Puteri dezlănţuite

Descoperirea

Alerg rapida spre stanca de unde se auzeau urletele. Labutele mele aruncau pamantul in toate directiile. Vantul batea puternic, fiorii sai trecandu-mi prin blana. Cu cat inaintam, padurea era din ce in ce mai intunecata iar pomii pareau ca ma privesc! Incerc sa nu bag in seama acest aspect straniu al padurii, pe care ziua o consider locul unde ma calmez, ziua. Tot felul de ganduri imi treceau prin cap: ce se poate afla in acel loc?, de ce ma indrept asa, fara nici un motiv, spre un loc care mi-ar putea aduce moartea? Pentru o clipa ma opresc. Vreau din tot sufletul sa vad ce se afla in locul de unde vin urletele, dar in acelasi timp, nu vreau sa mor! Fac doi pasi si ma indrept sfioasa spre haita. Dar nu! Trebuie sa fiu curajoasa si sa vad ce se afla acolo, asa ca ma indrept, de data asta mult mai sigura pe mine, catre stanca.

Nu peste mult timp, ajung. Niste voci discuta intens:

- De ce crezi asta? intreaba una dintre ele.

- O cunosc de atatia ani si...

Pentru putin timp este foarte liniste. Doar vantul se mai aude suierand...

- ...

- Spune odata! striga una dintre ele, care pare a fi o voce de fata.

- Nu mai tipa! Ne poate auzi cineva! striga o alta voce, care parea a fi de baiat.

- Si ce?! Suntem la marginea padurii, iar haita e la cativa kilometri departare! striga prima voce.

Toate aceste voci imi pareau cunoscute, de parca as fi trait cu ele o viata intreaga. Din moment ce spuneau de o haita ce se afla in apropiere, trebuiau sa se refere la haita mea... Dar de ce?

- Ahhh... De ce tocmai noi? Nu puteau fi alti lupi...

Dar nu apuca sa-si termine fraza:

- Si ea nu e tot lup? intreba vocea unui tanar lup, care fu cel ce nu isi mai continuase propozitia.

- Da, da... Si ea. Ceea ce vreau sa spun este ca aceste... "daruri" puteau sa nu ne faca viata un... calvar!

- Numai tie iti fac viata asa pentru ca nu vrei sa primesti aceste daruri! Si daca nu iti dai seama te fac mai greu de suportat si incapatanata! spuse unul dintre cei doi lupi.

Lupoaica tanara tacu pret de cateva secunde, si apoi spuse:

- Aveti dreptate. Nu stiu ce m-a apucat. Ea este prietena mea cea mai buna si eu...

Cateva suspine se auzira iar doua lacrimi atinsesera pamantul. Imi parea rau de ea.

- Ma bucur ca esti de acord cu noi. Acum, ce credeti, ar trebui sa ii spunem maine adevarul?

- Este puternica si va rezista. Asa a fost intotdeauna, dar noi... suntem asa doar datorita acestor daruri si nici macar nu constientizm inca ceea ce am devenit, spuse unul dintre lupi.

Despre cine vorbeau? Cine era aceasta fata misterioasa? Vantul incepu sa bata cu putere. Copacii se miscau in toate partile.

- Ar cam trebui sa ne grabim, pana nu ne simte cineva lipsa, spuse unul dintre lupi.

- Nu inainte sa-ti termini propozitia! spuse lupoaica razand.

- Eu... O iubesc!

Gale! Un fior ma cuprinde si nu imi mai simt picioarele. Ametesc, si simt ca totul se invarte in jurul meu. Peste cateva clipe, simt o lovitura, ce imi atinge corpul.

Hey guys! Am terminat si acest capitol. Ce credeti ca va face Tris? Astept parerile voastre in comentarii! :*

As vrea sa fac o distributie... Fetele le-am ales, dar inca nu stiu pe cine sa pun pentru baieti. Mi-ati putea da niste sfaturi? :)