Vise ce omoară.

Speranta pierduta.

Și se aud niște zgomote ciudate,ea încă doarme,nu poate înțelege ce s-a întîmplat,ia celularul privește ora și se miră de ceea ce vede,era noua jumate,cum de a trecut atît timp,a adormit acum 10 minute,dar,dar ce dată era,cum e posibil,azi e 11,iar ea cînd adormise era 9 ,a dormit atît de mult?Ba nu,ceva e cu celularul ei,zgomotul ciudat îi alungaseră gândurile și o readuseră la realitate,cine naiba tot bate în ușa aia?Își ia ceva care să îi acopere corpul frumos și plăpînd,ajunge lîngă ușa,dar ceva o oprește,un fior îi cuprinse corpul și sufletul

-Ce e și asta?Am dormit trei zile,iar acum ma iau fiorii de la niște bătăi de după ușă.Dorește să deschidă ușa,dar e blocată,ce naiba se întîmplă,strigă ca cineva să o ajute,zgomotele disparuse,dar se auzeau voci pline de durere și îngrijorare,se aruncă pe fotoliu de parca ar fi o păpușă,dorește să își amintească ce s-a întimplat.

Era cu el împreună cu niște prieteni la o petrece,se făcuse târziu,iar ea dorea acasă,în dormitorul lor confortabil și pe el alături,au mai stat puțin după care și-au luat rămas bun și au plecat,mergeau cu o viteză nebună,era o liniște impecabilă și strada era aproape pustie,dar,de ce nu își mai amintește nimic și oricît ar încerca e total întuneric,vocea care striga cu disperare i-a intrerupt amintirile,erau atîtea voci,atît de cunoscute,dar nu putea înțelegea ce se întîmplă și de ce e singură aici,de ce e așa frig,de ce el nu e aici,de obicei mereu erau împreună,ce se întîmplă la urma urmei?Și dacă e o gluma nu e deloc amuzantă.E imposibil,orice nu ar face nu poate ieși din bezna aia,aude voci,strigăte,dar de ce nimeni nu o aude pe ea.Iarăși pustiu,dorme intr-un somn adînc,gîndurile astea au obosit-o,intre timp pe parte cealalalta a usii in care era ea,se petrecea ceva uluitor,toți plîng,își cer iertare,strigă,țipă,ce sunt toate astea?Cineva stă în genunchi și sărută mîna ei,îi vorbește cu disperare,era un bărbat,brunet,un corp frumos,nu prea înalt de statură,dupa cîte credea ea,nu poat fi convinsă,doar statea în genunchi.și iarăși întuneric,de cîte ori nu se luminează e aceeași imagine,iar și iar.De fiecare dată cînd aude voci,zgomote,nu poate vedea asta,e doar prea luminos sau totala beznă.Pînă cînd odată nu și-a văzut propriu corp întins pe un pat nu prea confortabil,era în spital.Priveliștea o speriase pină la moarte.Frază auzită în continuare era spusă de cineva atît de cunoscut " Fii tare,te rog nu muri in ochii mei,nu mă lăsa și revino-ți am mare nevoie de tine.".Ce naiba,ce e cu gluma asta penibilă,încă nu înțelege nimic și brusc își reamintise de seara aia in care ei doi veneau de la petrecere,erau așa fericiți și viteza era atît de mare încît au,Doamne,accident.E moartă,nu-nu,imposibil de ce îi aude pe toți atunci?Aude cum o voce slabă zice ceva "John ridică-te și pleacă acasa,hai să renunțăm,timp de doi ani,te văd la patul ei încenunghind". Ce?Doi ani?Sunteți nebuni?Care doi ani mă,vocea cintinue"Am suferit prea mult,Emma nu se va mai întoarce".Era vocea mamei ei,dar la ce să renunțe ei?"Vorbește cu medicul și spunei că ești deacord să deconecteze aparatele astea,care îmi chinuie fiica și în același timp ne chinuie și pe noi",

-Nu,nu dau nici un acord,e soția mea,nu renunț,aveam atîtea planuri,vise,nu renunț și punct.

-Nu fi egoist și acceptă,e prea greu,doi ani au trecut atît de greu de parcă ar fi trecut 5.

-Nu,voi aștepta și 10 și 15 ani,voi aștepta cît va fi nevoie,voi aștepta pînă nu va deschide ochii și nu îmi va vorbi.Pleca-ți vă rog și lăsa-ți-mă.

Se auzise cum ușa s-a închis ,au ramas ei doi,ochii lui au fost inundați de lacrimi,își aplecase capul și îi șoptise ceva.Era atît de distrus,de parcă abia făcuseră nunta,el avea 22 iar ea 19 au trecut cinci ani,Doamne,e posibil,cum cinci ani dormind,traind pe jumătate doar,si acea jumatate era susținută de niște aparate care mama ei dorea să le deconecteze,atunci,atunci el avea deja 24,iar ea 21?E imposibil,vrea să îl vadă,s-a săturat de întunericul care o înconjura,a început să plîngă nebunește,plîngea în hohote,doar ca el asta nu vedea.Nu vrea să moară e prea tînăra,are încă atîtea de facut,starea asta a continuat ceva timp,nu poate fi convinsă cît,dar spera să fie doar un coșmar din care în curînd se va trezi,cineva îi șoptește la ureche că îi pare rău,să îl ierte și ca mereu o va iubi.Acestea au fost ultimele cuvinte auzite de ea vre-odată.