Recuperatorul

2.

*următoarea zi*

       Ceasul de pe noptieră indică ora șase fără două minte, afară era întuneric cu toate că se anunțase o nouă zi. Apa curgea de zor in baie peste corpul obosit al lui Aleksandr. Terminase să își curețe pielea de toate mirosurile și impuritățile acum ceva timp, doar că rămase blocat în gânduri. Făcuse trei crime în mai puțin de o zi, era dezgustat de el însuși.

       Un zgomot asemănător cu al unui obiect greu scăpat pe podea îl trezește din visare. În camera cealaltă Zoltan abia reușise să își scoată telefonul de la încărcat, însă prelungitorul s-a prăbușit de pe marginea patului și l-a înjurat în barbă.

         Ceasul ticăie parcă mai asurzitor și linia cea mare se oprește în dreptul numărului doisprezece, făcând un sunet alarmant să se aude în tot apartamentul. Aleksandr oprește ceasul din sunat apoi se așează pe marginea patului. Somnul lui nu mai era la fel de sănătos că odinioară. Avea nevoie de o pauză, doar că nu știa o modalitate de a-i spune asta șefului. Găsește forța necesară să se ridice de pe pat și să se îmbrace cu niste haine basic. Își ia și ghiozdanul apoi își pune șapca pe cap și iese din cameră dând nas în nas cu brunetul ce abia își ținea ochii deschiși.

—Neața. mormăie la unison după care se îndreaptă în direcții diferite

        Părăsește apartamentul și coboară scările în grabă după care face stânga și iese pe ușa din spate. Merge câțiva metrii după care se așează pe o bancă și rămâne cu ochii pe ceasul de la mână. Două-..., hai să zicem nouăsprezece minute până Zoltan pleacă. Îi învățase programul mai bine decât el, ar fi fost surprins dacă i-ar fi dovedit. Tipul lucra că agent de securitate, nu știa nimic mai mult de atât. Niciunul dintre ei nu întrebase prea multe despre ocupația celuilalt. Își trece mâna peste bandajul de pe pumn apoi își aduce aminte vag momentul în care l-a pus. Zoltan intrase peste el în cameră și cel mai probabil îi văzuse restul vânătorilor de pe corp, dar cu toate astea nu a pus nicio întrebare. Se lasă pe spătarul băncii după care aude sunetul unor pași. Întoarce capul spre stânga și două femei ies de după colțul blocului și trec ușor speriate pe lângă el. Se plictisise să aștepte. Pleacă de pe bancă apoi urcă pe scara de urgență până la apartamentul lui. Ridică geamul după care face liniște totală și ascultă. Apa curgea la chiuveta din baie, semn că abia se spală pe dinți. Pășește silențios în interior după care își lasă ghiozdanul jos și se descalță. Instinctul îi spune să se oprească brusc din a de mișca. Aude pași, becul de pe hol se aprinde și îi putea vedea pe sub ușă umbră. Erau față în față. Nu înțelegea de ce se oprise sau de ce acum se întoarce cu fața spre camera lui. Dacă intră... Își oprește respirația în piept, căutând o cale de scăpare cât mai rapidă și eficientă. Umbra dispare brusc și răsuflă ușurat câteva clipe, aude chestii hodorogind prin bucătărie și se întinde în pat fără să facă prea multă gălăgie. Trage șapca pe ochi și inspiră adânc închizând ochii.

*câteva ore mai târziu*

          Aleksandr încă dormea dus, îmbrăcat și încălțat. Ecranul ceasului de la mână se pornise de câteva ori, dar fără vreo reacție din partea lui. Era pierdut in lumea viselor, o lume ce îi aparținea în toată splendoarea și nu îi făcea niciun rău cu fiecare clipă ce o petrecea acolo. Deschide ochii brusc și se ridică la marginea patului.

—La naiba cât am dormit?!mârâie pierdut

         Își verifică mesajele și răsuflă greu pe nări. Fusese căutat și în continuare este. Își deschide dulapul și își ia hainele "de muncă". Îmbracă o pereche neagra de pantaloni cu multe buzunare și elastic la gleznă, o bluza neagră subțire pe gat, geaca neagră, își pune șapca pe cap și masca la gură. În trecăt își ia mănușile de pe masă și își încalță adidașii. Iese din nou pe geam și privește norii negrii ce amenințau orașul. Nu era niciodată pregătit de ploaie, dar nici nu se stresa prea mult.