Orfana

49.

Mă plimb prin bucătărie cu o mână în buzunar și cu cealaltă după cap în spatele cefei!
Chiar nu știu cum să gestionez această situație, toate parcă sunt așezate contra mea, nu ies dintr-o problemă că dau de alta mai mare, toate sunt cu susul în jos, toată viața mea o i-a razna. Nu pot sta și să mă vait, trebuie să fac ceva, mama nu poate pleca de lângă mine.

Colin se uită la mine cu sprâncenele ridicate, apoi imi întinde un pahar gol.

-toarnă ceva tare în el!

-prostule, suntem într-o casa de femei non-alcoolice, ceva mai spurcat ca apa nu cred că putem găsi aici.

Începem să râdem amândoi, dându-ne seama că amândoi suntem alcoolici premianți, când vine vorba de golit pahare.

Mă uit în frigider și văd o sticlă acolo, după cum pare, ar fi suc natural cred.
Dumnezeu știe de câtă vreme e pe acolo rătăcit, îl iau în mână și îi fac semn lui Colin cu mâna.

-bei așa ceva? Spun asta  încă râzând

-nu, mulțumesc!
Cine știe ce otravă îmi dai să beau!

Începem din nou să râdem, dar nu apucăm să ne facem criza de râs, că suntem întrerupti.

-băieți, nu e nicio otravă acolo, e doar un lichior.
Da, acela trebuie consumat, dar nu de voi, totuși sunteți cu mașinile.
Spun asta uitându-mă la fetele mele care mă țin de brațe, una mai strâns ca alta.

-eu pot bea, rămân aici!
Momentul în care spun asta, mă alătur lui Anais și o cuprind de sold.
Ea se uită la mine mirată, și pot observa cum obrajii ei iau o culoare rozalie, iar buzele le umezește ușor cu limba, ceea ce stârnește mâncărimi pe pielea mea, iar prietenul meu m-ai că prinde viață.

Auzind vorbele lui James, îmi mut privirea către Medeea și zâmbesc șiret, apoi ochii mei stau fixați în ochii ei.
-Pot să spun?

-cum vrei tu, nu cred că doamna.... Scuze mama, ar avea vreo problemă!

-și eu pot bea, dar pot și rămâne!
Sunt împreună cu Medeea.

Spre surprinderea mea toți aplaudă și se bucură, inclusiv James, care știu că nu a putut să o țină pe Medeea la suflet, dar nici să o înghită vreodată nici cu o tona de lămâie, dar sunt sigur că face toate astea pentru mine.

Mă alătur și eu lângă Medeea, iar doamna Victoria pur și simplu se smulge din brațele fetelor și se așează în fața noastră și începe să aplaude de una singură și cu lacrimi în ochi adaugă.

-fetele mele sunt așa mari și frumoase, nu credeam vreodată că voi avea ocazia să îmi văd fetele fericite, îndrăgostite!
Mă bucur enorm de acest moment, acum pot muri, sunt împăcată și împlinită.

-mamă, nu spune asta, nu vreau să te pierd tocmai acum când am cea mai mare nevoie de tine.

Toți o luăm pe doamna Victoria în bratele noastre, ea plângând și suspinând.

Viața poate fi atât de vicleană, ne aduce suspine și lacrimi pe față, dar pe altă parte, tot ea ne alină necazurile, problemele și mai ales dorul, în cazul nostru.
Cine credea vreodată că o persoană poate fi atât de puternică, încat să ducă dorul altei persoane în fiecare zi, atât de mult timp.
Nu mă interesează ce a făcut făcut doamna Victoria, nu e de judecat, a făcut toate astea pentru liniștea ei,dar acum mă bucur că totul e rezolvat.
Ființele ei dragi le are în preajmă, nu cred că există o bucurie mai mare ca asta pentru liniștea ei sufletească.
Dar acum trebuie să îmi liniștesc eu sufletul, dar nu știu cum voi face asta.
Mama mea e pe picior de plecare cu așa zisul tată, dar eu nu am încredere în el.
Oare să merg pe mâna lor și să imi văd de viața mea împreună cu aceste femei și nebunul de Colin, sau să nu o las pe mama să facă pasul ăsta și să o țin lângă mine, dar cu condiția de a fi nefericită!
Nu știu ce Dumnezeu voi face, dar acum vreau doar să îmi petrec noaptea frumos lângă copila mea.