Ingerul

Capitolul 3

-Buna dimineața bunii!

Era deja 7:00 dimineața și eu eram in picioare. Din îndepărtare se zărea primele raze de soare care încetul cu încetul spărgeau perdeaua nopții. Aveam multe de făcut, trebuia să văd de unde sa achiziționez doua biciclete, să îi fac transferul lu Anne și să mă apuc să îmi găsesc un loc de muncă.

-Buna dimineața puiule, ce e cu tine trează la ora asta? Nu vrei sa mai dormi?

-Am treabă bunii, trebuie să mă duc până la liceul să îi fac transferul la pitic. Și o să mă duc să iau niste biciclete ori trotinete.

-Am înțeles..deci vei avea o zi încărcată.

-Sa zicem..

-Pai in cazul asta, nu vei părăsi domiciliul până nu ești hrănită corespunzător.

-Am înțeles, să trăiți doamna comandant! Îmi puteți spune totuși dacă vă rog ce avem astăzi la micul dejun.

Cu un zambet larg pe fata. Bunii incepe să umple masa. Pune o farfurie cu clătite, langa care așează un borcan cu gem și unul cu ciocolata "mmmm ciocolata" o farfurie cu două oua ochi, pâine prăjită, castraveți brânză, roșii.

-Bunii asta e mic dejun pentru o armată!

-Nu puiule, e mic dejun care sa te tina până târziu de după-amiază când vei ajunge acasă. Ce doream sa te întreb. Ești drăguță să faci piața astăzi?

-Evident, îmi dai lista...

Nu am apucat sa zic mult că lista era deja pe masa fix langa furculița mea.

Am savurat acel mic dejun voluminos mi-am luat adidași in picioare, actele, telefonul și tot ce îmi era necesar și înainte să plec.

-Bunii am plecat, te rog sa ai grije de Anne până mă voi întoarce.

-Sigur puiule, altceva?

M-am întors către ea, am sarutat-o pe frunte și i-am zis

-Te iubesc bunii, ne vedem mai târziu!

Am și gonit-o. Nu am mai așteptat să îmi răspundă am lăsat-o în mijlocul cameri și am părăsit casa.

Afara era totuși răcoare, într-adevăr toamna chiar își face simțită prezența.  In drum spre ANOFM (autoritatea națională de ocupare a forței de muncă), verificam ce liceuri sunt in zona și ce profile au. Spre fericirea mea era un liceu foarte aproape de casa și cu specializarea la care intrase sora mea, ura! Pfff, dar ar trebui mai întâi să trec acolo sa fac demersurile. Eram la mijlocului drumului care ducea către ANOFM și liceu. Deși nu e bine sa te întorci din drum, m-am întors.

După 2 ore...

Îmi bag cracii in ele de acte, să stai doua ore să îi faci transferului unui elev în mijloc de semestru e bătaie de cap, bine că m-au înțeles și m-au ajutat...

Acum înapoi la ANOFM...ajung in dreptul usi și ce crezi surpriză, pe ușă scria mare "Concediu de odihna" și o notiță de subsol ne vedem in Ianuarie! Wtf! Ianuarie! Pai suntem în Octombrie! Am dorit să tip, dar era prea circulata strada. Bombănind am plecat mai departe...să cumpăr biciclete...dar ținând cont că e anotimpul rece nu mai e de bicicleta, m-am oprit până la o ghereta a RAT-ului să îi fac abonament surori mele, și după am luat-o înspre supermarket să cumpăr ce mi-a zis bunii.

Când intru in supermarket îmi sună telefonul, speriata vad că e Anne și răspund fara sa clipesc

-Suri?

-Da! Ce e?!

-Cand vi acasă?

-Doar ce am intrat în supermarket să fac cumpărăturile de mi le-a zis bunii, vrei ceva?

-Da!

-Ce?

-Pai...știi perioada aia a luni? Mi-a venit am nevoie.

-Ok se rezolva, altceva?

-Hmmm...niste dulce?

-Ce dulce vrei?

-Pai vreau o pungă de napolitane învelite în ciocolată, o ciocolata cu căpșuni, niste biscuiți, și nu știu poate iei să faci un tiramisu sau un cheesecake cu fructe.

-Wow, nu mai bine îmi deschid cofetărie?

-Ar fi și aia o idee, deci îmi iei?

-Sigur, pup, ne vedem acasă.

-Pup sisa, multu!

O sa dau faliment la cate dulciuri îmi ceru. Ajung la casa de marcat pun cumpărăturile pe banda, și când ridic privirea rămân împietrită, ochi aceia căprui...nu are cum...dar sunt...de neuitat...îmi revin in fire. Și mă uit la el, era un băiat înalt cu parul închis la culoare, cu pielea deschisa la culoare, buze frumos conturate, linia maxilarului, ziceai că e model, daca l-ai vedea pe strada. Bine acum sper că nu s-a prins că l-am analizat din cap până în picioare..bine până la brâu că picioarele nu se vad de tejghea...

-Buna!

-Buna!

Incepe sa scaneze cumpărăturile, și ce să vezi face și conversație acum.

-Cate dulciuri ai luat, pentru o armată.

După dulciuri a pus mâna pe absorbante s-a uitat la mine și credeam că nu mai am mult și mă transform in roșie.

-Aaa...(zice el puțin amuzat de situație) am înțeles, e ok, nu trebuie sa îți fie rușine e ceva fiziologic normal.

-Da așa e...poți termina te rog frumos mai repede, fiindcă se face târziu și trebuie să ajung acasă.

-Ok ok sigur. Dar nu stai departe de aici.

-Pardon?

-Nu stai in ultima casa de pe plaje? Te-am salutat aseară, nu-ți aduci aminte?

-Tu erai aseară?

-Da.

-Pai nu te-am văzut, și de unde știai că am fost eu? Fiindcă nu era lumina aprinsa?

-Nici nu trebuia, lumina luni s-a reflectat în lac și s-a năpustit asupra ta de ziceai că pusese cineva reflectoarele pe tine.

-Am înțeles, nu am observat acest aspect.

-Face 124,48 lei. Cash sau card?

-Cash. Mulțumesc, la revedere.

-Pa, ne mai vedem.

Ok cat de ciudat a fost asta. Și în primul rând ce caută el aseară în fața casei? Never mind.

Ajunsă acasă sunt asaltata de o îmbrățișare sufocantă. Îi ofer ofrandele cerute, și tot ce ii mai luasem pentru școala abonament, doua trei caiete și câteva pixuri.

-De luni vei merge la școală. Ești în clasa a IX a A.

-Chiar trebuie?

-Da chiar trebuie!

-Bine.

Am avut o cina liniștită. Cine credea că o să pierd toată ziua hoinărind prin oraș și după câteva cumparaturi. O întreb pe bunii daca are ziarul recent, și odată ajuns în mâinile mele incep sa caut. Știu de ce caut in ziar, fiind un oraș turistic mai multe locuri de munca sunt in ziar decat pe net, ciudat nu? După câteva minute de încercuit locuri de munca, simt cum mă cuprinde oboseala.

Mă pun in pat și încerc să adorm, dar de ce tot îmi apare chipul lui în fata ochilor? Ce ciudat...și mai ciudat e cum adorm...cu gândul la acel străin cu ochi căprui...