Mă trezesc cu soarele izbindu-se nemernic de faţa mea, făcându-mă să mor de invidie că eu n-am să pot niciodată să fiu atât de strălucitor la şapte dimineaţa.
Urăsc să mă trezesc atât de devreme, consider că pentru a funcţiona am nevoie de cel puţin opt ore complete de somn, de care nu mă pot bucura, evident dacă mă întorc acasă la trei dimineaţa.
Spre norocul meu, noapte trecută nu a fost dintre cele mai sălbatice, am fost relativ cuminte, am băut moderat şi i-am tras-o unei brunete focoase al cărui nume l-am uitat, sau sincer să fiu, nu l-am aflat în timp util, adică până m-am ridicat din patul ei şi am plecat acasă.
Deşi nu-mi doresc, la cei 23 de ani ai mei, sunt nevoit să locuiesc cu ai mei, pentru că după prostiile pe care le-am făcut în LA , tăică-meu m-a obligat să mă întorc în NY şi să locuiesc cu ei în perioada de eliberare sub supraveghere. Da, am la activ o condamnare de a cărei executare am scăpat cu ajutorul onorabilului judecător, Cristian LeBlanc, tatăl meu.
Tata a fost foarte tranşat şi m-a ameninţat că mă abandonează în închisoare dacă nu mă supun termenilor eliberării sub supraveghere şi nu-mi mut fundul arţăgos înapoi în vila familiei.
Sunt al dracului de ofticat că mi-am lăsat toţi prietenii în LA şi am abandonat toate cluburile bune din magnificul oraş şi plajele fantastice, pentru a veni La NY unde sunt singur şi abandonat.
Mă rog, mă descurc , nu sunt chiar aşa de singur , mereu este câte o femeie care să mă consoleze, dar îmi place să mă victimizez.
-Aiden, aud vocea insistentă a mamei, pot să intru?
-Nu, strig disperat. Sunt gol complet şi nu cred că imaginea mea ar fii pe placul mamei. Vin în zece minute , zic.
Mă târăsc spre duş , încercând să-mi dezmorţesc în acelaşi timp oasele. Sunt mulţumit să constat că spre deosebire de alte dăţi, în dimineaţa asta capul nu mă doare, ochii îmi sunt relativ limpezi şi camera nu se învârte cu mine. Sunt în formă, ce să zic.
După ce ies de la duş, provocarea numărul unu a dimineţii este să-mi găsesc nişte haine curate cu care să pot coborî la masă. Pe podea zac unele, deja de trei zile, dar alea sigur nu-s ce trebuie, iar în dulap e o învălmăşeală teribilă care se accentuează pe măsură ce mâinile mele disperate răscolesc totul în cautarea unei perechi decente de blugi care să se potrivească cu bluza albă pe care am inspectat-o declarându-mă mulţumit că nu are nicio pată.
Mă simt ca şi când am câştigat la loto când reuşesc să găsesc blugii ăia care mă fac să arat bestial şi echipat corespunzător, cobor la timp pentru micul dejun, înainte ca nervii lui taică-meu să explodeze spre mine.
Printre condiţiile eliberării mele intră şi chestia asta nasoală cu masa în familie, mai ales dimineaţa. Mai ratez chestiile astea dar atunci primesc zeci de reproşuri din parte domnului jude aşa că din dorinţa de a-mi proteja creierul sensibil, mă străduiesc să evit pe cât pot să-i dau motive să zbiere la mine.
Temerea mea cea mare e că-mi va tăia resursele. De când cu condamnarea am cam rămas fără contracte şi carierea mea de model scârţie. La fel şi fondurile. Trebuie să mă reabilitez sau va trebui să-mi câştig existenţa făcând lucruri banale.
Când cobor, deja toţi sunt aşezaţi cuminţi pe scaune în jurul mesei.
Onorabilul stă în capul mesei cu ziarul în mână, analizând situaţia politică şi economică. Cine naiba mai citeşte în era tehnologiei, ziare. Tata, cel mai conservator şi mai anost om din lume. Cred că nu ştie nici să deschidă un link pe iphone. Mama mă priveşte grijulie din dreapta lui, sperând să fiu decent şi să nu scot prostii pe gură, încât să se declanşeze obişnuitul nostru război matinal. Dau ochii şi cu tipul brunet, cu ochi verzi şi buze sexy, fratele meu geamăn, care evident seamă leit cu mine , doar că e idiot şi şi pămpălău , pentru că, la naştere, inteligenţa şi rafinamentul mi-au fost rezervate mie. Nu ne comparăm decât la trasăturile de bază şi asta dintr-o teribilă greşeală a naturii, în rest suntem foarte diferiţi.
