Jungkook
Ma plimbam încet în jurul casei, spăriat, deoarece, ea na mai dat un niciun semn de aproape trei zile, voiam să merg la ea, dar ne știind unde stă îmi era imposibil.
Mă plimbam deja de zece minute, și n-am văzut-o, până când o mica figura îmi atrase atenția, se afla în parcul "acela" doar că pe bancă în care eu stăteam.
Ce-i drept nici eu nu am mai ieșit, privirea de la blocul in care eu stăteam, avea privirea fix spre băncile ,,noaste,, iar când eu nu o vedeam nu ieșeam, mă simțeam lipsit de tot când nu o vedeam.
Mă îndrept încet și mă așez și eu pe bancă aceea.
Persoana aceea nici nu s-a sinchisit sa își întoarcă capul pentru a se uita la mine.
Așa că mă puteam uita atent la ea.
"Poți sa nu te mai uiți la mine? Este jenant!"
"Oh, poți vorbi!"
"Yaa normal că pot! Ce-i cu întrebarea asta?"
"Nu știu? Dar de când te-am văzut, nu ai scos nici-o vorbă, doar ochișorii tai o făceau..."
"Tu...tu ai observat?"
"Normal!"
"Si nu ai râs?"
"E normal sa plângi!"
"E-eu t-trebuie s-sa plec!"
"NU! Adică nu! Este in regula! Este normal sa o faci!"
Spun și o trag in brațele mele.
Așa de mult îmi doream sa o am in brațele mele, sa o simt lângă pieptul meu, sa o pot liniști, sa ii spun că nimeni nu se va lua de ea.
"Hai la mine! Afară este frig, iar la cum ești tu îmbrăcată...vei raci!"
"L-la t-tine? De ce l-la t-tine? Vrei să-mi faci c-ceva?"
"Ce? Yaaa! Nuuu! Nu ți-aș face rău niciodată, cum nu știu unde stai...mă gândeam să mergem la mine."
"Eu.."
"Nu accept refuz!"
"Bine"
Ne ridicam de pe băncuță și pornim spre casa mea, nu era distanță mare, cum am mai spus, se afla in fața parcului.
O observ că se "holba" la mine ca la felul paisprezece.
Dar ea era atentă la altceva...la semnul de pe fața, ce-l care îmi pătează chipul, ce-l care ma sfâșiat in o mie de bucăți.
"De ce te holbezi? Sau mai bine spus, la ce?"
"Te deranjează?"
"Daca vine de la tine, nu."
Îi răspund cu un zâmbet pe bune.
O văd că și ea schițează un mic zâmbet, și mă bucuram, pentru că era pentru prima dată când îi vedeam zâmbetul, înafara de lacrimile ce ii acopera fața.
"Ma uitam la s-semnul t-tau, îmi-imi place?"
"Iti place semnul? Mie nu, îmi pătează chipul!"
"B-ba nu! E frumos, ce-l puțin pentru mine, îmi demonstrează că deși ai trecut prin multeeee, și eu pot!"
Era așa de fericită când vorbea despre semnul meu de pe fața.
Pot spune că defectele pe care le vad la mine, ei.... Îi plac!
"Uite! Am ajuns"
Și îi arăt spre blocul unde stăteam.
"Se pare că stăm prin aceeași zonă! Eu stau la blocul ăla!"
Îmi îndrept capul spre locul unde îmi arăta cu mânuța ei mică, și chiar era aproape.
————
— 𝑛𝑢 𝑢𝑖𝑡𝑎 𝑠𝑎 𝑣𝑜𝑡𝑒𝑧𝑖 ♡︎ —
