Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Chipul din oglindă nu-l mai recunosc,
Un străin care-mi aduce aminte de tot ce a fost.
Privirea-i întunecată, iar zâmbetul e șters.
Trup tânăr și suflet bătrân,
Mi-am dorit să vărs arta din mine cum vărs vinul din pahar,
Ce chin dulce și amar!
Veșnică călătorie în valea plângerii,
Mi-am dorit de mii de ori să văd îngerii.
Mi-au întors spatele, dar mi-au oferit zarea, m-au lăsat cu disperarea.
M-am pierdut în noapte și m-am ghidat după șoapte.
Șoapte dulci, amăgitoare, ce au amuțit în soare.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Scriind aceste versuri mi-am dat seama brusc de ce iubeam cândva să scriu poezii. Poezia te lasă să îmbraci până și cele mai macabre gânduri în metafore și să-ți pui sufletul pe tavă...
Dacă înțelegeți această poezie, îmi pare rău, sincer. Vreau doar să știți că totul se întâmplă cu un motiv și că lumina există. 🦋
