce ploaia iar apoi zidit ca Ana într-un perete al Catedralei Mântuirii Neamului, pentru a fi asigurată trăinicia lucrării. Iar noi nu putem decât să-i mulțumim fierbinte Domnului că ne-a milostivit cu șansa de a fi martorii acestei sfinte competiții care umflă și mai mult buzunarele fără fund ale Patriarhiei cu banii din pariuri și care le amintește dreptcredincioșilor ce miluială îi așteaptă dacă nu donează Bisericii tot ce au. Rămâneți cu noi pe Trinitas TV, pentru că urmează scandalul șpăgii de la cele 24 de vămi ale văzduhului, detalii despre incendiul de azi noapte din iad și un interviu în exclusivitate cu Sfântul Petru, care a baricadat poarta raiului de teama imigranților. Aleluia!