Cazul lui Renouf

Prolog

       Casa era scăldată într-o liniște mormântală. Bucătăria era neatinsă, curată, iar ușa era deschisă. Razele soarelui mângâiau cu tandrețe podeaua din camera paralelă, ajungând până la blatul pe care se aflau câteva farfurii uscate și niște zgârieturi, atât în lemnul lucios, cât și una adâncă în parchetul deschis la culoare.

În restul casei, nicio suflare nu putea fi auzită. Toate intrările erau deschise, mai puțin cea a băii. De pe verandă, o siluetă umană îmbrăcată în negru din cap până în picioare își ștergea mâinile cu grijă cu o cârpă de o culoare spălăcită, fluierând o melodie stranie. Avea părul blond-alună, iar pielea îi era palidă. Împachetă cu grijă materialul folosit pentru îndepărtarea urmelor de sânge de pe mâini, apoi se urcă în mașină, pornind în grabă spre centrul orașului.

Londra, 9 martie 1989

— Isaac, poate ar fi bine să ne mutăm din țară, grăi femeia cu părul lung și negru precum abanosul către bărbatul înalt cu pomeți ascuțiți.

— Și să-l las să câștige? Nici peste cadavrul meu, bombăni el cu pipa în colțul gurii.

— Și ce facem cu Erika și Nicholas? se așeză femeia pe brațul fotoliului din piele, privindu-l cu ochii săi reci pe soț.

— Dacă o fi să mor eu, vă schimbați numele și vă mutați în celălalt apartament. Pe ăsta îl încui și nu muți nimic de unde se află acum. Cazul ăsta nu se va încheia decât dacă totul rămâne intact.

Soția oftă, știind că nu avea cum să se împotrivescă lui. Luă ceașca de cafea în care mai rămăsese doar zațul și se retrase în bucătăria de la parter. Mintea îi stătea numai la Isaac și la meseria lui de detectiv particular. Fusese angajat pentru ceva destul de simplu la prima vedere, însă lucrurile au luat o altă întorsătură, iar criminalul era pe urmele lui. Trebuia să se aștepte la așa ceva, însă nu se simțea pregătită să îl piardă, nu când încă aveau amândoi patruzeci și cinci de ani și doi copii gemeni de crescut. Nu când cei doi micuți abia aveau zece ani.

Nu avea încotro, trebuia să vorbească despre situație cu fratele lui Isaac, Martin Renouf, și să îi asigure securitate. Imediat ce își făcu toate treburile prin casă, găsi o scuză să iasă din apartament și să pornească spre Palatul Buckingham. Luă un taxi după ce dădu colțul străzii, căci știa că soțul ar fi urmărit-o de la geam, iar imediat ce ajunse în holul principal al clădirii imense, fu întâmpinată de un bărbat îmbrăcat în costum.

Fu condusă la primul etaj până în fața unei uși din lemn masiv roșiatic, de asemenea un meterial destul de rar. Intră cu grijă, fără să mai ciocăne, știind că Martin deja aflase de sosirea ei.

— Cu ce te pot ajuta, Irene? își ridică privirea din documentele pe care le avea de semnat.