Cum ne... noi/pas cu pas (18+)

Capitolul 1

Te simti ghinionist? Iată-mă pe mine!

O ambitie de nedescris si o presimtire vaga pentru ceea ce urmeaza sa se intample cu viata mea in urmatoarele luni. Proptita in scaunul cu rotile, privesc de la balconul vilei de lux in care mama m-a adus, spre curtea imensa de care dispun.

As face multe ca sa pot ajunge tocmai acolo jos pe picioarele mele, fara sa trebuiască s-o strig de fiecare data pe servitoare. Ma ridic incet pe varfuri, sprijinita de bara din metal, in timp ce mama casca ochii mari catre mine.

— Sa nu cazi, Ofelia! striga neincetat, apoi o vad cum alearga ca o bezmetica pana la etaj catre mine.

— Dar mama, sunt un adult. Stiu exact ce am de facut. Ce-ar fi sa mergi la Milan si sa-i faci un masaj?

Desi stie ca il detest pe noul ei concubin, ea întotdeauna a cautat multe moduri sa ne aduca impreuna, chiar daca l-am prins cum i-o trage servitoarei in bucatarie. Nu voiam sa-i vad penisul bezmeticului aluia sub nici o forma, dar intamplarea a facut ca tocmai eu sa-i prind.

— Astazi te voi duce într-un loc special, promit. ma strage in brate strans. O sa te simti ca o printesa.

Zambesc subtil si o privesc pe mama cu coada ochiului, in timp ce-l vad pe nemernicul de Milan cum o loveste peste fund pe servitoare. As da orice ca mama sa-l fi vazut. Ultima data cand am încercat s-o avertizez, idiotul ala m-a amenințat.

Banii de la antrenamente pentru handbal imi sunt platiti chiar de el, iar bursa pe care o primeam am pierdut-o ca o proasta in ultimul an de facultate.

— Mama, ai aflat pana la urma cine mi-a donat sânge?

— Printeso, nu-ți face griji. Stiu doar ca este acelasi om care a asistat la scena cumplita cand ai fost lovita.

Desi simt cu ardoare ca mama incearca doar sa-mi linisteasca mintea, eu inca vreau cu nerăbdare sa-l cunosc personal pe omul care mi-a salvat viata si care a donat sange pentru trupul meu.

Desi nu ma simt in siguranta printre miile de oameni de afara, trebuie sa-i fac mamei mele pe plac si sa mergem împreună la cumpărături, de dragul vremurilor bune care au fost candva intre noi doua, caci acum nu mai exista si nu voi minti cu nerușinare despre acest aspect.

Inca sunt de parere ca viata mea a luat o întorsătură grava, la 180 de grade iar inima simt cum cedeaza teribil. Imi doresc sa fiu in fața omului care mi-a redat speranța la o viata normala si cand imi este mai greu sa ma strecor in bratele lui, fiindu-i pe veci recunoscătoare.

—  Mama, eu cred ca tu stii într-adevăr cine a facut asta pentru mine, dar vrei sa-l pastrezi in anonimat.

O privesc cu îndeletnicire si pot înțelege acele lacrimi ce stau ascunse in ochii ei albastri. Mama a fost mereu singura fiinta pentru care mi-as da viata, pentru care as ucide cu sange rece orice vrea sa-i faca rau.

— Puiul meu, fata mea, nu au vrut sa ne spuna cine este cu adevărat, insa dacă el vreodată v-a aparea la usa ta, sa nu-i intorci spatele.

— Sa inteleg ca este un el? Dau aprobator din cap, zambind nastrusnic in coltul gurii, privind-o pe mama provocator.

— Ofelia! Striga la mine, apoi trage de scaun si ma duce in camera pentru a ma schimba.

— Cu ce ar trebui sa ma îmbrac? O intreb, in timp ce ea cotrobaie pe nesimtite in dulapup imens din camera mea.

— Oricum te-ai imbraca, tu ai face cu siguranță o impresie de pomina, scumpo.

— Mama, vreau sa-ti spun ceva...

Desi gandul ca trebuie sa stie adevărul despre omul cu care adoarme noaptea in pat a inselat-o cu servitoarea, imi omoara oeice presimtire si ma face sa rabufnesc. In niciun caz nu vreau sa-i culeg mamei mele fericirea de pe chip, dar merita sa stie cu cine are de-a face.

— Spune, Ofelia! Ce te apasa?

Imi intorc capul într-o parte si nu o pot privi pe fiinta ce mi-a dat viață. Mereu spuneam lucrurilor pe nume, dar acest caz este unul dur, pe care nu cred ca l-ar accepta mult prea usor.

— In urma cu cateva săptămâni, l-am vazut pe...

Nu mai apuc sa spun nimic ca il observ pe Milan cum intra in camera mea si o cuprinde strans de talie pe mama. Il detest camd se comporta de parca nimic nu se întâmplă intre el si servitoare.

— Iubit-o! O striga, ca mai apoi sa-i ofere un sarut pe obraz..

Mincinosul asta a aparut cand eram pe care sa-i dezvalui mamei adevarata sa natura. Dar nu va scapa el cu una, cu doua, fiindcă sunt pusa pe treaba in legătură cu despărțirea lor.

— Iubitule, eu și Ofelia mergem în oras. Vrei sa vii si tu cu noi?

— Scuze, draga mea, dar chiar trebuie sa primesc un telefon urgent de la firma si nu pot decat sa fiu acasa, pentru a rezolva cateva treburi.

Eu stiam ca o minte si-i ascunde mamei mele mule lucruri, inclusiv faptul ca i-o baga undeva servitoarei lor, dar faptul ca o refuza in ultimul hal, ma determina sa-mi tin gura cu mult efort, desi limita mea este cu mult intrecuta.

— Milan, eu cred ca nu este frumos ca tu sa o refuzi pe iubita ta.

Spun deodată, desi stiu ca il voi face sa ma urasa si mai tare odata cu aceasta replica acida la adresa lui.

— Ofelia! Inceteaza, te rog! Milan are mult de lucru cand vine vorba de firma.

Desi mama ii sare mereu in aparare acestui netrebnic, sunt de parere ca lucrurile se vor aseza de la sine si ca nimic nu ramane in intuneric. Karma le va rezolva pe toate si in privinta lor.