Am petrecut cea mai frumoasă noapte. Nimeni nu mi-a mai făcut asa ceva. Îmi place de noul Hardin cel romantic. Mă face să mă îndrăgostesc și mai tare de el . Mă bucur că ne-am împăcat.
Am petrecut câteva zile minunate pe această plajă chiar și sexul pe plajă nu a fost o problemă pentru mine atât timp cât am fost cu el. Nu credeam vreodată că cineva mă va face să mă îndrăgostesc așa de tare. Mă bucur că l-am ales pe el în viața mea. Chiar nu îmi pare rău că după atâta suferință, a apărut fericirea din nou in viața mea. Știu că am avut multe suișuri și coborâșuri dar soarta ne-a adus din nou împreună și asa vom rămâne.Aceste zile au fost parcă desprinse dintr-un vis ,au fost multe zile liniștite și așa vreau să fie în viitor. Știu că toți vor rămâne surprinși să ne revadă împreună și deja logodiți dar știu sigur că o să se bucure la aflarea veștii despre nuntă căci ,da,eu și Hardin ne căsătorim încă nu știm data când se va petrece evenimentul dar sunt sigură că va fi cât de curând. Văd entuziasmul pe fața lui Hardin și fericirea . Nu l-am văzut niciodată pe Hardin atât de fericit parcă a devenit alt om și știu că toată fericirea de pe chipul lui sunt eu . Îl ador pe omul acesta iar acum nu-mi văd viața fără el. Sper ca părinții mei să fie mândrii de mine de acolo de sus unde sunt ei. Mă trezesc de dimineață fiindcă ador să văd răsăritul. Hardin încă doarme asa că nu îl trezesc . Mă plimb pe plajă privind la răsăritul soarelui, simt atingerea nisipului fin,nu credeam vreodată că o să văd marea ,să simt nisipul sub picioarele mele sau să fac dragoste pe plajă. În sfârșit am viața pe care am visat-o, am un iubit și viitor soț foarte drăguț și care ține la mine,iar după multe probleme viața mea e liniștită. Știu că această fericire nu e completă dar vom rezolva noi cumva. Briza mării mă readuce la viață, sunetul valurilor mă face să tresar și totodată să-mi aducă liniștea și calmul de care am nevoie. Deja îmi imaginez cum va fi nunta noastră și cum va decurge . Trebuie să-mi aleg rochia de mireasă, nu mai zic de salon pentru nuntă, meniul, deja toate întrebările legate de nuntă mă neliniștește. Oare Hardin ar fi de acord să adoptăm un copil după nuntă? Dacă nu o să reușim să fim din nou fericiți împreună? Dacă ni se va face din nou rău? Simt cum îngrijorarea apare pe fața mea ,amintindu-mi de tot ceea ce s-a întâmplat în viața mea ,simt cum picături fierbinți îmi ating obrazul . Deodată simt o mână cum mă atinge și mă ia în brațe, inchid ochii speriată, accelerând bătăile inimii. Simt un miros familiar ,știu că e el ,parfumul lui de scorțișoară, nu ai cum să-l uiți, deschid ochii iar el face un pas și ajunge în fața mea .
-Hei! M-am îngrijorat când am văzut că nu ești în casă. Ești bine ? De ce plângeai?
-Am ieșit un pic să văd răsăritul și să mă plimb pe plajă.
-De ce esti îngrijorată? Ce te apasă? Am făcut eu ceva greșit?
-Nu! Mi-a revenit toate momentele în gând atâta tot.
-Sau mai bine spus că te temi că o să se întâmple iar ceva rău în viețile noastre?
-Da! Dacă apare cineva care ne va face iar rău? Dacă unul din noi pățește ceva?
-Nu te mai îngrijora degeaba! O să fie bine!
-Și dacă nu va fi bine?
-O să fie,o să am eu grijă să nu pățim nimic rău. Acum hai la micul dejun, fiindcă trebuie să discutăm despre nuntă.
-Despre nuntă? Nu o mai vrei să o faci?
-Ba da ! Dar trebuie să căutăm locul unde o vom face ,trebuie să alegem meniul ,trebuie să probăm garderoba pentru nuntă. Avem multe chestii de discutat ,asa că fără îngrijorări.
-Bine,ce o să fac cu facultatea ,cu biroul?
- Am zis că discutăm despre nuntă nu despre facultate sau mai știu eu ce.
-Ești prea obsedat de nuntă.
-Nu sunt obsedat de nuntă doar că vreau să fii cât mai repede soția mea ,proprietara firmei și viitoarea absolventă.
-Proprietara firmei?
-Da fiindcă o să ai jumătate din acțiunile firmei. Ăsta e cadoul meu pentru nuntă.
-Bine.
-Hai să mâncăm micul dejun. Te-ai gândit la rochie ? Dar la salonul de evenimente?
-La rochie in mare parte da,am și câteva idei despre cum va fi, iar la localul evenimentului încă nu, aș opta pentru undeva pe plajă, ce zici?
-Asta cu plaja îmi place. O să fie totul așa cum vrei tu .
-Pe ce dată vrei să fie?
-În orice dată vrei tu iubito. Orice dată ai pune as fi de acord cu tine.
-Ce zici de luna iulie, e la mijlocul verii .
-Nu știu ce să zic dar zi tu o zi .
-Ce zici 15? E la jumatea lunii.
-Nu pune ceva care să fie cu soț.
-18 iulie? Ce zici ,e bine asa?
-Hai că merge data aceasta!
-Deci rămâne pe 18 iulie?
-Da iubita mea! Deja îmi imaginez cum vei arăta în rochia de mireasă.
-Da! Iar eu deja îmi imaginez cum vei arăta tu în costum .
-O să arăt bine ,nu e prima dată când mă imbrac în costum.
-Da asa e,dar acesta va fi costumul de mire.
-Nu contează cum o să arăt eu ci cum vei arăta tu . O să fii regina mea mică.
-Da,iar tu vei fi prințul pe cal alb . Acum nu mai rămâne decât să facem toate pregătirile fiindcă nuntă se apropie la fel și vacanța noastră.
-Nu trebuie să fii stresată ,angajăm organizatori de nuntă și lăsăm toată treaba pe seama lor,tu trebuie doar să te faci frumoasă.
-Bine ,cum zici tu printul meu pe cal alb!
-Bine draga mea!
CITEȘTI
PUTEREA DRAGOSTEI
Teen FictionTessa în vârstă de 19 ani este o adolescentă timidă, dornică să învețe lucruri noi . Însă viața a pus-o la încercare atunci când părinții ei au murit în urma unui accident de mașină,lăsând-o singură cu fratele ei mai mare Nicos. Dar viața ei i...