Lumina

ROSU (partea I)

.L U M I N A.

.L I C H T.

.L U M I E R E.

.L U X.

.L I G H T.

.L U Z.

.L Y S.

.L J U S.

.L U C E.

.L A M I A.

R O S U (partea I)

Sange. Picaturi de sange se scurgeau pe pieptul rece al fetei. Respiratia ei sacadata ii parasea trupul aproape neinsufletit cu o greutate tot mai mare.

Imagini frante se proiectau in pupilele ei contractate, marunte. Clipi profund, ingustandu-si viziunea…

_______________________________________________________________________

‘Suntem atat de mici, de neinsemnati. Suntem limitati de doua dimensiuni care ne acapareaza existenta : timpul si spatiul. Si ce vrem sa dovedim ? Ce vrem sa descoperim ?

Cum ne putem inchipui ca vom infrange moartea, cand avem o singura ecuatie, liniara, si doua variabile necunoscute ? O infinitate de solutii.’

Se facuse o liniste funebra in sala. Erau putini oameni care participau la aceasta intrunire, insa, chiar si asa, persoanele prezente erau captivate.

Stateam in randul din spate, ascultand vorbele incarcate ale profesorului. Eram proaspata absolventa de liceu si audiam un curs despre ontologie, in cladirea veche si batatorita de vreme a facultatii de filozofie. Nu pot sa spun ca am fost vreo impatimita a acestei discipline, ori a filozofiei ca intreg, insa, ma aflam astazi aici cu un scop.

De cand am terminat liceul, am renuntat la gandul de a merge la facultate. In afara faptului ca, din punct de vedere material, nu ma puteam intretine si nici plati studiile simultan, nu am avut destula determinare sa merg inainte.

Am fost intotdeauna multivalenta. Mi-am dorit sa invat atatea lucruri si nu am putut niciodata duce vreunul la bun sfarsit. Asa ca, am decis sa renunt. Unele lucruri nu necesita continuitate.

Daca ar fi sa vorbesc cum vorbeste batranul profesor, in termeni matematici, exista si puncte de discontinuitate intr-un grafic firesc al vietii. Cele mai numeroase, insa, se acumulasera in parcursul meu educational, rupand orice fel de contact cu maximul potential, atins in varful parabolei.

Revenind insa la scopul pentru care ma aflam in acest amfiteatru prafuit intr-o sambata dupa-amiaza : voiam sa ma calmez.

Exista doua lucruri care ma calmeaza in situatiile ca aceasta : distragerile si medicamentele.

Audiatul unui curs despre teoria existentei este o distragere, una indeajuns de logica incat sa reuseasca sa ma repuna pe picioare.

Dar de ce am nevoie sa ma calmez ?

Mi s-a spus in repetate randuri ca am un anumit diagnostic. Nu m-am framantat sa retin exact detaliile acestei ‘afectiuni’, tot ce stiu este ca nu imi pot stapani furia si ca uneori am schimbari bruste de comportament. In termeni mai mult sau mai putin ‘psihanalitici’, mai apropiati de Sigmund Freud, sufar de o forma de tulburare bipolara.