Iubește-mă în august [BL]

CAPITOLUL I: Am ajuns

[CAPITOLUL I: Am ajuns]

__

Peștele proaspăt, prins chiar de tatăl lui Moon-soo, sfârâia pe grătarul încins, alături de câțiva creveți ce căpătau o nuanță rozalie. Întunericul se instalase pe ritmul melodiei cântate de insectele nopții, în miros de pește prăjit numai bun de înfulecat.

Ca de obicei, băiatul era pierdut în gândurile sale. Kwang urma să ajungă din clipă-n clipă, iar gândul că-și va petrece întreaga vară alături de acesta îl tulbura. Nu e ca și cum ar fi avut de ales. În ochii de culoarea pământului uscat și brăzdat de crăpături adânci, se oglindea dansul nebun al flăcărilor ce încingeau grătarul. Din când în când, o adiere ușoară îi mângâia șuvițele de păr.

Kim Yuna așeza farfuriile pe masă, privind anxioasă spre poarta deschisă, în stradă. Băiatul trebuia să fi sosit până acum.

-Moon-soo, l-a strigat mama fără să-și mute privirea din stradă, dar aranjând masa cu atenție, cred că Jung Kwang nu găsește adresa, mai bine ieși în stradă și uită-te după el.

Băiatul s-a îndepărtat de grătar, a trecut pe lângă mama lui ce terminase de aranjat masa și a traversat micul petic de grădină până a ajuns în dreptul porții. "Cum aș putea să-l caut dacă nici nu știu cum arată?" se gândea el. "Și dacă nu găsește adresa, ar putea să ne sune, nu?"

Nu a mai apucat să iasă pe stradă, fiind orbit de farurile intense ale mașinii ce îi bloca ieșirea. Lumina puternică ajungea până în curte, reflectându-se în tacâmurile de pe masa cu grijă aranjată de Yuna a cărei priviri era acum îndreptată spre sursa luminii.

-Oh, a venit, a venit! A repetat ea spre soț, lăsând totul baltă și grăbindu-se să întâmpine oaspetele.

Tatăl lui Moon-soo, de asemenea, s-a ridicat de lângă grătarul încins și a mers să întâmpine musafirul alături de soția și fiul său care se aflau deja la poartă.

Din mașina galbenă, oprită în fața familiei Kim, a coborât un tânăr înalt, probabil de aceeași vârstă cu fiul lor și îmbrăcat mult prea elegant pentru masa de seară din grădina bâzâită de țânțari și muște. Ținea în mână o valiză de dimensiunile unei perne, iar pe umărul opus avea un rucsac negru, din piele. Brațele lucrate și abdomenul bine definit erau vizibile prin cămașa albă, ușor transparentă.

Cei doi soți și-au întâmpinat vizitatorul cu cel mai călduros zâmbet, mai călduros decât toate verile la un loc, și l-au invitat să intre în curte.

După ce și-a lăsat puținele bagaje în camera de zi, tânărul s-a așezat la masă înfruptându-se din preparatele gustoase ale Yunei de parcă ar fi flămânzit o săptămână întreagă. Kwang părea să se înțeleagă de minune cu părinții lui Moon-soo, complimentând calitățile de gospodină ale Yunei, peștele fraged, bine făcut de către Mi-reu, ajungând, apoi, să vorbească despre familia lui, despre locurile unde a călătorit și despre viitor. Cei doi soți ascultau cu mare interes poveștile lui Kwang.

Seara a trecut repede, animată de câteva pahare de soju și de râsul Yunei și al lui Mi-reu ori de câte ori Kwang spunea vreo glumă. Acum era timpul ca toți să se retragă în casă, era destul de târziu.

-Kwang, a spus Kim Mi-reu prinzându-și fiul de după umeri, vei dormi în aceeași cameră cu Moon-soo pentru câteva zile, dacă nu te deranjează.

Acesta s-a scuzat cu un zâmbet spunând că mai trebuia să facă mici modificări în camera de oaspeți, dar avea să fie gata în câteva zile.

Kwang l-a fixat cu privirea pe băiatul firav, cu părul ca un cuib de păsări, care era mult mai scund decât el. I-a făcut cu ochiul, dezvăluindu-și dinții albi într-un zâmbet perfect.

-Nu mă deranjează unchiule. Oricum, eu și Moon-soo avem foarte multe de recuperat, nu-i așa?

Însă Moon-soo și-a dat ochii peste cap, grăbindu-se în camera lui pe care acum era nevoit să o împartă.

Restul familiei a intrat în casă, murmurând câte un "noapte bună" și fiecare îndreptându-se spre camera sa.

Kwang se simțea ca acasă în sânul familiei Kim. Deși mamele celor doi băieți se cunoșteau de mai bine de trei decenii și aveau o prietenie valoroasă, nu se putea spune același lucru și despre copiii lor. Aceasta era prima oară când se vedeau, după cinci ani.

Toți au mers la culcare mulțumiți și recunoscători pentru ziua bună de care au avut parte, mai puțin Moon-soo căci el era nevoit să își împartă camera cu acest individ care, deși nu schimbaseră prea multe vorbe, deja îl scotea din sărite.

__